Dragostea de aproape

„’Re-ați ai dreacului de jegoși!“ Tipul e supărat-praf. Bodogăne mai departe, dar nu mai deslușesc ce zice, cuvintele i se rostogolesc unele în altele, mormăite, le bănuiesc a fi mult mai mo­cir­loase decît banalul „jegoși“. Mame, morți, diverse părți anatomice și acțiuni în­treprinse cu ele, cu siguranță. Trîntește coșurile roșii cu mînere negre unul peste altul de parcă ar vrea să le spargă. Îl știu de multă vreme. Mai degrabă scund, la limita între scund și o înălțime medie, are o față imobilă care contrastează acum cu furia cuvintelor. Rotunjoară, rozalie, bărbierit la milimetru și lipsită de orice rid, deși îl bănuiesc că a trecut binișor de pragul de 40. Are o față de Cupidon care abia a fost la frizer. Omul poartă în tricoul uniformei de paznic de magazin o burtă colosală. Din spate pare normal. Cînd se întoarce, însă, te lovește surpriza. Burta aia pare autonomă, pare că i-a fost lipită pe trup, că cineva a luat un ditamai balonul și i l-a înfășurat strîns cu bandă adezivă peste mijloc. Burta aia e atît de mare că omul nu-și vede vîrfurile pantofilor, e atît de mare că, dacă ar sta la coadă, între el și persoana din față ar mai încăpea vreo trei, e atît de mare că intră singură pe ușă cu mult înaintea lui, e atît de mare că poate să mănînce direct pe ea, simultan, o masă cu trei feluri, și tot i-ar rămîne loc pe burtă de o sticlă de vin, un pahar cu picior și o vază cu flori.

„’Re-ați ai dracului de jegoși“, zice, cu o mîrîială atît de rea și de înveninată, că înțepenesc cu legătura de pătrunjel în mînă. Mă uit pe jos să văd dacă n-am scăpat ceva acolo cînd am luat pătrunjelul din buchețoiul pus în apă între lăzile cu roșii cherry și castraveți insipizi lucind în țipla lor. Nu. N-am scăpat. Sînt OK, nu-s o jegoasă. Pe cine s-o fi supărat așa? Poate pe doamna aia cu inele pe absolut toate cele zece degete care caută perfecțiunea între portocale? Le ia pe fiecare, le întoarce pe toate părțile, le măsoară din ochi – habar n-am ce: circumferința? coaja? intensitatea culorii? Sau poate pe domnul ăsta care sapă și el băgat pînă la coate în grămada de ardei gras după ardeiul gras suprem, cel mai lucios, cel mai vîrtos, cu codița cea mai verde? Sau pe fata care a provocat o avalanșă de mere atunci cînd a dizlocat de la baza construcției făcute cu migală cel mai baban, mai roșu și mai crocant măr? Mărul pe care l-a ales ținea în spate toată lada. Odată luat, frații lui rumeiori – bot de iepure – s-au răspîndit peste tot: sub tejghele, rafturi și frigidere. Biata fată a încremenit cu mărul-trofeu în mînă.

Oricum, aici toată lumea se urăște cu toată lumea. Paznicii îi urăsc pe clienți, clienții îi urăsc pe paznici și se urăsc mai cu seamă între ei. E ca și cum intri în magazin și îți dispar brusc răbdarea, empatia și puterea de înțelegere. Cineva s-a oprit cu ditamai căruciorul plin fix în spațiul dintre două rafturi și n-ai loc să treci nici pe stîn­ga, nici pe dreapta. Ocolești pe dincolo, pe la cafele, și îl blagoslovești pe el, pe neamul lui, cu coșul lui cu tot – borcanele, conservele, pungile, bidoanele cu Domestos, dar și pachetul cu hîrtie igienică pus moț peste toate cele – ce naiba face ăsta, se pregătește de sfîrșitul lumii, de Brexit, de apocalipsă? Un alt domn stă în spatele meu, bîțîie din picioare, țistuie din buze cît stau și mă uit prin geamul frigiderului după un unt anume. Mi s-a spus să iau din ăla și numai din ăla, așa că mă uit prin geam total dezorientată, mintea mea nu procesează destul de repede procentele de grăsime, ambalajele strălucitoare, îl simt în spate pe tipul ăsta care probabil m-ar strînge acolo de gît; între iaurturi cu fructe și smîntîna dulce de gătit, precis s-ar comite o crimă la nervi, așa că fac un pas in lateral și îl las să se grăbească. Smulge de ușa frigiderului și-și dă cu ea în cap. Pe fața mea răsare necontrolat semiluna unui zîmbet larg, tîmp, ah, dulcea justiție divină a supermarket-ului. Ne vom întîlni mai tîrziu la case și vom măsura din ochi cît de repede merge coada celuilalt. De data asta voi fi tras eu lozul necîștigător: avem la casă un novice care se mișcă greu și nu știe codul de la praz.

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.