Despre măsură (II)

12 mai 2007   TÎLC SHOW

Mă întrebam în numărul trecut, mai mult sau mai puţin retoric, de ce nu se poate şi la noi ce se poate la nemţi? De ce şi de unde această perenă diferenţă pe care cele două naţii par a o ilustra cu precădere? Ei bine, aterizînd din Germania (aproape) direct în Spania, formularea mea devine brusc etnocentrică, obsedată de unicitatea românească. Or, după cum există mai multe "Germanii", există şi o groază de "Românii" pe lumea asta, unele mai amărîte, altele mai procopsite. Spania este una dintre acestea din urmă. Oooh! Este primul lucru pe care poţi să-l spui cînd dai cu ochii de cerul Spaniei şi profilul pămîntului iberic, dîndu-ţi seama că ai ajuns în altă lume. A! - îţi spui apoi în barbă, peste cîteva minute cînd, venind din Germania, dai peste primele hîrtii pe jos. Apoi te întîlneşti cu o puzderie de oameni care vorbesc tare la telefoanele lor mobile (nu e chiar ca în Italia, unde sînt mai multe telefoane mobile decît oameni - îmi explică mai tîrziu, mîndru, un italian. Dar nici ca în Germania, unde n-am văzut practic pe nimeni vorbind pe stradă - îmi spun eu la rîndul meu), auzi muzica din cîrciumi, mame care îşi strigă copiii de se aude la celălalt capăt al oraşului, maşini care se claxonează nervos şi răsufli parcă uşurat: e ca acasă, dar mult mai frumos! Privind marea printre palmierii care umbreau foşnind uşor terasa camerei de hotel, aş fi putut să mă simt în paradis. Asta cu o condiţie: să pot să mă schimb după un drum de o zi. Dar nu puteam, căci bagajul fusese lăsat de compania Iberia pe undeva prin lume. Mîine dimineaţă vi-l aducem la hotel - mă anunţă in good Spanish funcţionara de la ghişeul de bagaje pierdute. N-a apărut nici a doua zi, aşa că m-am dus la aeroport să văd ce se întîmplă. Staţi aşa, că trebuie să-l găsim. Am stat două ore şi chiar l-au găsit. Am prins curaj şi am întrebat şi de bagajul colegei mele. A, nu, e prea mult, a fost o zi grea azi! - îmi explică funcţionara şi dă să-mi închidă ghişeul în nas. Dar măcar puteţi să-l trimiteţi la hotel că, ştiţi, e gravidă şi... - încerc eu în manieră românească să impresionez autorităţile la coarda sensibilă. Depinde de unde veniţi - mi se explică. De la Madrid, scrie acolo pe bilet - îi răspund eu. Nu, nu, din ce ţară veniţi, că dacă sînteţi dintr-o ţară din Comunitatea Europeană, vi-l trimitem la hotel, dacă nu, veniţi să-l luaţi - îmi explică ea. Sîntem, sîntem! - ţopăi eu bucuros, simţind brusc avantajele faptului de a fi cetăţean european. Realizez apoi, cu întîrziere, ce măgărie mi-a spus şi dau să mă enervez. Prea tîrziu, ghişeul era deja închis, iar funcţionara aproape aţipise întinsă în fotoliu. Fusese o zi grea... Organizare spaniolească, ce să-i faci! - exclamă, amuzat, ghidul nostru în momentul în care constată că autocarul a venit să ne ia la cu totul altă oră decît aceea indicată în program. Toată lumea rîde şi dă să se urce în maşină. Doar că una dintre uşi nu se deschide. Şoferul vine fluierînd, arde doi pumni şi un picior într-un colţ al uşii şi defecţiunea se rezolvă. Ajungem la locul conferinţei în timp util. Muzeul este o minunăţie, toată lumea este cît se poate de prevenitoare, iar întreaga logistică, de-a dreptul impresionantă. Descopăr oraşul însă de-abia după 9 seara, cînd toată lumea iese pe stradă. E o animaţie şi un zumzet în aer pe care cu greu ţi le-ai putea închipui în orăşelul german de unde tocmai vin. Pe plajă e un festival al "cometas" şi zeci de zmee de toate formele şi culorile şerpuiesc pe cerul în asfinţit. În fiecare din hotelurile din preajmă este cîte un cockteil de bun venit sau de adio, iar în faţa hotelului se petrec cîteva nunţi, fiecare cu alaiul său pestriţ şi zgomotos. Dacă n-ar fi sistemul perfect de izolare fonică al hotelului, nu ar fi chip de dormit pînă în zori. Dacă mergi cîteva străzi mai departe de circuitul turistic şi zgîrii puţin suprafaţa festivă a litoralului, se întrevede ceva din societatea spaniolă de toate zilele. Realizezi mai bine extraordinara dezvoltare de cînd a devenit membră a Uniunii Europene, modul în care această dezvoltare se traduce în construcţii, iar acestea se traduc la rîndul lor într-un tăvălug imobiliar care trece victorios şi cinic peste cartierele populare. La Plaza del Toros, de pildă, devine evident: în dreapta, un şir de imobile noi a restrîns deja spaţiul tîrgului popular din această zonă, iar o fîşie largă de teren se află în construcţie. În scurt timp tîrgul va dispare, iar cartierul popular va fi sugrumat şi împins mai sus pe colină, tot mai spre periferie. Oraşele-dormitor de-a lungul coastei, cu blocuri impecabile, dar reci şi ostile, printre care nu vezi pe nimeni, îţi dau fiori de banlieue cu probleme. Realizezi în ce măsură sărăcia este relativă şi este cu atît mai greu de suportat cu cît ţara este mai bogată. În orăşelul din Germania vedeai tot mai mult în ultima vreme "oamenii străzii", săraci şi cerşetori pierduţi prin cotloanele oraşului, dar oraşul ca atare nu-ţi oferea imaginea unei puternice fracturi între o lume a bogaţilor şi una a săracilor. La întoarcere, în trenul local, aflu dintr-un ziar că în oraşul unde stau tocmai a fost un atac cu cockteil Molotov asupra unei agenţii imobiliare. Un grup anarhist destul de activ - îmi explică un localnic. Cum e posibil? - mă întreb din nou. Şi de unde provine această cel puţin aparentă dihotomie? Pare ceva similar cu diferenţa psihologică dintre extraversie şi introversie, fiind, evident, cu totul altceva. Ceva, poate, de genul structură versus relaţie, ordine formală, instituţională versus dinamică informală, interpersonală. Fiecare dintre noi avem înclinaţii preferenţiale spre una sau spre alta şi fiecare societate are cîte ceva din ambele. Dar s-ar zice că nici o societate nu le poate dezvolta în egală şi dreaptă măsură pe amîndouă, că orice dezvoltare privilegiază fie o direcţie, fie alta şi că există ceva în cultura fiecărei societăţi care face ca una sau alta dintre căi se fie totdeauna preferată. În grade şi moduri diferite, evident, dar totuşi relativ uşor de identificat. Cu toată mondializarea, Germania nu e ca Spania, iar o ţară a bunei măsuri germano-spaniole nu se profilează încă la orizont.

Mai multe