Dilemă electorală
Domnul Pătru Bibilea a fost – încă din 1990 (pe cînd avea 28 de ani!) – un pesedist (în sfîrşit, iniţial, un fesenist) moderat. De-a lungul anilor, nu a agresat pe nimeni cu opţiunile sale – e greu de zis
, mai curînd
–, încercînd să fie discret pe parcursul discuţiilor partizane. Crezuse în dl Ion Iliescu şi îi ştampilase, neezitant, pe domnii Năstase şi, mai apoi, Geoană, deşi viaţa lui în social-democraţie nu strălucise prin bunăstare. În primul deceniu postdecembrist, şi-a pierdut slujba (lucrase ca gestionar la Combinatul de Utilaj Greu), iar, ulterior, şi-a văzut, neputincios, mama deposedată de economii (depuse la o bancă devalizată de mafia stîngiştilor). S-a alăturat, treptat, cohortelor de compatrioţi recalificaţi pe micul trafic de frontieră cu Turcia. Cam un „cincinal“, Bibileii trăseseră vîrtos mîţa de coadă. Refuzase totuşi să accepte faptul că oamenii din categoria sa ar putea fi vreodată de partea moşierilor (Raţiu), monarhiştilor (Constantinescu) ori a îmbogăţiţilor tranziţiei (Băsescu). Ultimul – Traian Băsescu – îi provoca, de altfel, un disconfort psihic major. Îi amintea de Ceauşescu, pe care, iată, în ciuda socialismului său latent, îl urîse din toată fiinţa.
Aşadar, a bănuit că recentele alegeri româneşti nu vor determina mari tulburări în existenţa sa, cum ar veni, ideologică. Urma să-l voteze pe candidatul de stînga, oricare ar fi fost el. Că „el“ a devenit, la un moment dat, tînărul Victor Ponta, iarăşi nu l-a derutat, deşi auzise ceva suspect: prezumtiv, premierul ar fi votat, în juneţe, cu liberalii şi cu ţărăniştii. Mă rog, vorbe de campanie, prea puţin semnificative pentru a-i clinti lui nea Bibilea părerile. Ponta părea cumsecade, avea discurs bun şi se arăta providenţial pentru pensionari şi săraci. Problema, dacă era una, nu venea din percepţia dlui Pătru asupra dlui Ponta, ci mai degrabă din percepţia copiilor dlui Pătru asupra dlui Ponta. Pe scurt, familia Bibilea se compunea, pe lîngă soţi, şi dintr-un băiat şi o fată, studenţi, care, ajunşi ei înşişi votanţi de vreo doi-trei ani, nu încetau cu criticile la adresa „uslaşilor“, „anteniştilor“ şi „comuniştilor reînviaţi“. Pătru şi Bibina (nevastă-sa) erau înnebuniţi, zi de zi, de cei doi tineri prooccidentali, să nu se mai „alieze cu ţăranii“ şi să „intre odată în lumea civilizată“.
Această „intrare“ în normalitate o constituia, pentru copiii lui Bibilea, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pe care ei îl votaseră entuziast chiar de la primul tur. Pătru rezistase atunci cu stoicism presiunilor din familie şi mersese pe dl Ponta. La fel făcu şi Bibina, o femeie credincioasă bărbatului pînă în pînzele albe. După anunţarea rezultatelor însă, un lucru straniu se petrecu în sufletul fostului gestionar de la Combinatul de Utilaj Greu. L-a impresionat numărul mare de votanţi ai dlui Iohannis şi, mai ales, drama românilor din diaspora (avea cinci nepoţi la muncă în Franţa, Italia şi Spania, ai căror mame – surorile lui Nea Pătru – îi spuseseră plîngînd că scutierii locali îi alungaseră cu gaze lacrimogene, după ore de aşteptare în faţa secţiilor de votare). Nu a comentat incidentele cu ai săi, dar inima lui s-a umplut de indignare. În plus, îl irita şi comportamentul cîtorva amici stîngişti, care nu încetau să-l înjure pe primarul prezidenţiabil, cu toate că omul nu făcuse nimic rău. Popică şi Matache repetau pînă la obsesie două glume auzite în popor. Prima: de ce îşi pune Iohannis pîinea în ciorbă? Răspuns: ca să nu deschidă gura de două ori. A doua: dacă e adevărat că, în Sibiu, cîinii latră „no, ham“, atunci numele real al lui Iohannis trebuia să fie Nohammis. Conştiinţa sa democratică, articulată greoi, în două decenii şi jumătate de libertate, nu mai putea tolera jignirea politică!
Pe 16 noiembrie, plecă, de aceea, cu soţia, îngîndurat, la vot. Nu suflase, desigur, nici un cuvinţel în casă despre dilemele lui electorale. Ba, seara, înainte de culcare, îi spusese Bibinei, de parcă ar fi vrut să se convingă pe el însuşi: „Mamă, mîine votăm cu Ponta!“ Surprinsă, consoarta replică apăsat, nereuşind să-şi ascundă nedumerirea: „Păi, cum altfel, tătuţule? Mai încape vorbă? Votăm cu Victoraş.“ Făcură
-ul la comisia de votare, preluară ştampilele şi intrară fiecare în cîte o cabină. Bibilea deschise buletinul şi, deodată, universul începu să se învîrtă nebuneşte înaintea ochilor săi. Vedea pretutindeni mineri, devalizări, furt, corupţie, sărăcie, exasperare, „eterne şi fascinante Românii“. Sudoarea i se scurgea pe frunte de parcă ar fi intrat în durerile facerii, Doamne fereşte! Se repezi ca un hultan afară, strigînd aidoma unui scelerat: „Bibina, Bibina, aşteaptă! Nu-l vota pe pesedist! Ştampilează-l, pentru numele lui Dumnezeu, pe neamţ, mamă! Pe neamţ!“ Femeia ieşi îngrozită din cabină, cu buletinul la vedere, deja „parafat“ în căsuţa lui Victor Viorel Ponta. Pătru nu mai apucă decît să geamă, o dată, scurt, rupt de suferinţă, după care fu înşfăcat de doi poliţişti masivi şi scos cu brutalitate în stradă. După el venea Bibina – cuprinsă de istericale – mai mult tîrîtă decît escortată.
Dl Bibilea se lăsă moale în braţele însoţitorilor şi se puse pe scandat, cu resemnare în glas: „Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse!“
Istoreme