Defrișări și remanieri
În dezbaterile publice din ultima vreme, verbul a defrișa a apărut de mai multe ori într-o construcție ușor de înțeles, dar conținînd o improprietate semantică: aplicat unor realități individuale – de obicei, unor copaci. Exemplele sînt numeroase – „firma care a defrișat ilegal 40 de copaci“ (hotnews.ro); „Peste 100 de arbori, DEFRIŞAŢI din Parcul Cişmigiu şi de pe Bulevardul Kiseleff. Explicaţia PMB“ (b365.ro) –, putînd fi găsite chiar în acte administrative ale primăriilor din țară: „obligaţia de a planta în compensare minimum cinci arbori pentru fiecare arbore defrişat pe terenul propriu“ (pmb.ro); „potrivit Hotărîrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 304/2009, amenda ce poate fi aplicată pentru un singur arbore defrişat este…“ (domnuleprimar.ro).
Or, sensul propriu al verbului presupune drept obiect al acțiunii (violente) un teren (acoperit de copaci), nu fiecare arbore în parte. În DEX, a defrișa este definit ca „a înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii și alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, pășunat, construcții etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri“. Verbul e un împrumut modern din franceză: etimonul său, défricher, are exact sensurile din română; TLFi (Trésor de la Langue Française informatisé) înregistrează și un sens figurat (existent, de fapt, și în română): „a lămuri în mod preliminar o problemă, înainte de a o studia în profunzime“. Metafora e transparentă: terenul științific este defrișat înainte de a fi exploatat și cultivat.
S-ar putea susține că schimbarea construcției și a sensului e legitimă, că metonimia poate face trecerea de la ideea de a înlătura copacii de pe un teren la aceea de a tăia fiecare copac în parte. E totuși o situație specială, în care rigoarea logică ar trebui să împiedice extinderea metonimică. Există verbe care se aplică unui întreg neomogen și denumesc o acțiune care privește doar întregul, nu fiecare din părțile sale. A le modifica sensul nu aduce nici un avantaj de claritate sau expresivitate. Un teren este defrișat, copacii sînt pur și simplu tăiați. De altfel, unele texte sînt atente la aceste diferențe: „Defrişare masivă în centrul Capitalei, la doi paşi de Palatul Cotroceni. Zeci de arbori dintr-o zonă verde au fost tăiaţi în doar cîteva zile“; „Unii dintre arborii doborîţi au mai bine de 40 de ani vechime“; „Au defrişat pur şi simplu terenul“ (digi24.ro). E interesant că în textul de mai sus apare totuși o altă extindere a sensului lui a defrișa – aplicat materialului obținut prin tăieri: „Acum este rîndul inspectorilor silvici să vină şi să evalueze ce cantitate totală de lemn a fost defrişată. În funcţie de aceasta se va stabili şi încadrarea faptei. Legea spune că este suficient să defrişezi cinci metri cubi de lemn pentru a putea fi condamnat la închisoare“.
E interesant că extinderea semantică a verbului a defrișa seamănă foarte bine cu o alta, începută acum cîteva decenii și aproape impusă în uz: a verbului a remania. Așa cum doar terenul se poate defrișa, nu fiecare copac, guvernele se remaniază în ansamblul lor. De mai multă vreme, însă, discursul public românesc vehiculează intens transferul, vorbindu-se despre un ministru remaniat. Lupta cu această construcție mi se pare aproape pierdută, din păcate. S‑ar putea ca același lucru să se întîmple și cu extinderea uzului în cazul defrișării.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).