După 5772 de ani
Sînt convins, într-o bună măsură, că nu voi indispune multă lume (trebuie să ai mereu grijă în a nu tînji la unanimităţi) dacă, în aceste zile ale Anului Nou evreiesc, voi alege cîteva mostre de humor iudaic, de mult definit ca o politeţe a disperării.
Alarmă mondială: gheţurile celor doi poli ai pămîntului se topesc irezistibil, se anunţă că, în 48 de ore, întreaga planetă se va scufunda sub ape. Creştinii se adună în toate bisericile şi preoţii le dau ultimele sfaturi: „Căiţi-vă, căiţi-vă, căci în 48 de ore vă veţi înfăţişa Domnului!“. Budiştii se înghesuie în templele lor şi bonzii îi asigură: „Fiţi fericiţi, căci peste 48 de ore veţi cunoaşte Nirvana!“. Evreii se strîng în toate sinagogile şi rabinii le dau cele din urmă indicaţii: „Oameni buni, vă mai rămîn 48 de ore ca să învăţaţi să trăiţi sub apă!“.
Un agnostic şi un rabin discută despre existenţa lui Dumnezeu, despre suflet şi relaţia spirituală dintre om şi lume: „Ţin să te informez, rabi – spune agnosticul, cu oarecare agresivitate –, că marele filozof Spinoza a scris că omul e din aceeaşi esenţă cu orice animal şi că amîndoi sînt produsul aceleiaşi Naturi“. Rabinul îi replică: „Îmi amintesc foarte bine aceste rînduri... dar, spune-mi, care specie de animal a produs vreodată un Spinoza?“.
Un strălucit student dintr-o ieşiva (şcoală religioasă) se duce la bătrînul rabin cu care studiază şi îi spune tranşant:
– Rabi, trebuie să-ţi mărturisesc că am devenit sceptic. Nu mai cred în Dumnezeu.
– Şi de cît timp studiezi Talmudul? se interesează rabinul.
– De cinci ani...
– Doar de cinci ani? exclamă rabinul. Şi ai deja îndrăzneala de a te socoti un sceptic?
În ziua de Iom Kipur, atunci cînd cei care s-au certat tot anul trebuie să se împace, Moşe se apropie de Samuel şi îi şopteşte: „Îţi doresc tot ceea ce-mi doreşti tu mie!“. La care, Samuel îi răspunde: „Iar începi?“.
Cineva l-a întrebat pe Woody Allen de ce a renunţat la saxofon pentru clarinet. Woody i-a răspuns sincer: „E mai comod în cazul unui pogrom“.
În filmul Supă de raţă, un dialog între Groucho Marx şi doamna Teasdale:
– Şi soţul dumitale?
– A murit... (Groucho se arată sceptic, ea insistă): Am stat lîngă el pînă la sfîrşit...
– Nu e de mirare că a murit...
– L-am ţinut în braţele mele, l-am îmbrăţişat...
– Aha! strigă Groucho. E clar că l-ai omorît.
În rai, Eva îi strînge drăgăstos mîna lui Adam şi-l întreabă: „Mă iubeşti?“. Adam (privind-o surprins): „Am de ales?“.
Mila Domnului faţă de creaturile sale s-a epuizat şi i-a chemat pe toţi mai mari lumii să-i anunţe că va distruge omenirea.
Obama s-a dus la Casa Albă şi a comunicat americanilor vestea bună şi cea rea. Vestea bună este că Dumnezeu, adevărul nostru suprem, există şi i-a vorbit. Vestea rea e aceea că El s-a decis să ne termine pe toţi.
Putin, la Kremlin, a fost fără alternativă şi a transmis două veşti rele: Dumnezeu, cîndva „opiu al popoarelor“, există şi intenţionează să lichideze lumea.
Netaniahu a comunicat în parlamentul de la Ierusalim două veşti excelente: „Adonai, în mîinile căruia ne-am încredinţat dintotdeauna soarta, trăieşte şi mi-a vorbit; nu ne va părăsi – şi nu va mai exista niciodată problema palestiniană“.
Scurt scenariu al sărbătorilor evreieşti:
1) Toţi au încercat să ne omoare.
2) Pînă la urmă, i-am biruit.
3) Şi acum, cu toţii la masă!