Fericire, civilizație și țigănie

Mama rîde. Nu am mai văzut-o de mult rîzînd cu atîta poftă. Sîntem iarăși la Budrea, Geta povestește și femeile din jur sînt fascinate. Miroase a carne prăjită și mi-e foame rău. Am alergat toată ziua după caprele și vacile lui Nini și sînt frînt de oboseală. E sfîrșit de august.

Evit să mă vadă mama, sînt murdar rău și nu vreau să trezesc scorpia din ea. Mănînc nişte carne de capră prăjită cu pîine făcută la cuptor şi mă duc la bunica. Nu am ce să caut la discuțiile femeilor, dar bunicii îi sînt tare drag, așa că mă ascunde și mă bagă sub fustele ei. Se lasă seara şi e frumos tare.

Miroase a lemn ars, mentă și mere coapte. Geta alternează între cîntat și povestit. Mama e fericită. Ca şi mama, Geta lucrează la spital. Începe să povestească cum şi cu cine se culcă diferite asistente şi doctori. Limbajul devine din ce în ce mai vulgar și femeile rîd din ce în ce mai tare. Mă gîndesc că, dacă descoperă mama că sînt acolo, o să am curul vînăt pentru măcar o săptămînă, așa că stau cuminte-cuminte sub fusta bunicii.

Aflu că tanti Pușa, o infirmieră blondă pe care o știu, se culcă cu șeful de secție și că țipă cu o voce pițigăiată rău de fiecare dată cînd doctorul Cornea reușește să țină mai mult de cinci minute. Nu pricep mare lucru, dar pare o chestie interesantă, de ținut minte. Aud și un cuvînt nou pe care îl bag rapid în cap.

A doua zi după o baie forțată plecăm înapoi la Caransebeș. Plîng cu spume, căci la Budrea fac ce vreau, mă pot juca cu cîini, capre, vaci și pot să o călăresc și pe Reta cînd am chef. Nini mă lasă să mîn boii, nimănui nu îi pasă cum sînt îmbrăcat și umblu toată ziua desculț. Acasă trebuie să mă duc la grădiniță și știu că o să se facă frig, ziua o să fie mai scurtă, mama o să fie nervoasă și o să se certe des cu tata, care o să fie pilit marea majoritate a timpului.

Mergem cu boii pînă la Racovițeni, de unde luăm rata (un autobuz) pînă la Rîmnic și apoi cu trenul pînă la București, unde schimbăm pentru Caransebeș. Tata nu e cu noi, data trecută a fost atît de beat încît ne-am suit în trenul care mergea în direcție opusă, aşa că mama a decis să vină fără el.

Pe trenul de la București la Carasebeş stăm într-un compartiment plin de militari. Mama este singura doamnă și vorbește cu cuvintele cele bune. Geta ar spune că sîntem îmbrăcați în stilul domnul Goe. A văzut ea o scenetă la televizor cu Birlic și a devenit mare admiratoare a lui Caragiale.

Eu sînt cumințel foc și mă dau deștept, căci ştiu mai toate orașele și le pot arăta pe hartă. Militarii vorbesc cu mine și mama e tare mîndră. Sîntem evident civilizați și în mod clar nimeni nu ne ia drept țigani, deși sînt negru-negru după două luni petrecute în marea majoritate a timpului afară, în curul gol.

Trecem de Turnu-Severin și mă trezesc întrebînd-o pe mama: ce înseamnă spermă? Mama se face violetă și mă întreabă, cu o voce sfîrșită, de unde am auzit cuvîntul. Îi spun senin că am auzit cînd povestea despre doctorul Cornea şi tanti Pușa şi că nu sînt sigur dacă e un cuvînt în ţigăneşte sau în română.

Se duce dracului domnia. Mama ţîşneşte din scaun, mă ia de mînă şi ne mutăm două vagoane mai încolo. E clar furioasă, dar nu ştie ce să‑mi zică. Pricep că e un cuvînt pe care nu ar trebui să-l ştiu. Stăm în picioare pînă la vreo cinci minute de Caransebeş, cînd revenim în compartimentul blestemat să ne luăm bagajele.

Peste cîţiva ani, tot la Budrea, mama povestea asta. Femeile rîdeau cu gura pînă la urechi. Era tot august şi mirosurile erau cam aceleaşi. Eu continuam să fiu cel mai fericit puşti.