Didi

3 ianuarie 2017   TÎLC SHOW

Băi, am avut un ţigan de-al tău, rom de-al tău – tulai, că tot timpul zic aiurea, dar ştii că fratele tău te iubeşte! – talentat tare şi am zis să îl ajut şi să îl legitimez. I-am spus să îmi aducă o fotografie frumoasă pentru legitimaţie. A doua zi o venit cu o fotografie mare cu el şi fraţii lui. El pe cal. Un cal frumos foc.

Juca bine şi, la 15 ani, l-am promovat la echipă. A cîştigat de unul singur un meci şi i-am zis că îl scot la restaurant. A venit la restaurant cu un bebeluş şi un puştiulică de 2 ani frumos foc. L-am întrebat cîţi fraţi are. 11 avea. Dar ăia -mici erau ai lui. I-am găsit de lucru şi i-am dus copilul la grădiniţă.

Dar hai să îţi zic una bună cu berile. Eram cu fratele meu ungur, cu Tibi. Şi bem noi o bere, două, trei şi, la un moment dat, Tibi îi cere chelnerului doi beri. Mă stric de rîs. Bem şi rîd de Tibi. Ăsta bea berea şi cheamă iară chelnerul. „Trei beri şi una ia-o înapoi“.

No, bancul ăla cu ursul, iepurele şi Lamborghini îl ştii?…

Cam aşa erau toate întîlnirile cu el.

Sîntem în avion spre Skopje pentru o conferinţă UEFA. Stau lîngă el, e ditamai omul. Avionul se pregăteşte de decolare. E alb la faţă şi transpirat. Îl întreb ce are. Îi e frică de avion. Hai că te ţin de mînă atunci. Spre surprinderea mea, mă ia de mînă. Aproape îmi rupe mîna strîngînd. Avionul se linişteşte, el rîde, un pic încurcat, şi îmi povesteşte cît de frică îi este de avioane. La aterizarea la Skopje, avionul tremură rău. Aproape că plînge de frică şi se roagă să nu moară. Nu mă pot opri şi rîd. Rîde şi el, dar nu e rîsul lui.

De fiecare dată cînd mă vizita îmi aducea o sticlă de pălincă făcută de maică sa. Beau foarte rar, dar pălinca de la el şi mîncarea mamei erau motivele pentru care o mînă de prieteni riscau traficul dintr-o parte într-alta a Bucureştiului. Într-o seară, unul dintre ei vine cam amărît la mine şi îl servesc cu pălincă. Bea vreo patru păhăruţe şi eu mă ridic şi îi spun că mă duc să îi fac patul sus. Îmi spune că nu doarme la mine. Rîd şi îi zic că, după patru pahare de pălincă, am mari îndoieli că poate să ajungă acasă. Mai bea două, viteaz, şi dă să se ridice. Nu îi funcţionează picioarele. Doarme fericit pe canapea şi e uimit, dimineaţă, că nu are nici o durere de cap.

E un meci Steaua-Rapid. Stăm împreună şi, la un moment dat, lumea din jur începe să scandeze sloganuri rasiste împotriva Rapidului, ceva cu ură şi muie la ţigani. Explodează lîngă mine. E fostul număr 3 al Naţionalei şi probabil cel mai bun număr 3 pe care l-a avut România. Didi e furios, aşa cum nu l-am văzut niciodată, şi înjurăturile lui sînt evident mult mai creative decît ceea ce poate galeria. Se face tăcere în jur şi, în mod clar, o bună parte dintre cei care îl aud se simt ruşinaţi.

Am jucat cîteva zeci de meciuri de fotbal cu el. Acum vreo patru ani, pe lîngă Jean Vlădoiu, Ganea, Panduru, Bumbescu, Mulţescu, Belo, Piţurcă şi alţi cîţiva foşti fotbalişti celebri, au venit şi cîţiva bancheri tineri să joace cu noi. Unul dintre ei avea o gură cam mare şi echipa lui conducea cu vreo două goluri. Din greşeală, l-a făcut pe Didi la o fază – Didi care era tare preocupat de caterincă şi de discuţia despre ce o să mîncăm după meci. A dat gol şi i-a rîs în faţă. În următoarele cinci minute, Didi a dat patru goluri şi băieţandrul de fiţe a decis că ar fi bine să se ceară afară.

L-am întrebat care a fost jucătorul care l-a impresionat cel mai mult. Asprilla – se mişcă mai repede şi mai cu forţă decît oricine altcineva. L-am cotonogit tot meciul şi tot degeaba, că mingea nu prea am reuşit s-o ating.

Didi venea cam o dată pe an la copiii mei din Ferentari. Venea cu maşina plină de haine şi jucării şi îi plăcea să facă poze cu toată lumea. A fost un om mişto. Departe de a fi perfect. L-aş fi luat de vecin în orice moment, în ciuda faptului că era mai mare şi mai zgomotos decît jumătate din ghetou.

Am aflat că a murit cînd eram în avion, înainte de o decolare. Tot timpul zborului m-am gîndit cît de frică îi era să zboare şi cît de fericit şi guraliv era imediat după aceea, cînd eram în aeroport. Şi, în gînd, i-am zis aceeaşi glumă proastă pe care i-am spus-o de cele patru ori cînd am zburat unul lîngă altul: Stai liniştit, că e fratele tău acilea, lîngă tine, fratele tău care le are cu zborul, că doar e genetic un pic cioară.

Şi m-am miorlăit un pic şi pe ascuns, că nu i-am auzit rîsul inundat de frică şi nu i-am simţit mîna distrugîndu-mi degetele.

Mai multe