Dezordinea simbolică

Odată cu trecerea de la gimnaziu la liceu, avea loc şi schimbarea cravatei roşii cu tricolor, în carnetul de membru al Uniunii Tineretului Comunist. Vastul spaţiu simbolic al perioadei pioniereşti începea să se esenţializeze în repere simbolice mai puţine, dar mai încărcate cu semnificaţie „grea“. Antrenamentul în asimilarea formelor de semnificare ale anilor în care purtaseşi cravata de pionier trebuia să-şi arate acum rezultatele. Carnetul de utecist era, deja, o trecere la categoria semi-grea. Intrai în marea anticameră a Partidului. 

Elementele decorative ale spectacolului simbolic pionieresc deveneau ca o piele tînără, uşoară, care se lepăda, cu mare fast, în favoarea primilor solzi. Iar trecerea biologică de la copilărie la adolescenţă însemna evoluţia de la o galerie multicoloră de semne care aveau şi o importantă valoare decorativă la deprinderea paşilor de gîndire, de interiorizare şi asimilare profundă a simbolului unic – îngemănarea secerei cu ciocanul. Pînă acum învăţaseşi principiile de bază ale ierarhiei, iar fiecare pas, cît de mic, fusese recompensat cu o insignă, un şnur, o tresă, o excursie, o tabără, participarea la un forum, apariţia în revista Cutezătorii. Sub diferite forme, Flacăra pionierească te însoţise, ipostaziată în cravata roşie cu tricolor, în insigne, în drapelul pionieresc, iar acum se retrăgea, pentru a lăsa loc unui prim moment de iluminare. Îndărătul Flăcării, trebuia să descoperi ceva mult mai luminos. Partidul. Acum era primul moment să faci un pas hotărît spre această lumină. Primeai carnetul de utecist pe care se regăsea stema organizaţiei. Era primul contact personal cu simbolul care îngemăna secera cu ciocanul. Pînă acum, ţi se cultivase o aspiraţie. Era momentul să primeşti, cu maximă responsabilitate, spre pază, apărare şi ducere mai departe, marele simbol al Partidului.  

În procesul de esenţializare simbolică, stema Uniunii Tineretului Comunist pierde culorile drapelului naţional şi urcă spre o atmosferă de semnificare mai rarefiată, mai precisă, mai categorică. Jumătatea de roată dinţată se arcuieşte mai curajos, se păstrează cartea, care beneficiază de o dimensiune mai consistentă, spicele de grîu se înalţă mai îndrăzneţ, de-a stînga şi de-a dreapta, protejînd cu mai mare avînt conţinutul sacru al stemei, iar în inima ansamblului simbolic, flutură, mîndru, steagul Partidului Comunist, ca aspiraţie unică, ideal suprem, zonă de semnificare ce aduce iluminarea, devenirea, împlinirea. Aspectul rotunjit, de cocon, al stemei pioniereşti, e înlocuit de o arcuire tinerească, spre înalt, o traducere simbolică a avîntului revoluţionar al utecistului.  

După botezul ateist şi intrarea în rîndurile Şoimilor Patriei, după confirmare, celebrată prin primirea cravatei roşii cu tricolor, pătrunderea în Uniunea Tineretului Comunist e ca un soi de trecere de la orele de religie la cele de teologie. Partidul, prin omniprezenţă şi omniscienţă, prin dimensiuni, arsenal simbolic sau prin şirul de spectacole ritualice în care se lasă întrezărit şi descoperit, devine un Sfînt Duh al religiei ateiste. Vă amintiţi celebrele versuri ale lui George Lesnea? „Partidul e-n toate. E-n cele ce sînt / Şi-n cele ce mîine vor rîde la soare; / E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt, / E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt, / E-n viaţa ce veşnic nu moare“. Nevoia de religie e înlocuită cu o ideologie construită pe principii religioase, cu simbolistică sacră, cu spectacole ritualice, cu elemente împrumutate din spaţii diferite ale înţelegerii sacrului. Activistul de partid care performează la nivel maxim discursul politic e ca un soi de predicator. Iar Mîntuitorul, călăuzitorul coborît printre noi, după ce s-a sacrificat pentru popor, prin închisorile burgheziei, e Secretarul General al Partidului, Tovarăşul Nicolae Ceauşescu.  

Pentru apărarea acestor valori inestimabile, urmau şedinţele teoretice şi practice de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, faimoasele ore de PTAP. Uniformele albastre ale acestei activităţi de instruire pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale Partidului erau obiectul croitoresc al unor modificări spectaculoase. Standardizarea acestor uniforme primea o lovitură estetică de proporţii. Strîmtările, călcarea cu schepsis, recroirile şi adaptările acestor uniforme transformau orele de PTAP într-un soi de prezentare de modă cu dimensiuni naţionale. Fetele îşi strîmtau vestoanele şi pantalonii, în aşa fel încît formele trupurilor să devină cît mai evidente, băieţii erau obsedaţi de transferarea penselor de la pantalonii „pensaţi“, care erau la mare modă, pe pantalonii de uniformă, băştile albastre erau potrivite pe capete după modelul trupelor de comando văzute prin filmele „de la video“, iar ieşitul în aer liber, la lecţiile practice sau la trageri, era prilej de mare bucurie.  

În cele din urmă, efervescenţa sexuală a ultimilor ani de liceu, sublimată în modificarea uniformelor, primea un teren potrivit de manifestare. Oricît ar fi fost de militarizată atmosfera acestor momente, controlul sutelor şi miilor de tineri scăpaţi în natură era imposibil. Grupurile în uniforme albastre umpleau dealurile patriei, pentru a se răsfira, în cele din urmă, prin boscheţi, prin păduri, prin locuri mai ferite, încheind orele de PTAP cu descheierea uniformelor şi consumarea primelor gesturi, mai mult sau mai puţin timide, de cunoaştere profundă a colegelor şi colegilor. Iar spiritul revoluţionar al vîrstei, alături de duhul mereu gata de caterincă al naţiei au scos, pe tapetul istoriei acelor ani, un personaj virtual scăpat de rigoarea laboratorului ideologic al comunismului – Futecistul.  

(continuarea în numărul viitor)   

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.