Destin antic

Colegul meu de la Franceză, Diotim Doctorescu, trăiește, de mai multă vreme, o dramă profesională. A ajuns fatum malus pentru un student numit, nu atît inubliabil, cît cumva predestinat, Marțian Cucuvelea. După toate aparențele, lui Cucuvelea i-a cîntat, insistent și nefast, cucuveaua pe umăr, iar cucuveaua în chestiune a avut mereu chipul și asemănarea bietului profesor francofon Doctorescu. „Codrine“, mi-a povestit deunăzi, trist, universitarul fatidic, „crede-mă pe cuvînt, n-am absolut nimic de împărțit cu Marțian ăsta! Acum mai bine de un deceniu, cînd am ținut primele cursuri de literatură franceză veche la seria lui, nu mi-a atras atenția în nici un mod. Era completamente incolor și inodor…  La un moment dat, s-a întîmplat însă un lucru neplăcut, care l-a scos în evidență. A chiulit, la o oră, întreaga grupă fără cel mai vag preaviz. Organizau nu știu ce Miss Boboc și, în loc să-mi comunice suprapunerea, civilizat – pentru a putea, eventual, reprograma întîlnirea –, ei, în postura unor studenți la Franceză care se respectă, au șters-o englezește. Numai Cucuvelea, stupid ori dezinformat, habar n-am care a fost explicația, răsare în amfiteatru, zîmbind nătîng. Prin urmare, a trebuit să-mi fac treaba și să țin prelegerea de la A la Z.

Inevitabil, m-am enervat și mi-am vărsat năduful pe singurul spectator disponibil, culmea, moralmente nevinovat. Sînt pedagog, nu savant autist, și m-am simțit obligat să elaborez o demonstrație etică. Mi-am pigmentat învățăturile medieviste cu ample digresiuni pe tema decăderii tineretului contemporan – ascultate și asumate spăsit de Cucuvelea în contul coechipierilor chiulangii. La examen, ce să vezi? M-a apucat impulsul revanșard și am decis să fiu ticălos. Le-am dat subiect fix din materia discutată în cursul buclucaș. Spre oroarea mea, singurul literalmente nepregătit fu Marțian. Ceilalți învățaseră pe rupte. Or, eu pot fi rău, la rigoare, dar nu și incorect! Așadar, Cucuvelea a încasat 4, în timp ce multitudinea a primit, cu urale, note de 9 și 10. La restanțe, am tras o gripă teribilă și am amînat examenul. Aflu ulterior, cu regret, că, din acest motiv, Marțian a pierdut o deplasare Erasmus pentru care concurase cu succes. Mai trebuia să dovedească statutul său de integralist, în săptămîna premergătoare plecării în Franța, fapt care, prin suspendarea testului meu, evident, a devenit irealizabil, iar sărmanul student a rămas acasă.

Peste un an, tot eu am propus, în Consiliul Facultății, să nu mai acceptăm candidaturi, la menționatul program Erasmus, cu medii generale mai mici de 8,50. Ideea s-a impus cu un vot masiv și s-a transformat în literă de lege. După o vreme, cineva m-a informat că studentul Marțian Cucuvelea reprezenta un caz exotic. Avea media 8,49, pierzînd astfel orice șansă de a studia – fie și pentru un semestru – în străinătate, pe parcursul anilor de licență. Nu-ți ascund că, în aceeași perioadă, am pledat pentru anularea, din motive financiare, a burselor sociale deținute de beneficiari proveniți din familii cu un cuantum lunar de venit peste 3.000 de lei. Propunerea a intrat, imediat și entuziast, în regulament. Stupoare! O secretară mi-a zis, după cîteva luni, că măsura nu a eficientizat bugetul, existînd o singură victimă a recalculărilor, un oarecare Marțian Cucuvelea, ai cărui părinți cîștigau împreună 3.004 lei… Ca atare, tipul a început să mă privească urît cînd mă întîlnea pe coridoare. Pînă și unii colegi mă întrebau ce-mi cășunase pe blîndul Marțian. Mă dezvinovățeam pretutindeni. Explicam că, la mijloc, se afla un bizar și ironic joc al sorții, că îl simpatizez, în fond, pe Marțian și așa mai departe. Degeaba! Pe măsură ce mă justificam mai puternic, pe atît eram mai suspect de ipocrizie… Intrasem eu însumi, bătrîne, în malaxorul destinului implacabil!

Cînd, la examenul de licență din iulie, pe o căldură infernală, ca președinte, am hotărît să mut comisia într-o altă sală, unde funcționa aerul condiționat, iar Cucuvelea – programat să-și susțină teza la prînz –, dezorientat, s-a rătăcit, ratînd prezentarea și întîrziindu-și absolvirea Facultății cu o jumătate de an, îndrumătorul lucrării lui m-a acuzat vehement că aș fi apelat la tertipuri ieftine pentru a mutila destinul unui tînăr…

Anii au zburat, din fericire, oferindu-mi, finalmente, certitudinea că aș fi scăpat de fatalitate. Pînă în urmă cu o săptămînă, cînd merg la Decanat să verific comisiile de gradul întîi. Știi și tu că te trezești președinte la cîte una pe nepusă masă. Așa a și fost! Mi se repartizase o inspecție într-un sat obscur de pe lîngă Roman. Profesor-candidat la gradul unu în educație – Marțian Cucuvelea! Îngrozit, l-am sunat imediat pe coordonatorul tezei metodico-științifice și l-am rugat, aproape plîngînd, să-l anunțe pe împricinat despre coincidență, dar, totodată, să-l și liniștească, întrucît voi fi un președinte model, îi voi acorda negreșit nota 10. Omul a revenit, tulburat, după un timp și mi-a zis că-i comunicase totul lui Marțian, însă acela, auzind vestea, s-ar fi decompensat brusc, distrugînd orice punte de dialog rațional. Răcnea că se retrage din învățămînt și că, apoi, se autoincendiază în Piața Revoluției din București, că se aruncă în aer în fața Guvernului, că se reprofilează ca terorist ISIS, că se însoară cu mătușa Tamara etc. etc. Nu știu cum să procedez, prietene! Vreau să-mi răscumpăr influența malefică asupra vieții vechiului meu învățăcel, să-i arăt buna mea credință. Aș înființa o Fundație Cucuvelea, un ONG Marțian ori ceva. I-aș fi argat fără simbrie o vreme, i-aș plimba cățelul gratis, i-aș adopta un copil… Sau  să-l propun oare membru al Uniunii Scriitorilor din România?“

Codrin Liviu Cuțitaru este decan al Fa­cultății de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Prezentul dis­­continuu, Editura Institutul European, 2014.