Fluturii lui Winston Churchill
„Întotdeauna am iubit fluturii“, mărturisește Winston Churchill în autobiografia My Early Life. A dovedit-o din plin în biografia sa.
Fluturii au zburat prin istoria marelui lider britanic încă din copilărie, cînd Winston alerga după vietățile colorate ori de cîte ori avea ocazia (și la cum îl știm pe Churchill, dacă nu avea ocazii, și le găsea). Apoi, tînărul Winston Churchill a continuat să își hrănească pasiunea în călătoriile sale aventuroase din Africa de Sud, din India și din Cuba, care, probabil, i-au oferit materie primă din plin.
În vara lui 1939, domnul Churchill l-a sunat pe L. Hugh Newman, un cunoscut specialist britanic în materie de fluturi (care era și prezentator la Radio BBC), cerîndu-i sfatul în ceea ce privește o casă a fluturilor pe care voia să o facă la conacul său de la Chartwell. Planurile lui Churchill erau, ca de obicei, mari; voia să găzduiască în casa lui de fluturi specii rare, unele pe cale de dispariție. Doar că planurile trebuiau să mai aștepte, venise războiul. După ce războiul a trecut (nu chiar ca un fluture-n zbor), în 1946, Winston Churchill i-a scris lui Newman pentru a relua proiectul. În scurt timp, la Chartwell, într-o fostă căsuță de vară a luat naștere casa de fluturi a lui Winston Churchill. Demersul nu a fost lipsit de aventuri; odată grădinarii de la conac au tăiat din greșeală gardul de plante unde creșteau fluturii dintr-o specie aproape dispărută pe care Churchill își propusese să o readucă la viață. Nu-i nimic, politicianul britanic – știm doar – știa și să piardă.
Din motive financiare, casa de fluturi de la reședința de la țară a familiei Churchill a rezistat doar pînă spre 1955, însă în 2010 autoritățile britanice în proprietatea cărora este conacul lui Churchill au readus la viață ideea marelui om politic, refăcînd casa cu fluturi, disponibilă pentru vizitatori.
Bine legată de aripile firave ale fluturilor lui Churchill era și o filozofie de viață a acestuia. „În Uganda am văzut fluturi superbi cu aripi a căror culoare se schimba de la cafeniu închis la albastru luminos în funcție de unghiul din care îi priveai. Contrastul este extrem.“ – povestește Winston Churchill. Mai departe, zice: „De crezi în liberul arbitru ori în predestinare, totul depinde de unghiul din care vezi culoarea aripilor – de fapt, sînt mereu cel puțin două culori în același timp.“
„Liberul arbitru și predestinarea sînt identice“, conchide Churchill.
Așa o fi. Rămîne de cercetat – poate – în culoarea fluturilor de august.