Două vise pe săptămînă

- OK, asta este tema voastră. Mergeţi acasă şi visaţi. De două ori pe săptămînă, cînd ne vedem, trebuie să vă aduceţi la ore vise puse pe hîrtie. Apoi o să le alegem pe cele mai interesante şi o să le dramatizăm. Aceasta a fost versiunea integrală a prelegerii mele în faţa celor patru studente de la cursurile şcolii de artă, la care am predat o lună. Una dintre cursante era artistă în colaje pe computer, alta era pictoriţă, una, dansatoare şi cealaltă cînta la flaut. Perfect. M-am gîndit că, dacă obţinem patru vise bune, am putea să le transpunem în fiecare mediu reprezentat, în grafică electronică, pictură, muzică şi dans. Apoi, vom da două spectacole pe noapte, două nopţi la rînd. Săptămîna următoare au venit cu vise. Nimeni nu pusese nimic pe hîrtie, dar erau toate dispuse să şi le amintească. Două dintre studente erau femei în toată firea care s-au întors la şcoala de artă, pentru a relua firul artistic, de acolo de unde l-au abandonat cînd s-au măritat, au avut copii şi au divorţat. Celelalte două erau nişte puştoaice de nouăsprezece ani, cu tatuaje proaspete şi care păreau veşnic adormite. Toate excelau în povestirea viselor pentru că eram în California şi în California toată lumea îşi povesteşte dimineaţa visele oricui se întîmplă să se afle prin preajmă. În California, visele sînt acceptate, din punct de vedere cultural şi sînt aproape obligatorii în şcolile de artă. Aşa că nu aduceam nici o noutate în sensul ăsta. - Eram într-un turn care se prăbuşea - povesteşte Natasha - şi strigam către fostul meu soţ să vină se ne ia, pe mine şi pe fetiţă, dar el înota în piscină cu o blondă şi nu mă putea auzi. Am fugit către o casă în flăcări, dar nu am putut să intrăm pentru că acolo se petrecuse o crimă şi poliţia înconjurase locul cu bandă de aia, galbenă. Le-am explicat tuturor extrem de clar că nu vom face analiza viselor la aceste cursuri. Tot chichirezul era să prindem aluziile vizuale, mişcarea şi muzica visului şi să le transformăm într-un spectacol multidimensional. Cu toate acestea, visul acesta implora analiză. Nu era nici măcar cine ştie ce vis, mai degrabă un exerciţiu de analiză. Nu am vrut să fac asta, aşa că le-am dat ca temă turnul în flăcări, casa în flăcări, soţul şi blonda în piscină şi femeia cu copilul. - Pictaţi scena, dansaţi-o, colaţi-o, găsiţi-i muzica! - le-am zis. - Prietenul meu, numai că nu era prietenul meu, îmi dădea o pipă de haşiş, numai că nu era pipă, era un şarpe. A fost tare ciudat. Mda, ce să spun. Numai că nu era ciudat deloc. Era un vis atît de adecvat vîrstei şi atît de plictisitor de-mi venea să ţip. Nu sîntem aici să analizăm vise, îmi tot spuneam. Dar nu m-am putut abţine şi am întrebat: - Ai idee ce ar putea să însemne acest vis? - Nimic, îmi răspunse frumoasa adormită. Cred că am fumat prea multă iarbă. Le-am dat, tuturor, prietenul care nu era prieten şi pipa care era şarpe, să le picteze, coregrafieze, coleze şi pună pe note. Spectacolul intră acum în cel de-al nouălea sezon la Vivien Beaumont în New York. Dap. traducere de Ioana AVĂDANI