Elitiștilor!

Într-o conferință la care am asistat zilele acestea, susținută de Antonio Patraș, istoricul literar, criticul și profesorul din Iași puncta o perspectivă defectuoasă asupra junimismului, văzut ca o organizație mafiotă, structurată ierarhic, un grup de mandarini intelectuali, racolați nu pe bază de merite personale, ci de obediență față de șef. În analiza sa, istoricul ieșean concluziona că această interpretare trebuie privită în contextul unor confuzii valorice postcomuniste, cu condescendență și detașare. Mă folosesc de acest pretext pentru a extrapola masiv, observînd că există o oarecare perspectivă asupra unui grup, văzut ca excesiv de elitist, poate chiar subversiv, în dezacord cu realitatea mult mai mediocră, retardată chiar.

Contextul în care am asistat la conferința lui Antonio Patraș a fost Simpozionul Național de Didactica Limbii și Literaturii Române. Un simpozion organizat de ANPRO, Asociația profesorilor de limba și literatura română „Ioana Em. Petrescu“, aflat în acest an la a XVIII-a ediție. Presupuneți, desigur, că grupul celor subversivi prin elitismul lor sînt exact acești membri ai susnumitei asociații, participanții la simpozion, în calitate de simpli audienți sau cu comunicări, cei care scriu în revista Perspective, organ al asociației în cauză, in extenso, cei care activează pe ogorul acestei organizații. Elitiștilor! – li s-ar putea spune, așadar, cu o doză de dispreț. În fapt, ni s-ar putea spune, căci fac parte din această clică de la început, fiind odinioară membru simplu, membru în comisia de cenzori apoi, acum și în consiliul director.

Care-i treaba cu elitismul ăsta? Să o iau mai întîi cu simpozionul. Într-un articol anterior vorbeam despre simpozioane organizate în cine știe ce sate, lipsite de un board științific și cu participări precare sau de fapt fără participări, în fine, știți modelul. Cum arată însă acest simpozion, care se desfășoară de la înființare în Cluj-Napoca (cu o singură excepție, ediția a treia, când a fost la Timișoara)? În primul rînd, să spun că este girat științific de nume ca Alina Pamfil, profesor universitar la UBB – cu certitudine, cea mai avizată voce din domeniul didacticii limbii și literaturii române, alături de Florentina Sâmihăian de la București –, Ioana Tămăian, lector universitar la UBB, dar și de un grup de practicieni, nume recunoscute, cu portofolii solide, cum sînt Monica Onojescu, Anica Revnic, Luminița Medeșan etc. La o primă răsfoire a memoriei, îmi amintesc în fugă invitații care au susținut conferințe de-a lungul anilor: de la regretații Paul Cornea (invitat în mai multe rânduri, fiind și prefațator al unor volume de studii ale membrilor asociației) și Solomon Marcus, pînă la acad. Mircea Martin, anul acesta, n-au lipsit Rodica Zafiu, Ioana Bican (Bot), Ruxandra Cesereanu, Ion Simuț, Corin Braga, Călin Teutișan, Florentina Sâmihăian, Mircea Miclea, Adrian Opre, Paul Cernat, Angelo Mitchievici, Adrian Tudurachi, Mihaela Ursa, Liviu Papadima, Alex Goldiș, Simona Popescu, George Ardelean, Mircea Vasilescu, Miruna Runcan, Ion Bogdan Lefter, Cornel Vâlcu, Alexandru Matei etc. etc. Știu, sună elitist…

În al doilea rînd, să spun că lucrările prezentate, atît cele ale conferențiarilor, cît și cele ale profesorilor, sînt publicate în volum, după o atentă periere științifică. De asemenea, merită amintit că asociația editează, cu o frecvență bianuală, tot de 18 ani încoace, revista Perspective, o publicație de prim rang, singura cu profil didactico-științific din țară, aflată în bibliografiile concursurilor de titularizare și de definitivat, o revistă în care nu se face rabat de la rigoare, de la acuratețe, de la calitate. Cercetarea didactică este săracă la noi și, încă, privită cu oarecare condescendență, dar în cadrul acestui simpozion, precum și în revistă, profesori altfel pot să își împărtășească experiențele, să propună inovații didactice, să genereze plusvaloare, într-unul dintre cele mai osificate sisteme, cel al educației instituționalizate, al învățămîntului. Și o fac sub îndrumarea atentă a unor profesioniști. Aici, în grupul acesta destul de minuscul, sînt, de fapt, germenii unei continuități evolutive.

Spre ce vreau să mă îndrept cu această poveste? Se reproșează, cumva, elitismul, acolo unde e, de fapt, doar dorință de susținere a calității, a inovației, a coerenței. O asociație care a generat enorm de multă varietate, care a interogat continuu, cu intenții pozitive, actul educației instituționalizate, pe nișa specifică a disciplinei, dar care, în același timp, a susținut calitatea, care a făcut formări cu profesorii acolo unde sistemul nu le făcea, care a pus pe picioare concursuri pe care sistemul nu le poate organiza, care a furnizat însă sistemului o bază teoretică solidă, e privită ca fiind elitistă. Și, cînd un oficial al ministerului se nimerește pe la acest simpozion, căci mereu au fost invitați, are grijă să precizeze că e acolo în calitate de persoană fizică, eventual ca profesor.

Unde vreau să ajung? Ar trebui, de fapt, ca acest tip de asociații să fie mult mai puternice și profesorii ar trebui să își pună în ele speranța. Coeziunea ideilor, a principiilor didactice, în cadrul unor asociații pe discipline, puternice, solide, ar putea influența, poate, deciziile instituționale, în privința politicilor curriculare. Sindicatele niciodată nu vor putea acționa în acest sens: nu au competența științifică. În schimb, asociațiile profesionale ar putea să aibă cuvinte grele de spus în acest sens, dacă ar avea suficientă reprezentativitate. Altfel, da, rămîn doar niște grupuri care aparent funcționează elitist, organizînd simpozioane cu figuri de prim rang ale scenei specialităților pe care le reprezintă. Aș vrea să văd nu 80% din profesorii de română în această asociație, ci măcar 20%. Însă, știți ceva? Chiar și așa, cîți vom fi fiind, nu stăm pe loc. Ba mai mult, așa cum spunea deunăzi o prietenă, pînă la urmă sistemul există tocmai prin cei care cumva i se împotrivesc. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.