Fotbalul de tranziţie

Cea mai proastă campanie de calificare la un turneu final? 

Tehnic, nu. Cea mai proastă a fost cea pentru Cupa Mondială 2010. Locul 5 din grupă, cu 12 puncte (faţă de locul 4 actual, cu 13 puncte). Acum ne-a bătut Polonia la Bucureşti, cu 3-0, atunci ne-a atomizat la Cluj „marea“ Lituanie, cu acelaşi scor. Plus că Serbia ne-a administrat o bătaie soră cu moartea, 5-0. De aceea am terminat cu golaveraj negativ (-6, chestie unică) faţă de un palid +2 de această dată. Dar nu această statistică ne va aduce vreo culoare în obraji. Nu uităm că o treime din puncte au fost smulse pe ultimii metri, şi fără Daum, cel care trebuia să schimbe faţa fotbalului nostru, dar care a părut la fel de adecvat ca un profesor de laborator pus să scoată premianţi din nişte elevi cam zurbagii şi înapoiaţi bine la citit. Cea mai proastă campanie? Nu superlativele contează acum, ci lipsa de orizont, pentru că „cea mai…“, „un pic mai…“, „destul de…“, toate se vor conjuga cu un atribut negativ. E întuneric înainte, deşi trebuie să speri. Întrebarea e: la ce? Din păcate, fotbalul românesc nu s-a inventat încă. Am avut fotbalul socia-list românesc care a mers bine şi foarte bine, am avut fotbalul de tranziţie românesc, care a funcţionat rezonabil, şi acum ne tot chinuim să naştem un fotbal românesc care n-ar mai fi pruncul unei societăţi torturate sub dictatură şi nici struţo-cămila anilor de trecere. Teamă mi-e că am devenit sterpi. Pentru că nici măcar un fotbal – bălăcăritul, rizibilul, fanfaronul, uşuraticul de fotbal – nu poate apărea în lipsa unor idei, a unei structuri şi a unui drum ferm. De unde toate astea?! Din fotbalul românesc a rămas doar şmecheria. Şmecheria unui cartofor de colţ de stradă care se mulţumeşte să mai fraierească gros, cînd şi cînd, vreun client şi apoi să fugă şi să-şi bea mărunţişul căpătat. Vom rămîne cu driblingul de maidan al lui Budescu în faţa unui kazah încruntat, căruia i-ar sta mai bine cu un Kalaşnikov în mînă decît cu o minge la picior. Şi gata. Lumea a treia. Acolo unde eşuează toate populaţiile masochiste. Dar sperăm. Ar fi culmea să nu mai facem nici măcar asta. Promitem să nu fim Contra!