Eniclopedia fobiilor

Se spune, justificat, că nu există, cu adevărat, frică, ci doar imaginaţie bogată. Judecînd după faptul că psihologia modernă a inventat un concept precum fobofobia (spaima de... spaimă) – preluat, ca să fim oneşti pînă la capăt, dintr-o butadă a preşedintelui american Roosevelt (care a precizat, la un moment dat, că nu trebuie să ne temem decît de propria noastră teamă!) –, tind să cred că observaţia ar fi corectă. Imaginarul jucăuş al umanităţii proiectează paradigmele realului în tot felul de combinaţii misterioase, de aici rezultînd cele mai bizare anxietăţi. Am răsfoit deunăzi un faimos manual de homeopatie (Dr. J.T. Kent – Repertory of the Homoeopathic Materia Medica), publicat, în Statele Unite, încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea (1897), dar reluat, în variante îmbunătăţite, periodic, pînă astăzi. Nu mi-a venit să cred – o zic cu toată sinceritatea – că, în procesul evolutiv al lumii, s-au raportat/s-au studiat/s-au analizat ştiinţific, deja, atîtea tipuri de angoase. Varietatea lor înspăimîntă prin ea însăşi, nemailăsînd loc (şi) pentru descrierile simptomelor, frecvent paralizante. Am selectat cîteva dintre aceste fobii, întrucît ele mi se par, după cum veţi vedea imediat, demne de toată atenţia – nu atît medicală, cît mentalitară (fragilitatea umană transpare la tot pasul!).

Bineînţeles, cunoaştem cu toţii formele tradiţionale, aşa-zicînd, de frică. Unii le-am experimentat sau le experimentăm, regulat, pe pielea noastră. Bunăoară, nimeni nu s-ar arăta prea surprins, auzind că semeni de-ai săi au nelinişti legate de călătorie (cu variaţii mergînd de la mijlocul de transport, pînă la spaima de a nu ajunge la destinaţie, de a nu se rătăci, de a nu interacţiona cu străini, de a nu-i fi dor de casă etc. etc.), de prezenţa unor animale/reptile/insecte în preajma lor (cîini, şerpi, gîndaci, păianjeni, pisici – poate că, în acest ultim caz, aş ridica totuşi din sprîncene!), de boală, de moarte, de accident, de ceilalţi oameni (antropofobia), de înălţime, de spaţii închise ori înguste, de cataclism, de zbor, de navigaţie, de vorbitul în public, de doctori, de nebunie, de microbi, de conflict, de şefi, de bătrîneţe, de ramolisment, de sufocare (în somn), de orbire, de tortură ş.a.m.d. Există un repertoriu suficient de vast al temerilor, cu rădăcini adînci în istoria omenirii, devenit, care va să zică, parte din fondul genetic al individului universal. Viaţa l-a confruntat pe ins, gradual, cu diverse circumstanţe, determinîndu-i – chiar pe palierul atavic-reptilian – anumite versiuni de anticipare/interpretare a viitorului necunoscut, pasibile de a se transforma în frici.

Ce spuneţi însă de fobii precum cele care urmează? Frica de muncă (e posibil ca „pacienţii“ unei astfel de maladii să fi venit, preponderent, din Balcani). Frica de prieteni (absolut legitimă, dacă mă veţi întreba dumneavoastră pe mine!). Frica de a nu fi mîncat de animale (dobîndită, probabil, în contrapartidă, pe fondul unei iubiri neţărmurite pentru natură). Frica de a sta culcat în pat (cu rădăcini psihologice, pesemne, în universul nipon). Frica de a mînca (o aveam, mai ales noi, românii, înainte de 1989). Frica de zgomotul apei care curge (idem!). Frica de fleacuri (pe aceasta realmente nu o înţeleg – se manifestă, bănuiesc, la oamenii cu vocaţia monumentalului). Frica de a nu fi răsturnat cu căruţa (complet inteligibilă, în contextul circulaţiei pe drumurile naţionale româneşti!). Frica de a nu fi tras, în aer, în sus (în mod cert, un impediment major la cei care visează să ajungă astronauţi!). Frica de ceva care se mişcă în tufiş (aici ar trebui să subscriem cu toţii). Frica de a fi cenzurat (raportată, sînt convins, de scriitorii formaţi în regimuri totalitare). Frica de munca literară (raportată, desigur, de cenzorii scriitorilor de mai sus). Frica de o cameră caldă (pe aceasta o au britanicii, credeţi-mă pe cuvînt!). Frica de putrezirea corpului (complex bacovian). Şi încă nu aţi auzit tot. Fiţi atenţi!

Frica de a nu fi vîndut (indubitabil, cu rădăcini în sclavagism). Frica de pian (uşor de tratat). Frica de operă (idem). Frica de a fi ocupat (o au politicienii autohtoni). Frica de surprize plăcute (un asemenea pacient nu are decît o şansă: ca frica de sinucidere să-i fie mai puternică). Frica de strigoi (o au americanii!). Frica de obiecte strălucitoare (pacientul nu se va îmbogăţi niciodată, cu siguranţă). Frica de negru (nu poate lucra în modă ori, mai corect zis, în design). Frica de roşu (idem, plus recomandarea de a nu vizita China). Frica de a trece prin anumite colţuri de stradă (în ziua de azi nu mai miră pe nimeni). Frica de a sări pe fereastră (depinde totuşi de la ce etaj). Frica de a fi muşcat (nu se specifică de către cine sau ce!). Frica de cruzime (a se evita Orientul Mijlociu). Frica de cei ce stau aproape de tine (a nu se frecventa domnul Ion Iliescu!). Frica de a nu fi devorat (iarăşi, lipseşte specificarea devoratorului ori devoratoarei). Frica de a nu-şi pierde autocontrolul (atenţie la Traian Băsescu!). Frica de propriile gînduri (cine nu o are?). Frica de extravaganţă (nu o trăiesc deloc – se vede cu ochiul liber – parlamentarii României postcomuniste). Şi, în fine, cireaşa de pe tort, frica de a nu deveni imbecil (trebuie să te asiguri mai întîi că teama îţi este întemeiată!).

Eu mă opresc aici. Nu de alta, dar m-a luat o frică infernală de a scrie un text.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.