Despre limite
Această ştire de presă a făcut ceva valuri zilele trecute, apoi a fost înghiţită de mareea alegerilor. Problema rămîne însă, ba chiar este o problemă delicată şi dincolo de cazul concret al cerşitului romilor. Justiţia nu se poate amesteca deci în "comportamentele care intră în tradiţia culturală a unui popor"! Mai prudent, Vaticanul sugerează că cerşitul este un "drept uman", nu unul "cultural": "A cerşi este un drept uman fundamental pentru cei cărora le este foame şi frig. Adevăratul sărac are dreptul să încerce să găsească o bucată de pîine şi să ceară ajutorul aproapelui său" - a declarat cardinalul Renato Martino, responsabilul Vaticanului pentru justiţie şi imigranţi. Problema este, deci, mai degrabă ataşarea unui comportament (în speţă, cerşitul) unei anumite culturi ca practică tradiţională a acesteia şi exonerarea acestuia în virtutea particularităţii sale. Dreptul la diferenţă, desigur, dar reprezentanţii romilor din România au fost primii care au refuzat atribuirea unei astfel de diferenţe propriei lor etnii... În urmă cu cîţiva ani, mă aflam într-o staţie de tren, pe graniţa aproape invizibilă a Suediei. Aşteptînd trenul care urma să mă ducă mai departe, am asistat la următoarea scenă: un grup de oameni dintr-o ţară africană, nu am putut realiza care, a arătat paşapoartele vameşilor şi un dosar care, am dedus ulterior, se referea la cererea lor de imigraţie, în virtutea drepturilor de "întregire a familiei" recunoscute de către statul suedez. Doar că vameşii au acceptat o parte a grupului, lăsînd în afară două persoane. Degeaba încercau ceilalţi, cu lacrimi în ochi, să explice că aceştia erau familia lor, strigînd family, family!. Era o altă "familie", după alt sistem de rudenie, pe care vameşii nu-l cunoşteau şi, oricum, nu îl acceptau: not parents, not brother, not sister - not family! Cînd m-am suit în tren, cei doi membri "ilegali" ai familiei africane erau conduşi la o dubiţă a poliţiei de frontieră, care urma, probabil, să-i pună în primul avion înapoi spre ţara lor de origine. "Întregirea familiei" este şi ea un "drept al Omului", de care s-au bucurat şi mulţi cetăţeni români în timpul comunismului. Problema este care dintre sutele de tipuri de "familie" pe care le cunoaşte omenirea poate fi întregită ca "drept al Omului"... După aproape o lună de teren în Bulgaria, într-un sat locuit şi de numeroşi vlasi, ne consideram oarecum experţi în problemă. Mi s-a părut aşadar firesc cînd un demnitar de la Ministerul Afacerilor Externe s-a consultat cu o colegă de-a noastră în privinţa statutului şi identităţii vlasilor: sînt ei români sau bulgari? Nici, nici, e vorba de "identităţi situaţionale", de contexte şi istorii etc. Pentru ei, între ei, sînt însă pur şi simplu vlasi. Exclus! - a exclamat demnitarul. Poftim?! - s-a revoltat colega mea. Păi, eu, mîine, primesc o delegaţie a lor, care ne cere abecedare pentru o şcoală românească. Dacă le dau înseamnă că recunosc public că sînt români; dacă nu le dau înseamnă că declar, la fel de public, că nu sînt români. Aşa că nu am ce face cu poveştile voastre antropologice despre vlasi... Pe 10 decembrie, Naţiunile Unite sărbătoresc 60 de ani de la semnarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Profesorul Camil Ungureanu de la University College din Dublin consideră, într-o intervenţie din Courrier International, că, în ciuda vîrstei sale venerabile, faimoasa declaraţie se află încă în plină adolescenţă. Oricum, la mulţi ani!...