Evaluarea națională – argumente și contraargumente
Fefeleaga. La vulturi. Mări sub pustiuri. O oră din august. Etc. Dacă aveți 40+, puteți completa lista, printr-un efort de memorie, amintindu-vă titlurile textelor pe care în clasa a VIII-a le pregăteați, sub forma comentariilor tocite, învățate pe de rost, pentru examenul care pe acele timpuri se numea Treapta I. Cred că erau vreo 10-15. Și cam totul ținea de iscusința profesorului/meditatorului în construirea cît mai rotundă a unui comentariu cu multe cuvinte frumoase, respectiv în memoria noastră, a elevilor. Ce vremuri, vor spune unii, atunci se făcea carte!
Azi, elevul de clasa a VIII-a care dă examenul de Evaluare națională nu mai are de învățat pe de rost niște comentarii. De ce? Păi, cum bine se știe, pentru că accentul s-a mutat dinspre asimilarea de informație înspre competența operării cu informația. Așadar, se evaluează nu doar ce știi, ci și cum operezi cu ceea ce știi. Scurt spus și aplicat la acest examen, elevul primește un text la prima vedere, cu care trebuie să facă ceva: să motiveze că aparține unui gen sau unei specii, să caracterizeze un personaj sau să evidențieze aspecte care țin de mesajul textului.
Cum stă treaba în anul de grație 2018? Mai întîi, nu e rău de observat că la simularea din primăvară au fost așteptați să participe cei aproape 180.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a. La examenul propriu-zis, din iunie, au participat 142.847. Un calcul ochiometric te face să zici wow, dar unde-s cei peste 35.000 diferență? Sînt pierduți pe drum: fie nu s-au prezentat, fie sînt corigenți. Să reiau: peste 35.000 de elevi e posibil să fie corigenți sau pur și simplu să nu dorească să-și mai continue studiile. Aproximativ 20% din totalul elevilor de clasa a VIII-a. O fi mult? O fi puțin? O fi acceptabil?
Apoi, problema subiectului la limba și literatura română. La materia asta se pricepe toată lumea care știe să citească, ba chiar și cei care nu știu, cam ca la fotbal. Să-l disecăm puțin.
Prima problemă care s-a dezbătut este legată de sursă. Fragmentul propus i-a aparținut Ioanei Pârvulescu, fiind decupat din cel mai recent roman al său, Inocenții. Academicianul Eugen Simion a tăiat în carne vie, întrebîndu-se retoric „ce mare carte e Inocenții?“ și afirmînd că „între literatura de calitate, clasică, exemplară, și cea ordinară“ este o mare diferență, punînd în opoziție – random, aș zice – un Hogaș și un Sadoveanu. Prea malițios în judecata tranșantă, criticul atinge o nuanță delicată: a propune la un examen național un text aparținînd unui scriitor contemporan este un risc. Pentru că oamenii vii sînt oameni și, inevitabil, trăiesc în cercuri de orgolii, de rivalități, de simpatii și antipatii. Nu tot ce nu e literatură clasică e ordinar, în aceeași ordine de idei. În peisajul contemporan literar, care e fluid prin definiție, Ioana Pârvulescu este o scriitoare decentă. Posteritatea va spune, desigur, mai multe. Dar credeți că un text din T.O. Bobe sau din Radu Pavel Gheo, pe care îi amintesc și eu random, n-ar fi putut trezi antipatii? Dacă scrutăm subiectele din ultimii zece ani însă, vom observa ușor că, pentru prima dată, s-a propus un text dintr-un autor contemporan. De ce?
Pe de altă parte, problema reală a textului propus este alta. Elevilor li se cerea să argumenteze că acesta este unul epic. Or, total nefericit ales, fragmentul e predominant descriptiv și, altă chichiță, e scris la persoana I, viziune subiectivă. Are hint-uri ale narativității? Are. Știu elevii că viziunea narativă poate fi și subiectivă? Știu. Dar sînt aspecte care se abordează secundar în gimnaziu, iar la un examen național, principiul de bază este raportarea la medie. Dacă vrei să vezi că elevul de gimnaziu știe ce e ăla un text epic, îi dai unul care să evidențieze clar tiparele genului: narațiune, deci acțiune, personaje, timp și spațiu, viziune obiectivă. Nuanțele sînt pentru liceu.
Nu în ultimul rînd, o problemă care a trecut neobservată o reprezintă formularea cerinței, în dezacord cu programa școlară. Elevilor li s-a cerut să argumenteze că este un text epic. Fără să intru în detalii, argumentarea este un tip de discurs care presupune o ipoteză cu substrat dubitativ. Se raportează, altfel spus, la o opinie. A argumenta că albul e alb și negrul e negru e un nonsens. Programa școlară, de altfel, asociază argumentarea cu opinia, iar pentru sarcini cum este cea primită de elevi la examen, propune motivarea. De altfel, atît modelul de subiect, care apare la începutul anului școlar, cît și subiectele din anii anteriori, respectau această distincție. Argumentarea, în aceeași ordine de idei, presupune alte tipare, ca discurs, care se cer evaluate distinct, fapt pe care subiectul nu îl face, să fim înțeleși: formulare de ipoteză, ordonarea argumentelor, concluzie, conectori specifici etc. De ce anul acesta s-a făcut această eroare?
Ca o ultimă nuanță: teoria evaluării spune că la un examen național acoperi o plajă largă dintre informațiile și competențele de evaluat și că nu evaluezi de două ori același lucru. Una dintre cerințe însă solicita elevilor să identifice două cuvinte care conțin vocale în hiat. Deci același conținut, evaluat de două ori.
27% din elevii care au susținut examenul nu au reușit să ia note peste 5. Să-i adăugăm celor care nu s-au prezentat. Rezultă un procent de aproximativ 40% din totalul elevilor care s-au aflat în clasa a VIII-a, aproximativ 73.000 de elevi. O fi mult? O fi puțin?
Rămîne să vedem, săptămîna viitoare, cum stă treaba cu bacalaureatul.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.