Eu vreau să fie!
Cînd Maiorescu lansa pe piață celebra teorie a formelor fără fond, nu cred că bănuia, cu tot geniul și intuiția sa, ce carieră va face și cum se va propaga, rizomatic și diacronic, de-a lungul epocilor și probabil și-n cele ce va să mai vie. Corecția ulterioară a lui Lovinescu, prin care acordă credit formei, care-și modelează fondul, nu-i nici ea lipsită de actualitate. Doar că, mai deștepți cu o seamă bună de ani, s-ar crede că nu ne aruncăm orbește în experimentare, ci prospectăm puțin și luăm deciziile de a planta o formă în urma unor analize cu componentă științifică, în urma unor pilotări, în urma unor minime modelări ale fondului peste care vrem să punem o ținută nouă.
Recent, fostul ministru al Educației, dl Valentin Popa, a luat o decizie care i-a adus, în scurtă vreme, și pierderea portofoliului. Constatînd dînsul, după cum însuși a declarat, că elevii dintr-un județ cu populație predominant maghiară nu îl înțeleg, a meditat peste noapte și a generat o soluție care, în visul său, ar fi rezolvat problema lingvistică. Nu-mi permit, desigur, să speculez asupra faptului că e posibil să nu fi fost înțeles pentru că a utilizat chiar dînsul o limbă de neînțeles. Iau însă în considerare niște aspecte care țin de fondul problemei și de forma care a încercat să o rezolve.
Ne aflam, pentru cine nu știe, cu cîteva zile înainte de începerea anului școlar. O ordonanță de urgență a bulversat încă o dată sistemul, impunînd ca, la clasele primare cu predare în limbile minorităților naționale, limba și literatura română să fie predată de profesori de română, nu de învățători. Ce s-a întîmplat de a doua zi? Ședințe-mamut în toate județele în cauză, în care, începînd de la inspectorii școlari pînă la directori și profesori, au încercat să pună în practică noutatea. Pornind de la principiul „nu se discută, se execută“, oamenii au calculat noile catedre create și au încercat să găsească soluții. S-au angajat profesori noi, în alte locuri s-au încărcat catedrele profesorilor din școală cu orele de la ciclul primar, în altele au fost chemați profesori din pensie pentru a acoperi necesarul. Pînă aici, nici n-ar părea mare problemă, pentru că, ai zice, numai bine, s-au mai generat niște locuri de muncă. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa.
Mai întîi, ordonanța băga în aceeași oală, otova, toate situațiile. De ce nu sînt similare toate? Simplu, am să vă dau un exemplu concludent. Există multe școli în țară care sînt considerate a fi cu limbă de predare maternă alta decît româna, dar în realitate elevii sînt get-beget români. Este vorba mai ales despre școlile cu predare în limba maternă germană. De altfel, aceste școli sînt privilegiate și în alte privințe. Ca să mai dau un exemplu, en passant: elevii aceștia, deși români, intră la olimpiadele școlare pe o secțiune specială, pentru minorități, altele decît minoritatea maghiară, care are secțiunea ei distinctă. Cu alte cuvinte, mai întîi au locuri speciale, apoi au subiecte speciale și, nu în ultimul rînd, concurează într-o bulă cu număr de competitori incomparabil mai mic decît elevii din școlile românești. Dar să trecem peste, să mergem mai departe.
Ordonanța era tendențioasă la adresa onestității și profesionalismului învățătorilor acelor elevi. Se pornea de la premisa că acei învățători fie nu știu, fie nu vor să îi învețe pe elevi limba română. În mod just, unii directori s-au revoltat și au încercat să împiedice punerea ei în practică, evitînd nașterea unor tensiuni în colectivele profesorale. Conform studiilor, învățătorii acelor elevi au dreptul și competența de a preda și limba română, și matematica, și limba maternă, și celelalte discipline din curriculum. Omul cu legea, însă, nu a stat să se gîndească ce fel de cauze generează concret necunoașterea limbii române de către elevi și să caute eventual acolo soluții. Da, poate unii învățători nu fac orele de română sau nu le fac în română, ci în limba maternă, poate o fac tendențios sau din comoditate. Dar caută-i pe ăia, fă-le morală, pune-i să își facă treaba conform fișei postului, eventual trimite-i la niște cursuri de formare și de actualizare!
Nu în ultimul rînd, s-a omis un alt aspect important. Profesorii de limba și literatura română nu au competența de a lucra cu elevii din ciclul primar. Din punctul meu de vedere, problema mai există și la alte discipline, pe la limbile străine sau educație fizică, unde predarea la acești copii o asigură tot profesorii. Nu știu dacă aceia au trecut prin niște cursuri de profesionalizare, dar cu siguranță profesorii de română nu au avut cum să treacă acum, peste noapte. Orice om care a fost cît de cît prin facultăți care au în curriculă cursuri de pedagogie știe că profilul pedagogic al elevilor de ciclu primar este altul decît al celor de gimnaziu sau de liceu. De aceea și există facultățile care pregătesc învățători, altele decît cele care pregătesc profesori. Pur și simplu, ca profesor, nu ești pregătit să predai, să interacționezi, să gestionezi colective de elevi de ciclu primar. Nu este vorba despre cîtă materie cunoști, ci despre cum o poți operaționaliza în contextele unor diferite vîrste. Astfel de decizii ar trebui mai întîi analizate, făcute studii de impact, pilotări, apoi formări.
Faptul că OUG-ul respectiv a fost abrogat nu e decît o problemă suplimentară. Copii care au început anul școlar într-o anumită formulă, care acum trebuie să se adapteze alteia, profesori cărora li se modifică încadrările sau își pierd posturile, cu alte cuvinte, un mic haos, care dă bătăi de cap nenumăraților actori implicați. Și asta, doar pentru că cineva, cu biletul la pamblică, a rostit un fel de „Eu vreau să vie!“, cu alte cuvinte: „Eu vreau să fie!“
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.