Eul descojit şi eul îngrăşat
Sărbătorile de iarnă sînt acea vreme a anului în care ne punem întrebări precum „Care e sensul vieții?“, „Cine sînt eu?“ și altele asemenea. Om fiind, nu fac nici eu excepție. Căutarea eului începe, de regulă, în adolescență. Pe cînd mi-o trăiam eu pe a mea, se credea că eul se obține cel mai bine prin descojire. Iar metoda predilectă pentru a atinge scopul rîvnit era delăsarea sistematică. Băieții, de pildă, își lăsau părul să crească în voie, îmbrăcau cămeșoaie de in și blugi ponosiți și-și trăgeau în picioare, fie vară, fie iarnă, ori saboți, ori bocanci desfoliați. Pentru fete părea să fie și mai la îndemînă: o rochie clopot agățată pe trupul gol putea fi de ajuns.
În practică, lucrurile se mai complicau. Ca să-ți ascunzi pletele de furia vigilentă a școlii aveai de ales între un fileu discret sau unsul vesperal cu suc de lămîie. Ca să pot purta un cămeșoi care să aducă la croi cu rubașca mujicului rus, însă musai dintr-o pînză înflorată, trebuia să-mi cumpăr singur materialul și să mă duc cu el la croitor, unde urma o îndelungă tocmeală. Chiar așa: un june hippiot aspirant al anilor ’70 din România trebuia să meargă la croitor ca să-și cîștige delăsarea.
„Faceți dragoste, nu război!“ Au făcut, candizii boomer-i șaișoptiști, și una, și alta, descojindu-și eul și cu sex, și cu iarbă, și cu grenade, și cu adorația pentru Mao Zedong. Și chiar și după ce au predat ștafeta pragmaticilor buster-i, și după ce coamele bărbătești, tapate și pudrate, au început să semene cu perucile Luminilor sau au fost înlocuite de creste roșii și verzi, și croitorul a fost detronat de tăbăcar, și bentițele de ținte, tentația eului descojit n-a putut fi suprimată. Ba chiar, către sfîrșitul mileniului, a revenit spectaculos în arenă. Numai că acum omenirea își învățase lecția: căutarea eului nu e de lăsat la mîna improvizațiilor fiecăruia. S-a găsit chiar și metoda – un pic paradoxală, e drept – de a o ghida: descojirea se face prin accesorizare. Vrei să devii tu însuți? Trage o dușcă zdravănă din băutura asta răcoritoare, ia un șnaps de al nostru la miezul nopții, unge-ți subsuorile cu acest deodorant, fața cu această cremă, pune-te la volanul mașinii ăsteia, spală-ți rufele cu detergentul ăsta, înghite medicamentul ăsta și… ziua frumoasă poate să continue. Noi te scăpăm de orice grijă, iar tu vei fi liber să-ți trăiești viața după plac.
Într-o variantă sau în alta, eul, ținta dorită, este ceea ce rămîne: după ce te-ai dezbrăcat de conveniențele sociale, după ce te-ai dezbărat de griji și nevoi.
Dar se poate și altfel. Aflăm, mai nou, că eul este ceea devine. „Depășește-ți limitele!“, strigă piața sloganurilor existențiale – și viața ta va căpăta sens, iar tu vei fi un om împlinit. Cu fiecare limită depășită, tot mai împlinit.
Este, se pare, singura dietă de îngrășare recomandabilă în zilele noastre: îngrășarea eului. Iar pe măsură ce acesta se umflă, doborînd, una după alta, granițele care-l încorsetează, crește și stima de sine, așa că vei fi tot mai decis, tot mai puternic, în înfruntarea unor noi bariere.
În tinerețea mea citeam cu înfiorare Un om s-apleacă peste margine de Lucian Blaga sau Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii de Gabriel Liiceanu. Ceva mai încolo am văzut un film trăsnit, The Gods Must Be Crazy, în care un pilot aruncă din carlingă o sticlă de Coca-Cola în savana africană și boșimanii, considerînd-o un obiect ominos, îl trimit pe unul de-al lor la marginea lumii, să-l arunce afară.
În adolescență îi citeam pe Sartre și pe Camus. Acum, în lumea noastră cea tot mai dezvrăjită, am lăsat îndărăt existențialismul abisal și posac și caut un loc pentru butelca existențialismului de fitness. Nu și-a ieșit timpul din țîțîni și nici n-au înnebunit zeii. Au învățat doar să aibă mai mult umor. Iar eu stau dinaintea bradului care-mi clipocește din ledurile lui chinezești și-mi pun întrebări de sezon.
Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, pro-rec-tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.