Două variante

În prima o să fie iniţial mai bine. Vechii meşteri or să îşi reia poziţiile, iar aparatul administrativ obişnuit să răspundă ameninţărilor politicianului mîrlan şi ale baronului local deja ales va reacţiona rapid. Mai toţi sînt flămînzi rău după un an de pauză de şpăgi de la guvern, aşa că deschiderea robinetului cu bani publici va ajuta potolirea foamei baronilor. Bani vor fi imediat promişi votanţilor captivi, lucru care va răsplăti votul acestora şi va întări reflexul răspunsului la mita electorală. Televiziunile penale şi patronii lor vor avea din nou acces la finanţările generoase (inclusiv din fonduri europene) date cu dedicaţie, lucru care va ajuta creşterea discrepanţei dintre realitate şi imaginea publică a acţiunilor partidelor. Va creşte numărul licitaţiilor cu un singur participant şi al vilelor pe numele rudelor şi amantelor baronilor loiali.

Pe termen mediu o să fie din ce în ce mai prost, iar pe termen lung poate fi catastrofal. Administraţia publică va deveni şi mai dependentă de politic şi, automat, mai ineptă decît este acum. În patru ani probabil o să fie clar dezastrul guvernării, lucru care poate va permite înnoirea clasei politice dacă pînă atunci vor mai fi oameni dispuşi să creadă în aşa ceva.

Varianta a doua este aceea în care va fi iniţial mai prost. Reforma sistemelor IT şi a administraţiei publice va duce la numeroase acte de sabotaj din interior. Mafioţii care au supt cît s-a putut de mult de la stat, cît şi diverşii directori, secretari generali şi alţii care au fost numiţi în ministere prin fraudă şi cu scopul de a se îmbogăţi pe ei înşişi, precum şi pe diverşii şmecheri din partid, vor reacţiona disperat, încercînd să provoace un colaps administrativ. Din ce în ce mai lipsite de banul public, televiziunile vor exploda cu tot felul de teorii conspiraţioniste demne de securiştii sau penalii care le controlează şi vor încerca să manipuleze opinia publică împotriva unei guvernări cinstite, prezentînd-o ca fiind incompetentă.

De ce avem încă probleme după un an de tehnocraţie? E complicat şi aici încerc să explic doar problemele legate de IT. Sistemele informaţionale sînt varză şi mai toate platformele sînt făcute nu cu scopul de a rezolva lucrurile, ci cu scopul de a ţine captive ministerele. În mod intenţionat sau inept, salariile pentru programatori sînt de la 3 (cazul cel mai bun) pînă la de 12 ori mai mici pentru nivelul lor de competenţă. Să schimbi în întregime servere, platforme, baze de date şi modele de securitate este imposibil pe termen scurt din cauza felului în care au fost gîndite procedurile de achiziţie publică. Timpul minim de a schimba ceva, în condiţiile în care este nevoie de o echipă de programatori buni şi foarte buni (vreo sută de oameni), măcar douăzeci de manageri de proiect specializaţi pe IT de top şi cel puţin zece arhitecţi cu experienţă, este cam de doi ani (aşa au gîndit politicienii noştri cei minunaţi sistemul). Asta este aşa, pe super-scurt, fără să mai detaliez problemele cu rivalitatea dintre diverse servicii care, de fapt, ar trebui să tragă în aceeaşi direcţie. În timpul în care am fost în minister am adus doi dintre cei mai buni IT-işti români cu specializare pe sisteme mari şi ei sînt, din păcate, de aceeaşi părere. Un guvern politic corupt poate să „rezolve“ mai repede problema asta, dar pe o perioadă scurtă şi foarte scump, prin consultanţa de care o să fie nevoie ciclic. Procesul va fi foarte vulnerabil la corupţie. Un guvern transparent şi cinstit poate să o rezolve în cîţiva ani.

La Ministerul Muncii aveam doi ITişti (în acte sînt trei), nici unul capabil să facă programare. Unul dintre ei cu un salariu sub salariul femeii de serviciu de la o bancă din Bucureşti. Asta în condiţiile în care serveam cîteva milioane bune de cetăţeni. STS-ul şi SRI ul, serviciile de la care mulţi aşteaptă salvarea informatică, nu pot să producă lucruri de calitate atîta timp cît sînt servicii opace, aproape imposibil de responsabilizat şi cu programatori prost plătiţi. În plus, şi ele sînt penetrate politic. În Ministerul Fondurilor Europene nu avem, practic, o echipă de IT-işti, iar rezultatul este cel pe care îl vedem. Este imposibil să evaluezi un produs super-complicat de IT a­tî­ta timp cît tu nu ai nici măcar un tester în interiorul instituţiei. Pe de o parte, noi vrem un aparat administrativ performant şi pe de altă parte nu avem cum să plătim oamenii de care avem nevoie.

De ce se întîmplă asta? Pentru că legislaţia protejează funcţionarul public angajat acolo pentru a satisface interesul şobolanului politic care a fost „ales“ ca să producă bani şi pentru mafiotul care deţine televiziunea care spală pe creier omul care votează politicianul mai sus men­ţio­nat de care depinde postul funcţionarului public.

Ca secretar de stat la Ministerul Muncii, ştiam cinci-șase oameni care ar fi fost mai buni decît mine pentru poziţia respectivă. Din păcate, nici unul nu îşi dorea să fie plătit la un nivel de cîteva ori mai prost decît  cîştigau, cu beneficiul unor responsabilităţi mult mai mari şi un program de lucru care depăşeşte lejer programul din corporaţiile cele mai afurisite. Marea noastră majoritate, a puţinilor tehnocraţi de-adevăratelea care am venit în guvern, am învăţat cum funcţionează sistemul din mers. Durează destul de mult pînă să pricepi chichiţele administrative. În condiţiile în care ministerele sînt împotriva reformei pentru că asta va duce la pierderea unor locuri foarte călduţe sau a unor sume mari de bani cenuşii, şi nu prea sînt mecanisme prin care să poţi responsabiliza dinozaurii din ministere, actul decizional este foarte lent. Lipsa de sprijin politic şi cîţiva oameni strategic plasaţi de politicieni în poziţii de decizie în ministere contribuie decisiv la încetinirea procesului.

Ce mă sperie pe mine acum este că, brusc, vrem ca oamenii politici noi să se potrivească unor standarde pe care nici în cele mai bune vise nu le am atinge noi înșine. Pentru că nu corespund acestor standarde, cumva devine acceptabilă lenea/indolenţa de a nu vota şi comparaţiile absolut stupefiante între oameni oneşti cu rezultate fabuloase în mediul privat şi nişte şobolani politici care există numai din cauza relaţiilor mafiote pe care le-au cultivat în partidele lor. Nimeni întreg la cap nu angajează acelaşi beţiv, mîrlan şi hoţ care ţi-a făcut praf apartamentul la un cost pentru care ai fi putut cumpăra întreg blocul numai pentru că meșterul cel nou care este clar mult mai competent nu ţine cu Steaua sau nu e la fel de sexy ca Brad Pitt.