Fotografiile de la Istanbul

Cu casca pe cap şi bocanci în picioare, am peste doi metri. Plus o mască de gaze, un aparat la gît şi nişte obiective atîrnate de curea. S-ar putea spune că nu trec foarte uşor neobservat. Motiv pentru care, în ultimele două săptămîni, mi s-a întîmplat ades în zona Taksim să mă oprească protestatari care voiau să afle ce caut acolo. După ce citeau legitimaţia mea de la Decât o revistă, urma, invariabil, aceeaşi întrebare: „Ce scrie ziarul tău despre noi?“  

Sînt freelancer. Ziarul meu, din păcate, nu există, la fel cum nu prea există nici aplecare către subiectele externe în publicaţiile româneşti. Am renunţat de ceva vreme să mai judec relevanţa materialelor pe care le fac în funcţie de interesul editorilor români. Cu cîţiva ani în urmă, asistam la o discuţie între doi fotografi americani. Unul avea dubii în legătură cu un subiect mai puţin spectaculos, în genul jurnalismului comunitar. „Dacă-ţi pasă ţie, o să le pese şi celor care se uită la imaginile tale.“

Fotografiile pe care le-am făcut aici nu sînt grozave, dar sînt importante. Pentru oamenii din piaţă, care de două săptămîni participă la unul dintre cele mai civilizate proteste pe care le-am văzut vreodată şi care încearcă să-şi facă vocea auzită. Cu atît mai mult cu cît vorbim de o ţară unde televiziunea de stat difuzează documentare despre pinguini, în timpul luptelor de stradă.  

Foto: Andrei PUNGOVSCHI/ http://unfoto.blogspot.ro/