Din ghiozdanul istoriei
Scoatem creionul galben. Mai exact, cel vopsit galben – imagine clasică ce cred că se derulează în mintea oricui cînd vine vorba de simplul și trebuinciosul instrument de scris.
La Expoziția Universală de la Paris din 1889, cuprinsă de mirajul Turnului Eiffel, construit special pentru eveniment, istoria s-a trezit în ghiozdan cu un nou tip de creion. Nu era vorba de vreo inovație în ceea ce privește fabricarea propriu-zisă a obiectului. Toate creioanele se făceau din grafit învelit într-un strat subțire de lemn, iar de cele mai multe ori creioanele de o mai bună calitate nu erau vopsite, ci doar fin șlefuite, pe cînd creioanele mai populare erau date cu vopsea în nuanțe închise (violet, maro, negru) pentru a fi acoperite imperfecțiunile lemnului. Aici, la culoarea vopselei, intervine noutatea din 1889 de la Expoziția Universală din Paris: compania cehă Hardtmuth a prezentat noul său creion de lux, vopsit în galben. Pentru a ieși în evidență. Și pentru a intra în istorie (și în milioane de penare).
O lungă perioadă de timp, grafitul pentru fabricarea creioanelor se importa din Vestul Europei, în special din Anglia. Resursele de acolo, însă, au început să se diminueze, astfel încît producătorii și-au întors atenția către Est, către vastele zăcăminte din Siberia. Imediata vecinătate a Siberiei cu statul chinez a determinat compania cehă să își vopsească creioanele în culoarea galben. În China, galbenul este legat direct de ideea de regalitate (încă de la anticul și legendarul Împărat Galben), în perioada imperială doar familiei regale fiindu-i permis să poarte această culoare, care ulterior a căpătat semnificația bucuriei, a gloriei și a înțelepciunii în cultura chineză.
Prin urmare, pe lîngă calculul corect de impact vizual, cei de la Hardtmuth au ales să folosească culoarea galben pentru noua lor linie de creioane cu scopul de a sugera ideea de calitate superioară și pentru a face trimitere la zona geografică de proveniență a grafitului (superior și acesta). Denumirea noii linii de produse a fost aleasă în același spirit al evidențierii calității: Koh-I-Noor, după faimosul diamant din Bijuteriile Coroanei Britanice.
Gama de creioane galbene a devenit atît de populară încît compania și-a schimbat denumirea în Koh-I-Noor Hardtmuth. La urma urmei, și diamantul e tot un carbon…
Foto: wikimedia commons