Echipele „mari“
Să rîdem că „marile“ Dinamo şi „Steaua“ au fost eliminate din Cupă de echipe mult mai „mici“?
Din Dinamo „mare“ a rămas doar numele, iar din Steaua, nici atît. Sîntem în prezenţa unor naufragiaţi. Primii, managerial, ceilalţi, identitar. La o sută de ani de România să fim bucuroşi că am rămas cu o ţară relativ întreagă, dar părţile ei sînt vraişte. Părţile ei sportive au căzut de sus şi îşi continuă declinul. Ţinute cu mînă de fier pe vremuri de piloni ai regimului totalitar, experimentează acum o rătăcire exemplară. De la statul ca o bucată de beton s a trecut direct la mişcarea browniană a moleculelor zevzece, scăpate de orice control, mai ales de autocontrol. De automoderaţie, de înfrînare a puseurilor aiuristice. De la „Noi sîntem poporul“, lozincă goală precum vidul cosmic, s-a trecut brusc la „Statul sînt eu“. Şi fiecare cu statul lui. Ţara asta ar trebui să se numească Republica Statelor Româneşti. O confederaţie haotică, în care unii, puţini, mai disciplinaţi şi aplicaţi, pot lumina ca nişte improbabile oaze în bezna prin care orbecăim. Un asemenea stătuleţ sportiv e zona HarCov. Csiksereda, echipă de liga a treia, a eliminat din Cupă pe Dinamo după epice lovituri de departajare (în care un biet belgian eşuat în Ştefan cel Mare a reuşit să rateze de două ori consecutiv) pentru că e bine organizată şi bine susţinută de confraţii etnici de dincolo de graniţă, dovadă că isprava lor a făcut prima pagină în Nemszeti Sport. Dinamo, în schimb, are un patron a cărui lehamite e deja istorică şi pare subiectul unui experiment de tipul „Hai să vedem la cîte şocuri supravieţuim!“ Schimbări de antrenori, de jucători, de management. O sărbătoare. Ce e de uimire, atunci, în acest deznodămînt? Cu FCSB e mai simplu. Pentru ea, Cupa e echivalentul unei brichete. Te necăjeşti un pic dacă o uiţi pe masă la restaurant şi atît. Viaţa merge înainte. Nici o dramă! Dimpotrivă, o nesfîrşită comedie.