Din RDG în RFG

1 octombrie 2019   TÎLC SHOW

Cîndva prin anul 1979, doi cetățeni germani din Republica Democrată Germană, Günther Wetzel și Hans Strelczyk, s-au apucat de meșterit. Destul de îndemînatici, cel de-al doilea chiar mecanic de meserie, au reușit să construiască, din ce materiale au găsit, un motor pentru un balon cu aer. Pentru a completa construcția, soțiile acestora s-au ocupat de partea propriu-zisă de balon, adică l-au confecționat din țesături și așternuturi vechi, astfel încît să se poată ridica și să poată sta în aer suficient. Suficient pentru ce?

După cum avea să se afle prin toamna anului 1979, cele două cupluri, alături de copiii lor, s-au urcat la bordul balonului cu aer cald construit de ei, pentru a zbura într-o călătorie unică. De-a dreptul unică. Balonul s-a înălțat și a rezistat cît a trebuit pentru a-i trece pe călători din Germania de Est în Germania de Vest, traversînd simbolul cel mai evident al divizării din timpul Războiului Rece, Zidul Berlinului.

Cu niște ani mai devreme, prin 1963, austriacul Heinz Meixner se afla în vizită la mama sa în Berlinul de Est. Tînărul conducea o mașină sport decapotabilă (mai exact, pentru cunoscători, un Austin-Healey Sprite Convertible). Greu de trecut cu vederea, mai ales în ochii corpurilor de gardă germane, ai zice. Însă austriacul nu a trezit nici o suspiciune în fața autorităților, care nici nu au observat că acesta demontase parbrizul, astfel încît să poată avea loc suficient. Suficient pentru ce?

La plecarea din RDG, Heinz Meixner trebuia să facă controlul aferent la granița cu RFG, doar că, în loc să oprească mașina, a accelerat la maximum trecînd cît ai clipi pe sub bariera menită să oprească autovehiculele. Avînd în vedere că mașina sport avea parbrizul dat jos, a avut loc să treacă și, pînă să reacționeze gardienii, tînărul deja traversase granița. Cu mama sa, care se afla ascunsă în portbagaj.

Pînă la reunificarea Germaniei din 3 octombrie 1990 au existat multe astfel de exemple, cele mai multe cu final nefericit, din păcate, dar totuși suficiente și cele pozitive. Suficiente pentru ce?

Poate pentru a dovedi că orice zid poate fi trecut, într-un fel sau altul.

Mai multe