Dulcea lentoare: agale şi alene
Seriile de sinonime, contextele tipice şi conotaţiile afective ale cuvintelor nu lasă loc de îndoială: în imaginea noastră despre lume, aşa cum se reflectă ea în limbă, ritmul de viaţă lent e bun, iar graba e rea. Adverbele care caracterizează mişcarea lentă – agale, alene, domol, lin etc. – sînt numeroase şi apar mai ales în contexte care le actualizează conotaţiile pozitive. Sensul lor e inerent evaluativ: dincolo de ritmul într-un interval de timp, este evocat şi efectul emoţional pozitiv al lipsei de grabă. Doar termenul cel mai general şi mai ambiguu – încet – e neutru şi adesea negativ (prea încet); dar şi de la acesta s-au format două diminutive afective – încetinel şi încetișor –, iar repetarea anulează implicaţiile negative, evocînd o progresie prudentă şi înţeleaptă (încet-încet). Iavaş, de origine turcă, adesea repetat (iavaş-iavaş), e popular, simpatic, vag ironic.
Pentru agale (împrumut din greacă, din cuvîntul agalia, avînd acelaşi sens), dicţionarul academic (Dicţionarul limbii române, DA, Literele A-B, 1913) oferea o explicaţie subtilă, aşa cum nu au mai avut curajul să propună dicţionarele ulterioare, ale căror definiţii seci, tehnice, au ignorat conotaţiile emoţionale ale cuvintelor: „agale stă totdeauna în legătură cu verbe care exprimă o mişcare, arătînd că mişcarea aceasta se face «încetinel, cătinel, domol», dar exprimînd în acelaşi timp şi un oarecare grad de nepăsare, de lipsă de grijă, nu însă şi o lipsă de interes, de scop (ca «în dorul leIii»)“. De fapt, şi Hasdeu, în primul volum din Etymologicum Magnum Romaniae (1887), semnalase încărcătura pozitivă a cuvîntului agale, considerînd că forma sa sonoră are chiar o valoare imitativă, sugerînd „mişcarea lenevoasă“: „sinonim cu încetinel sau încetişor, dar cu o nuanţă de plăcere sau mulţumire care îi este proprie“. Cu ecouri literare balcanice („paşi agale / cu paşale“), cuvîntul are un aer familiar şi glumeţ, doar uşor învechit.
În cazul lui alene este evidentă „ameliorarea“ semantică produsă de atitudinea pozitivă faţă de încetineală: termenul e compus din prepoziţia a şi substantivul lene, dar nu mai păstrează trăsăturile negative asociate, din punct de vedere social şi moral, cu lenea. În dicţionarele mai vechi apar unele note negative în definiţia adverbului – sub influenţa etimologiei sau pentru că într-adevăr sensul termenului nu era întru totul cel de azi: în DA, alene înseamnă „într-un mod lipsit de vioiciune, trădînd lene, cu lene“. Cuvîntul era totuşi utilizat în poezie, chiar cu decenii în urmă, în imagini în care lentoarea nu avea nimic condamnabil; dimpotrivă, sugera liniştea şi graţia, în mişcările umane („Te urmărește săptămîni / Un pas făcut alene“, la Eminescu) sau naturale („Fumul alb alene iese / Din cămin“, la Coşbuc). Îndepărtarea treptată a lui alene de condamnabila lene se poate măsura prin compararea diferitelor dicţionare. Într-unul general, din 1955 (Dicţionarul limbii române literare contemporane, DLRLC), alene pare să penduleze între trăsături mai curînd negative şi unele mai curînd pozitive „într-un ritm încet, trădînd lene; fără grabă, fără vioiciune“; peste jumătate de secol, constatăm că au dispărut trăsăturile negative (lenea şi lipsa de vioiciune), alene fiind definit ca „într-un ritm încet, fără grabă“ (DEX).
Ambele cuvinte sînt marcate poetic-literar şi sînt folosite azi într-un mod uşor ironic, în combinaţie cu verbe de mişcare (a merge, a se plimba, a trece, a intra, a urca, a pleca etc.) – „Cine merge agale pe autostrada spre mare? Iaca o turmă de oi!“ (click.ro, 12.12.2013); „îşi plimba, agale, cîinele în lesă, cînd a păţit-o, destul de grav“ (libertatea.ro, 22.08.2016); „unii s au plimbat alene pe alei“ (bistriteanul.ro, 20.17.2014), – chiar în indicaţii privind distanţele: „10 minute de mers agale“ (booking.com), „aproape trei ore de mers alene“ (carpati.org). Uneori, apar şi în contexte figurate, în care nu e vorba de o deplasare în spaţiu – „Agale, agale, registrul agricol ajunge și în mediul virtual“ (mesagerul.ro, 24.03.2015) –, sau în care conotaţia ironic-literară contribuie la tonul glumeţ al textului: „leul dă alene din coadă“ (paginadebanci.ro). În pagina de publicitate a unei crescătorii ecologice, puiul ideal este prezentat ca fiind „crescut agale“.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).