Fortuna imperatrix mundi*

Dlui Sever Voinescu, în prelungirea unei "Dileme" anterioare Soarta-i una, dar, ca luna, în, mereu, prefacere; chip ce creşte şi descreşte, - ea-i e minţii agere far sau ceaţă, cînd, glumeaţă, ne-adumbreşte vieţile, bună-voie sau nevoie topind, ea, ca ghieţile. Soartă vană şi avană, roată nestatornică, ne seci vlaga, pe cînd plaga ne-o faci tot mai spornică; faţă sumbră,-n văl de umbră, mi-arăţi azi, - iar bicele ţi le-ndură, fără ură, cel ce ţi-e novicele. Ca un schivnic, ceas potrivnic sufăr să mă bîntuie şi nu are, la strîmtoare, cine să mă mîntuie; din puternic faci nemernic, soartă rea ca şarpele... Unul lîngă altul plîngă, ascultîndu-mi harpele! ________ * Cf. Ş. F., Clepsidra cu zăpadă , Editura Polirom, 2003, p. 65.