Extremism şi propagandă

Se întîmplă tot mai des, în Germania: militanţi de extrema dreaptă incendiază aziluri în care sînt adăpostiţi imigranţi, devastează locuinţe unde s-ar putea ascunde aceştia sau vandalizează micile dughene în care turci sau alţi imigranţi musulmani vînd kebab ori alte mărunţişuri. Uneori se ajunge şi la crime. De cîţiva ani aceste acte de violenţă s-au multiplicat, astfel încît autorităţile nu mai au de-a face cu nişte delicte izolate, ci cu un adevărat fenomen.

a prezentat recent cîteva statistici îngrijorătoare. Din 2011 şi pînă acum s-au produs aproape 260 de asemenea fapte. În 120 de cazuri e vorba de aşa-numite delicte de propagandă, mai precis de sloganuri extremiste, xenofobe, scrise de militanţi pe ziduri sau în alte locuri publice. Au fost şi cîteva cazuri de ameninţări cu arme de foc. Cel mai mare pericol îl constituie însă incendierile şi devastările căminelor de imigranţi, consideră autorităţile. Anchetatorii vorbesc despre fapte criminale cu motivaţie politică. De cele mai multe ori e vorba despre incendieri, despre acte de vandalism, despre agresiuni fizice şi vătămări corporale.

Jumătate dintre delictele violente cu motivaţie rasială au loc în landurile fostei RDG. Şi asta în condiţiile în care acolo trăieşte mai puţin de un sfert din populaţia ţării. S-a constatat de asemenea că există o creştere a numărului de delicte motivate politic în regiuni cu un număr mai mic de imigranţi (în comparaţie cu media naţională). 

Cifrele prezentate de Ministerul de Interne sînt criticate de opoziţie, în special de reprezentanţii partidului Verzilor, care susţin că statisticile au fost „îndulcite“. Dacă evaluarea s-ar face de către societatea civilă, atunci cifra delictelor motivate politic ar fi dublă. În orice caz, cele mai multe fapte sînt puse pe seama NSU, o grupare underground naţional-socialistă care devine tot mai puternică în ciuda arestării în urmă cu cîţiva ani a principalilor săi lideri.

Situaţia pare să scape de sub control, mai ales că procesul NSU a fost mediatizat, astfel încît mesajele rasiste, xenofobe ale liderilor, precum şi crimele pe care le-au comis au ajuns la publicul larg. Faptul că unii s-au lăsat seduşi de sloganurile lansate în timpul procesului e, poate, explicabil sociologic. Faptul că s-au apucat să comită alte asemenea crime e, evident, de neiertat. 

Depăşite de situaţie şi cu mijloace insuficiente, autorităţile au cerut sprijinul populaţiei pentru a depista din timp pe cei care ar putea produce asemenea fapte. Dar nici apelurile la vigilenţă lansate de Poliţie nu sînt de mare folos. Căci adesea, în urma apelurilor, se primesc prea multe declaraţii pentru a putea fi procesate. În plus, s-a întîmplat, adesea, ca cetăţeni de bună-credinţă să reclame autorităţilor nişte suspiciuni care s-au dovedit, pînă la urmă, false. Vigilenţa cetăţenească s-a transformat în isterie, în vînătoare de vrăjitoare.

Una peste alta, presiunea pe guvernul german e foarte mare: pe de o parte, trebuie să găsească o soluţie la problema imigranţilor, care sînt tot mai numeroşi: Germania, Suedia şi Austria sînt ţinte predilecte pentru solicitanţii de azil din ţările sărace, şi nici una din aceste ţări nu dispune de resurse pentru a face faţă numărului foarte mare de cereri. Pe de altă parte, autorităţile trebuie să controleze (mai precis, să elimine) aceste grupări periculoase de extrema dreaptă. 

În ce măsură se poate baza pe sprijinul cetăţenilor? Legile din Germania sancţionează orice derapaj nazist sau negaţionist; societatea, în ansamblu, condamnă şi marginalizează revizionismul. Sistemul de educaţie promovează, cel puţin teoretic, toleranţa şi multiculturalismul. Apariţia mişcării NSU (sau a altor grupări asemănătoare) e dezarmantă. Germania are de luptat pe două fronturi. Căci acestor grupări periculoase de extrema dreaptă li se opun nişte formaţiuni, la fel de periculoase şi la fel de dispuse să recurgă la violenţă, de extrema stîngă.  

Foto: wikimedia commons