Exerciţii yoga pentru depăşirea nesimţirii abisale
Stai în pat. Te uiți la tavan. Fixezi un punct. De fapt, n-ai cum să-l ratezi. E punctul în care, de la 7,20 dimineața, lucrează un mare burghiu. E duminică. Probabil că vecinul care locuiește deasupra ta s-a hotărît să călătorească spre centrul Pămîntului. O fi fan Jules Verne. Și, ca orice om cu scaun la cap, pleacă în călătoria asta direct de la el din casă. Normal. De unde să plece, bietul de el? Unde să-l trimiți duminică dimineața? Omul s-a trezit plin de energie și s-a apucat de treabă. Are și flex. Și, după cum se aude, are și niște baroase. Ce vreți? E gospodar. Are de toate. Își reamenajează apartamentul. O face de cîteva luni. Vreo șapte. N-ai ce să-i reproșezi. Lucrează și el cînd poate. Trebuie să ne înțelegem ca oamenii, nu?! Adevărul e că, de putut, poate des. Aproape tot timpul. Cel mai tare trage sîmbătă și duminică. Normal. Atunci e și el liber.
Și se apucă de lucru dimineață, devreme, cu o energie care ar putea propulsa în spațiu și arca umanității, nava care ne va scăpa de la extincție și ne va duce pe altă planetă, atunci cînd asta pe care locuim își va fi dat duhul. Iar dacă și-l va da vreodată, de la așa ceva o să și-l dea. De la vreun compatriot harnic, pornit la reamenajare cu bormașina – mîndria vieții lui! –, intrat în transa muncii extatice, ajuns în centrul Pămîntului, neatent la ceva, că e concentrat la ale lui. Și-o să dea o gaură exact acolo unde nu trebuie, în așa fel încît miezul acestei planete o să găsească un orificiu prin care să evadeze, să se scurgă în spațiul astral, să plece în căutarea miezului primordial din care a izvorît, atunci, foarte demult, la început, cînd totul se adunase și stătea înghesuit într-un singur punct. Și să nu mă luați, vă rog, cu texte slabe, din categoria celor care spun că miezul planetei ar fi hipersolid, deci că n-ar avea cum să se scurgă și cutare, că oricum nu contează în situația de față, iar dacă ar conta, compatriotul nostru l ar topi cu lampa aia cu motorină, că are și de aia, are ce vrea el, adică tot ce poate să topească, lipească, găurească, înșurubeze și, cu voia dumneavoastră, să turbeze.
Lăsați la o parte bruiajul umanității, mundanul, și imaginați-vă călătoria asta cosmică spre locul primordial, fixați punctul prin care burghiul mai are un pic și iese prin tavan, oprindu-se exact între ochii dumneavoastră sau dînd chiar și acolo o gaură prin care veți putea vedea mai bine, cu cel de-al treilea ochi de data asta, cel al înțelepciunii și echilibrului, ochiul cu care puteți să contemplați splendoarea unei zile de duminică, dimineața devreme, cînd stelele tîrzii ale nopții nici nu s-au stins, minunea unei dimineți în care poți să gîndești abisal la oglindirea individului în umanitate, la drumul invers al acestei oglindiri, la condiția omului de la țară, adus la oraș de comuniști, obișnuit să lucreze pămîntul, să-l sărute dimineața, așa cum știm noi din moși-strămoși, iar acum, neavînd posibilitatea să sape, să are, să ude, să plivească, ce să facă și el, săracul om dă găuri în podea, n-aș ști să spun de ce, dar nici nu are importanță, cîtă vreme am intrat deja în spirala acestui gînd, cîtă vreme călătorim spre locul de unde au plecat toate, spre început, acolo de unde au izvorît lumina și întunericul, planetele, cometele, asteroizii, praful cosmic, norii de lumi care așteaptă să fie descoperite.
E foarte posibil să nu reușiți de la bun început acest exercițiu. Vă trebuie o stare de relaxare profundă ca să purcedeți în această călătorie spre izvorul tuturor lucrurilor. Există destule riscuri în treaba asta și s-ar putea să nu vă iasă totul perfect. Mai ales dacă vecinul de dedesubt, un domn în vîrstă, extrem de antipatic – dar, slavă Domnului, cît se poate de surd –, deci, mai ales dacă vecinul de dedesubt a dat drumul la radio încă de pe la 5,45-6,00. Da, da, tot duminică dimineața. Așa cum face, de altminteri, în fiecare zi, de la Facerea Lumii pînă acum, întîmpinînd fiecare dimineață cu imnul național, dat cît se poate de tare, ca un salut patriotic adresat astrului zilei, cu mult înainte ca acesta să-și facă apariția. Avînd în vedere că imnul vă ia direct din somn, s-ar putea să nu aveți starea de grație necesară cufundării în meditație, atunci cînd vecinul de deasupra își va fi pornit bormașinile, flexurile și toate celelalte scule și dispozitive cu care pleacă zilnic în călătoria lui spre inima planetei. S-ar putea să aveți senzația aceea de durere de cap, combinată cu un pic de greață, să simțiți că vă ies ochii din orbite și că toate cuvintele mai fierbinți decît plumbul topit vi se scurg din creier, prin urechi, pe pernă.
Nu vă neliniștiți. E doar o zi de duminică. O particulă infinitezimală din oceanul absolut de timp și spațiu. Așezați-vă în poziția „lotus“. Încercați să zîmbiți. Nu vă mai gîndiți la toate momentele în care le-ați spus celor doi vecini, cît se poate de elegant, că așa ceva nu se face într-o lume civilizată. Respirați adînc. Nu căutați corelații între muzica populară care se aude de la radioul de dedesubt și pregătirile pentru călătoria spre centrul planetei, explorarea geologică de dimensiuni epice care e gata să pornească fix de deasupra dumneavoastră. Dacă ați fost suficient de naivi încît să credeți că duminica scăpați, acum nu vă plîngeți, luați ziua în piept voinicește, ridicîndu-vă din „lotus“ și îndreptîndu-vă direct spre ieșire. Aveți o cheie de la un prieten? Aveți unde să vă duceți? Bravo! Nu aveți? Nasol! Ghinion! Dacă nu merge o meditație rapidă, încercați un telefon la Poliție. S-ar putea să funcționeze mai bine decît orice mantră. Deși, dacă polițiștii ajung după ora 8, mai bine vă bateți un cui în cap. De la 8 începe libertatea. Legea nu mai zice nimic. S-o fi culcat, săraca.