Disfuncţionalităţi onomastice

Un profesor mai puțin cunoscut (specialist într-o ramură istoriografică limitată ca impact: Studii Balcanice!) a fost recent premiat, în cadrul Zilelor Universității, cumva neașteptat (în viziunea unora), pentru trei decenii de muncă neîntreruptă la catedră. Un premiu onorific, de rutină, nu neapărat valoric. În săptămîna ulterioară festivității, spre surprinderea noastră (măcar a celor care-l știam, dacă nu a întregii comunități academice), omul s-a dus – nervos, se pare – la Evidența Populației pentru a-și schimba (radical!) numele. Ce se întîmplase? E drept că, asemenea multora, pe insul respectiv îl chema într-un fel cam exotic, dar, judecînd după vîrsta lui (de acum) înaintată, ai fi bănuit că se obișnuise cu „apelativele“ în cauză. Explicația misterioasei decizii mi-a fost oferită chiar de către profesor (pe care, absolut întîmplător, l-am întîlnit în parcarea instituției). Să nu uit, înainte de a vă împărtăși epifaniile prilejuite de acel dialog, să precizez numele singular al bietului universitar: Maimuțom Teodrag Moroianu.

„Stimate coleg“, și-a început balcanistul, pedant, lămuririle, „nu era, cred, pentru nimeni o noutate faptul că aveam un nume halucinant, ca să nu spun altfel. Vă întrebați, desigur, de ce am așteptat a­tîta vreme. Răspunsul rămîne, în esență, simplu: din prețuire pentru părinții mei. Ei, se înțelege, m-au botezat într-o manieră atît de bizară. Totul a pornit de la un conflict, cum să-i zic?, ideologic între soț și soție. Taică-meu, profesor de biologie, s-a născut intelectual din cărțile lui Darwin. Ce mai, a fost un mare susținător al evoluționismului, cel mai mare din lume, mai mare, poate, decît însuși autorul Originii speciilor! În semn de omagiu pentru filozofia sa de viață, a decis să-mi dea – mie, unicului lui fiu – un nume simbolic. Așa s-a ivit Maimuțom, asupra structurii căruia nu trebuie să mai insist în fața dumneavoastră, un apreciat filolog! Mama, dimpotrivă, profesoară de istorie, era creaționistă, religioasă pînă în măduva oaselor. A insistat, vehement-agresiv, să mă cheme Teodrag, adică iubitorul de Dumnezeu.“

^„Mă rog“, reluă profesorul după o scurtă pauză, „este adevărat că ar fi putut să-mi zică, mai normal puțin, Teofil, care înseamnă același lucru, dar, pe lîngă bisericoasă, apriga femeie se mai considera și naționalistă. Teodrag îi suna ei pur românește. S-au dus atunci amîndoi, din ce mi s-a povestit cînd am crescut, la Starea Civilă (maică-mea în stare de lehuzie!) și și-au impus – fiecare – punctul de vedere. Astfel, am ajuns Maimuțom Teodrag Moroianu, rodul iubirii (cu năbădăi) dintre un evoluționist și o creaționistă (n am avut, din fericire, în familie și ceea ce se numește azi un intervenționist – adică din ăia siguri de ipoteza apariției rasei umane pe Terra în urma vizitei extratereștrilor aici în timpuri imemoriale – că, probabil, m-aș fi numit și Marțian!). O nenorocire, vă dați seama: ținta ironiilor feroce ale celor din jurul meu, pe parcursul copilăriei, adolescenței și tinereții. Ironiile n-ar fi fost încă nimc, dacă nu apăreau și erorile (grave!) de identificare în documentele oficiale. Pe astea le-am suportat cel mai greu.“

Domnul Moroianu continuă, trăgîn­du-și, pentru o clipă, sufletul: „Diploma de bacalaureat a trebuit să-mi fie schimbată de cîteva ori – cu teribile intervenții juridice –, întrucît primul nume mi-a fost redactat greșit acolo în mod sistematic (mă întreb dacă nu cumva intenționat, de către vreo secretară iritată la vederea neverosimilelor mele acte de identitate?): Maimuțoi, Maimuțel, Maimuț, Maimuțaș și Maimuțan. În sfîrșit, nu m am mirat niciodată foarte tare. Într-un an, printr-a șasea parcă, apărusem, în catalog, de-a dreptul Cimpanzeu. Cimpanzeu Teodrag Moroianu. Diriginta mi-o făcuse. Profesoară de română se declara și ea – știu sigur! – creaționistă și a vrut să se răzbune pe taică-meu, darwinistul, cu care era colegă de cancelarie. La facultate, mi-au greșit numele al doilea pe diploma de licență. Mi-au spus, pe rînd, Teorag, Teobag, Teofag, Teomag și Teogag. Înaintea ultimei corecturi, directorul administrativ a aruncat cu cererea de modificare după mine… Și în ziua de azi lăcrimez, amintindu-mi!“

Profesorul depăși cu dificultate momentul. „A urlat ca un dement – După asta să nu te mai prind pe aici, teo-tembelule! Anii au trecut. Eu am început să mă identific mai ales cu formula Profesorul Moroianu, uitînd de nefastele Maimuțom și Teodrag. Dar ce să vezi? Vine premierea de la Zilele Universității, unde mi-a fost dat să aud cea mai cumplită oroare onomastică, legată de mine, din întreaga-mi existență! Strigîn­du mă să urc pe podium, rectorul s-a descurcat, culmea, perfect cu Maimuțom și cu Teodrag, însă a tras, la sfîrșit, un Strigoianu în loc de Moroianu, de m-a luat durerea de cap. Mai mult, presa, dînd ulterior știrea, mi-a zis Fantomeanu. S-a supărat pînă și nevastă-mea (care și-a păstrat oricum numele de domnișoară – Varză, Rodica Varză). Mi-a reproșat probabila șușoteală a colegilor săi pe la colțuri că s-ar fi căsătorit cu unul Vampireanu ori Zombianu… Prin urmare, mi-am schimbat definitiv numele!“ „Și cum vă cheamă în prezent?“, am întrebat eu, bucuros de happy ending.

„Păi, nu sînt nici creaționist, nici evoluționist. Mă consider un servant al rațiunii, dar un rațional cu vocația clarviziunii. Am vrut să marchez aceste dimensiuni (aparent contradictorii) ale spiritului meu, păstrîndu-mi totuși substanța românească, prin trimiterea la Ion și la Escu. Am decis așadar că, de astăzi înainte, mă voi numi Rațion Nostradamescu.“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Studii de anglistică şi americanistică, Editura Junimea, 2016.