Fantastisch Fanta

22 iulie 2021   TÎLC SHOW

Surpriză: inițial, Fanta nu a avut aromă de portocale. A doua surpriză: nu americanii sînt cei care au produs-o la început.

În anul 1929, compania Coca-Cola și-a deschis o filială în Germania, iar în scurt timp Coca-Cola a devenit cea mai populară băutură non-alcoolică din țară. Reclamele erau peste tot, vînzările record, produsul prezent la orice eveniment sportiv major, culminînd cu Olimpiada din 1936 (unde compania locală a fost sponsor oficial).

Dar a venit războiul în 1939 și, odată cu el, și lipsa de sirop pentru Coca-Cola. Acel sirop, ingredientul-cheie, pe care germanii îl importau din Statele Unite ale Americii. Comerțul internațional a avut de suferit, iar producătorilor din Germania le era din ce în ce mai dificil să cumpere ingredientul. Pînă la un moment dat cînd, din dificil, demersul s-a transformat în imposbil. Statele Unite ale Americii au intrat în război în 1941 și au blocat relațiile comerciale cu Germania nazistă. Mai mult decît atît, filială locală germană a Coca-Cola și-a pierdut sprijinul companiei-mame americane. Practic, au devenit două entități diferite și, drept urmare, în Germania nu mai putea fi produsă celebra băutură. Ce era de făcut? Directorul fabricii nemțești, Max Keith, a avut răspunsul. A început să producă o băutură răcoritoare cu ingredientele pe care le avea la dispoziție în țară la acel moment. A rezultat un nou produs, cu aromă de... mere. De notat că fabrica și-a putut asigura surse de zahăr, deși nici importul acestuia nu era tocmai liber. Noua băutură conținea cea mai mare cantitate de zahăr dintre băuturile disponibile pe piața germană, fapt ce a situat-o rapid în topul preferințelor populației. Gospodinele o foloseau și la prăjituri. Fantastisch!

De la acest cuvînt nemțesc (în traducere, fantastic) a derivat și numele sucului. Același director al companiei locale și-a rugat colegii de la vînzări să găsească un nume atrăgător pentru băutură, iar unul dintre aceștia a propus Fanta, de la Fantastisch. Simplu.

După război, societatea centrală din SUA și-a reluat colaborarea cu sucursala germană, însă abia prin 1955 a lansat băutura oranj pe care o știm astăzi.

Același nume: Fanta. Altă aromă: de portocale.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons

Mai multe