Decizii în istorie: România în Primul Război Mondial

„În fine sosise ziua memorabilă cînd se decise intrarea noastră în războiul acela grozav care, cu atîtea iluzii, sforțări, eroisme, dureri, sacrificii, ne duse la cea mai mare fericire dată vreodată unui neam”, scrie Sabina Brătianu-Cantacuzino.

Formal, decizia a fost luată pe 14/27 august 1916 la Consiliul de Coroană ținut la Palatul Cotroceni. Informal, regele și Guvernul deciseseră deja. Ion I.C. Brătianu semnase cu zece zile înainte tratatul de alianță cu Antanta, însoțit de o convenție militară, după ce negociase aproape doi ani în secret. Și formal, și informal, decizia a fost una profund chinuită de toate circumstanțele momentului și întoarsă pe toate părțile istorice. Și politice, desigur.

La momentul Consiliului de Coroană, apele decizionale curgeau astfel: Take Ionescu și Nicolae Filipescu susțineau necondiționat opțiunea prezentată de Brătianu de a intra în război alături de Antantă, Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman erau pentru, dar cu rezerve, iar singurul om politic care se poziționa împotrivă era Petre P. Carp. Consecvent cu convingerile sale în mod absolut și definitiv – ceea ce, independent de fondul problemei, nu-i puțin lucru pentru un ompolitic –, Petre P. Carp nu a ezitat să își prezinte argumentele nici la această ultimă întrunire, cînd oricum zarurile erau deja aruncate. I-a adresat Regelui Ferdinand cunoscuta frază: „Am trei fii, îi dau Maiestății Voastre să se bată și să moară. Iar eu mă voi ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută, căci numai astfel România va putea fi scăpată”. Înainte de aceasta, însă, și-a prezentat din nou raționamentul: „Din acest război va ieși egemonia germană sau egemonia rusească. Egemonia germană înseamnă pentru noi mîntuirea, cea rusească sfîrșitul, fiindcă vom sta în drumul Rusiei către Constantinopole. Să nu-și închipuie Maiestatea Voastră că o Rusie învingătoare va tolera vreodată în România o dinastie Hohenzollern”.

Regele Ferdinand a încercat să îl facă pe politicianul conservator să își retragă cuvintele în ceea ce privește înfrîngerea armatei române. În zadar.

Oricum, armata avea de cîștigat mai multe „lupte”, în primul rînd unele cu ea însăși pentru că la momentul intrării în război nu era tocmai pregătită. Sau, cum mai sugestiv a constatat generalul Berthelot, șeful misiunii militare franceze în România, eram „admirabil de dezorganizați”.

Ceea ce istoria a sancționat curînd și generalul Alexandru Averescu a rezumat perfect în 1918: „Punerea în aplicație a monstruosului nostru plan de operațiuni a fost nu mai puțin monstruoasă”.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare(comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.