Despre eroi, morminte şi avioane

Arheologia celor două războaie mondiale e o specializare cu nimic mai prejos decît arheologia războaielor antice. Sper să nu fi lăsat cumva impresia că arheologii nu se deranjează pentru obiecte care nu s-au învechit cîteva mii bune de ani! E drept că, la noi, descoperirile legate de războaiele mondiale, făcute după toate regulile arheologiei, aproape lipsesc. Asta se datorează pe de-o parte numărului absolut insuficient de săpături de salvare (cele dinaintea lucrărilor de construcții), pe de alta faptului că nici publicul, nici multe instituții nu văd de ce o descoperire întîmplătoare de echipament militar modern ar trebui anunțată și arheologilor. Dar tocmai două asemenea descoperiri, făcute recent în Franța, au creat vîlvă în presa occidentală.

În Alsacia, în 2010, făcînd cercetări î­na­in­tea lucrărilor de amenajare rutieră, arheologii au găsit întîmplător o galerie din prima linie a frontului german, care a putut fi pusă în legătură cu documente de arhivă despre adăpostul Kilian, din Carspach (Haut-Rhin). O parte din acest Kilianstollen, de 125 m lungime, lat de un metru și înalt de un stat de om, s-a prăbușit sub tirul de artilerie francez pe 18 martie 1918, cînd înăuntru se refugiase mare parte din compania a șasea a regimentului 94 de infanterie de rezervă. Arheologii francezi au găsit înăuntru trupurile a 21 de soldați germani, cei care, în condiții de luptă continuă, n-au mai putut fi scoși de camarazii lor germani pentru a fi înmormîntați. Curios este că partea adăpostului subteran rămasă în picioare a continuat să fie folosită de armata germană pînă la sfîrșitul războiului, așa, cu știința corpurilor de alături. Îngroparea rapidă și cvasiabsența oxigenului au dus la o bună conservare a materialelor organice. Spațiul claustrofobic, prevăzut cu sobițe de fontă, electricitate și telefon, a fost găsit înțesat de obiecte: pistolul Luger P08 în tocul său de piele și borcănelul de muștar, binoclul și pipa, ulciorul smălțuit și livretul militar. E această descoperire unică prea recentă ca să intereseze arheologia? În nici un caz. De altfel, prea recent e aproape o blasfemie, de vreme ce, din 2012, nu mai este în viață nici un veteran, indiferent de țară, din Primul Război Mondial. Evident, s-au organizat mai multe ceremonii oficiale franco-germane legate de repatriere și comemorare, toate cu subtexte acute de rearmonizare și cooperare. Un amănunt pe care mi l-a povestit chiar șeful șantierului, pe care l-am cunoscut în Germania, este că unul din soldații îngropați avea un șirag de mătănii printre care strecurase și un glonț găurit. Am convenit că viața are un geniu tabloid.

În Lorena, în 1997, înaintea lucrărilor la o uzină de incinerat gunoaie, arheologii au descoperit, la 4 metri adîncime, patru motoare Rolls Royce Merlin 24 și pale contorsionate de elice. Din nou, plăcuțele de pe fuzelaj au dus la identificarea aeronavei, un bombardier Lancaster construit de Metropolitan Vickers în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (foto). Arhivele RAF arată că acest avion se întorcea pe 1 februarie 1945 dintr-o misiune de bombardament deasupra Ruhr-ului, cînd a fost lovit de un alt Lancaster care zbura prea aproape. Din șapte oameni, pilotul și patru membri ai echipajului au reușit să sară cu parașuta și au supraviețuit. Îngropate în pămînt, printre fragmente de plăci de blindaj, de cabluri, de butelii de gaz și mitraliere Browning calibru 303, s-au găsit și două parașute nedeschise, dar, trebuie zis, nici urmă de oase. Un combinezon de zbor de lînă albastră păstra într-un buzunar intact o trusă medicală de urgență, cu alte descoperiri arheologice: două fiole de morfină autoinjectabilă și o hartă pe mătase a Belgiei, estului Franței și vestului Germaniei. În 1998, trei dintre cei implicați erau încă în viață și au vizitat, cu o importantă delegație franco-britanică, locul din ­Meurthe-et-Moselle unde se prăbușiseră cu mai mult de o jumătate de secol mai înainte.

Nu insist asupra importanței arheologiei în cunoașterea secolului trecut, și nici asupra imediatei ei instrumentări politice. Dar aș adăuga o observație. Nici compania din galeria Kilian, nici bombardierul Lancaster RA502, devenite instantaneu și firesc în presa marilor țări combatante simboluri ale celor două războaie, nu au pierit ca niște eroi tradiționali – unii îngropați de vii pe cînd se ascundeau, ceilalți accidentați de înșiși compatrioții lor. La fel s-a întîmplat cu tancurile britanice Centaur CS IV găsite pe fundul mării, care n-au mai ajuns niciodată să participe la debarcarea în Normandia. Trecerea tuturor acestora între simboluri a fost făcută nu pe criterii de reprezentativitate, ci tocmai pentru combinația dintre absolutul lor anonimat și spectaculoasa lor redescoperire arheologică. La urma urmei, nici bombardamentul Guernicăi nu a fost, la scara istoriei, cea mai mare atrocitate comisă vreodată, nici vreo importantă operațiune militară a Luftwaffe, nici un punct de cotitură în războiul civil spaniol. A devenit totuși, datorită lui Picasso, simbolul prin excelență al ororilor războiului.

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Nici o clipă Portasar, Cartea Românească, 2015.

Foto: wikimedia commons