Decepţie

25 februarie 2015   TÎLC SHOW

Cu cît este mai răspîndită în vremea noastră cunoaşterea limbii engleze, cu atît creşte şi riscul erorilor tipice, produse de traducerea în română a „falşilor prieteni“, a cuvintelor asemănătoare, dar cu sens diferit, din cele două limbi: pentru că engleza actuală e adesea folosită grăbit, neglijent, cu aproximări de sensuri, cu un sentiment de siguranţă adesea nejustificat. Într-o perioadă în care aproape orice verificare este imediat posibilă (pentru că Internetul îi oferă cercetătorului suficient de multe dicţionare, texte bine redactate, imagini ilustrative), confuziile sînt la fel de frecvente ca oricînd. Unul dintre termenii înşelători e englezescul (de sursă latină) 

, tradus grăbit prin 

, deşi sensul său originar e „înşelare, înşelăciune“. Or, în română 

(împrumut modern din franceză, din cuvîntul tot de origine latină 

) este sinonim cu 

sau 

şi descrie procesul sau starea psihologică pe care o pot provoca multe motive de supărare, inclusiv propriile iluzii. Desigur, 

poate fi şi rezultatul unei induceri în eroare, ceea ce apropie cei doi termeni (îi reapropie, de fapt, dacă ţinem cont de etimologia comună). 

Confuzia apare mai ales cînd termenii sînt cuprinşi într-o listă, iar traducătorul nu pare să-şi fi bătut prea mult capul cu relaţia logică din interiorul seriei: „Credem într-o reţea de socializare care poate fi un instrument pentru crearea de posibilităţi. Nu unul de 

, nu de constrîngere sau manipulare“ (

); „Profit, poluare şi decepţie /

“ (

). În alte cazuri, ignorarea sensului este chiar mai ciudată: „Cîţiva indicatori generali ai 

şi minciunii“ (

); „Acest sistem vă protejează dacă cineva obţine numele de utilizator şi parola prin 

(de exemplu, printr-un e-mail de 

/înşelăciune)“ (

); „O condamnare pentru 

“ (

). Mai mult, uneori pare a nu mai fi vorba de o traducere, ci de folosirea liberă (şi redundantă, în citatul care urmează) a cuvîntului cu sensul din engleză: „şmecheria (tendinţa de a acapara bunuri sau avantaje prin decepţie şi înşelăciune)“ (

). Confuzia priveşte, mai rar, şi verbul a decepţiona: „criminalii care se folosesc de cuvinte pentru 

victimele inocente cu un preţ de nesuportat“ (

). 

Totuşi, termenul 

se foloseşte cu o frecvenţă mult mai mare în sensul lui propriu, tradiţional; contextele preferate – 

 – oferă mii de exemple, inclusiv din paginile tabloidelor. Ceea ce ar putea sugera că e relativ redus riscul ca sensul copiat în ultima vreme din engleză să se fixeze. 

Ca în multe alte cazuri, sensul care ne apare azi ca un abuz nu este lipsit de justificări istorice. De fapt, etimonul latinesc 

(derivat de la verbul 

) avea chiar sensul de „acţiune de a înşela sau a fi înşelat“, păstrat şi în franceza mai veche. Modificarea de sens s-a produs în franceză, de unde cuvîntul a fost preluat ca atare în română, în secolul al XIX-lea. Îl găsim în textele vremii în forma 

sau 

: „Ce 

!“ (Aricescu, 

 „III. Bărbatul desilusionat“, 1886); „A-ţi spune că am avut o

 ar fi exagerat şi nedrept“ (

, 1888).  Dicţionarul lui Laurian şi Massim (1871) recurge la sensul etimologic, pe care autorii n-au reuşit să-l impună, chiar dacă au propus o întreagă familie lexicală, alcătuită din verbul a decepe (decepere, decepui, deceputu şi deceptu) – „a prinde în cursă, cu artificii“, „a înşela, a amăgi“, substantivul decepţiune (deceptione) – „înşelăciune, amăgire“, adjectivele decepţios (deceptiosu, -a) – „înşelător, plin de înşelăciune“, deceptiv (deceptivu, -a) – „prin care se înşală: vorbe deceptive, apucături deceptive“, deceptor (deceptoriu, -toria) – „înşelător, amăgitor“, decept (deceptu, -a) – „înşelat, amăgitu“. Din toate aceste adjective, unul singur este propus şi ca substantiv, doar în forma feminină: „deceptrice – „înşelătoare, amăgitoare, femeie care înşală“. Adjectivul deceptiv intră de-abia în vremea noastră în circulaţie, ca împrumut din engleză: „Marcă avînd caracter deceptiv“ (jurisprudenta.com); „publicitate deceptivă“ (re-marca.ro). 

Desigur, lexicografilor latinişti din secolul al XIX-lea nu le-ar fi putut trece prin minte că unele dintre propunerile lor vor intra în română ca anglicisme, peste un secol şi jumătate. Iar cei care preiau azi fără prea multă reflecţie sensuri şi cuvinte din engleză nu îşi pot găsi o justificare în curentele latiniste ale trecutului. Istoria e pur şi simplu plină de surprize. 

 Limbaj şi politică

101 cuvinte argotice 

Mai multe