Dumnezeu e darwinist, iar Darwin, dumnezeiesc

„Dumnezeu + Darwin = Love“ ar fi titlul poate forţat, dar haios şi interesant al lecţiei introductive a unui virtual curs opţional cu tema de mai sus. Şi asta pentru că „lucrarea lui Dumnezeu“ şi „teoria lui Darwin“, chiar dacă nu se află într-o simbioză perfectă, în nici un caz nu se exclud, ci mai degrabă se completează. Fapt confirmat chiar de teza fundamentală a teoriei sintetice a evoluţiei, care lansează principiul conform căruia „evoluţia este produsul întîmplării, deşi nu se desfăşoară la întîmplare; evoluţia nu este predeterminată, dar are un sens, o direcţie, fără însă a fi dirijată“.

Cine produce întîmplarea, cine dă sensul şi direcţia, rămîne de văzut. Variante există, fiecare e liber să-şi dea propriul răspuns, ceea ce e cu adevărat bine.

În fond, de la „big-bang“-ul originar şi pînă la formarea Pămîntului, care este o particulă minusculă şi neglijabilă faţă de infinitatea spaţio-temporală a Universului, se întinde o perioadă despre care nu ştim nimic. După care a fost de ajuns un click scurt pentru ca Darwin să explice o perioadă de trei miliarde de ani de la „butonarea“ vieţii pe Pămînt şi pînă la apariţia recentă a omului. De fapt, dacă am reduce istoria Pămîntului la un an calendaristic, fiecare zi a lui ar reprezenta 12 milioane de ani. Cum ar arăta momentele acestui an comprimat? În luna ianuarie s-a format Pămîntul, pe care de-abia în iulie apare şi viaţa (a stat cam 2,5 miliarde de ani nelocuit), apoi, pînă în decembrie, viaţa evoluează, specii apar şi dispar, pentru ca în ultima zi a anului, pe 31 decembrie, cu două ore înainte de miezul nopţii, să apară şi omul pe această lume. Ce tineri şi neprihăniţi trebuie să fim, aşa încît drumul spre degradare şi dispariţie al speciei umane să fie nesperat de lung… Dar să-ncepem cu începutul. Născut cu exact 200 de ani în urmă, în primăvara lui 1809, prin tot ce a făcut, Darwin a încercat o apropiere între ştiinţă şi religie. Face trei ani de Medicină (1825-1828), apoi continuă cu trei ani de Teologie (1828-1831). Modest şi politicos, publică în 1844 lucrarea fundamentală Originea speciilor, care se epuizează într-o singură zi, urmată de alte cinci ediţii traduse în toată lumea. Primeşte onoruri, decoraţii, medalii şi titlul de membru a 60 de societăţi ştiinţifice, printre care şi Societatea Transilvăneană de Ştiinţe Naturale din Sibiu.

Ca orice teorie care a surprins şi a uimit lumea, perioada post-darwinistă e dominată de păreri „pro“ şi „contra“, şi de curente opuse, precum neolamarkismul şi neodarwinismul: ambele se confruntă cu aceleaşi teme ale virtualului, doritului şi necesarului curs opţional care să împace ştiinţa cu religia, şcoala cu Biserica şi prietenii cu duşmanii. Nu însă şi poliţiştii cu hoţii, nici marinarii cu piraţii şi nici corupţii cu magistraţii.

prof. Gicu BUTOI, biolog religios

(apărut în Dilema veche, nr. 267, 27 martie 2009)