Decembrie 1989 (I)

Fiind un produs exclusiv al epocii post-comuniste și avînd în vedere și formația mea de istoric, încerc de multe ori să înțeleg nostalgia unora cu privire la perioada comunistă. Nu o condamn, fiecare e liber să aibă ce nostalgii dorește, dar nici nu prea o pot justifica.

Iată-mă răsfoind o culegere de scrisori adresate postului Radio Europa Liberă în ultimul deceniu de comunism din România (Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, vol. II: 1986-1989, editori Gabriel Andreescu și Mihnea Berindei, Polirom). O să mă opresc asupra unei scrisori cu mesaj aparent relativ superficial, mai ales față de altele care abordează teme cu mult mai importante și mai grave. Dar este sezonul cînd sărbătorim mai mult ca în orice altă perioadă și merită redat ce transmitea, de exemplu, o gospodină din România în august 1989:

Trebuie să amintesc că, atunci cînd dorim să sărbătorim pe cineva sau cînd în viața noastră intervine (foarte rar) un eveniment fericit, nu avem nici măcar posibilitatea de a procura vinul obișnuit care în țara noastră se află de generații pe masa noastră, a tuturor.

Băuturile alcoolice se rezumă la rafturi pline cu sticle de șampanie, cu prețul de 65 de lei sticla. Dar pentru ce și după ce s-o bei? Vinul lipsește total.

Pentru a continua cu aparenta superficialitate:

Multe mărfuri ca stofele și confecțiile sînt fabricate din deșeuri. Pantofii sînt confecționați 80% din înlocuitori (policlorură de vinil) sau pînză, restul de 20% din piele.

Pentru un tablou mai complex, iată mărturia unui domn scrisă în ajunul Crăciunului din 1984, difuzată la Radio Europa Liberă în 1987:

Afară temperatură de minus un grad, în casă plus 12 grade. E foarte frig. În picioare am ciorapi și pîslari, pe mine două perechi de indispensabili groși, peste ei pantaloni de pijama; am un maiou gros, apoi bluza de pijama, un pulovăr de lînă cu mîneci și un pieptar. Pe cap, o căciulă. Altfel nu se poate sta. Din cînd în cînd suflu în mîini ca să mă încălzesc. Am vrut să-mi fac mămăligă, dar presiunea gazelor este așa mică încît apa nu fierbe. Am renunțat. Apa caldă s-a oprit la 9 dimineața; este duminică, ajunul Crăciunului, oamenii au rufe de spălat, au de gătit.

Printre cele mai sugestive sintagme găsite printre textele adresate către Radio Europa Liberă, totuși, o găsesc pe aceasta: Frig în oase, în locuințe, în suflete.

Primele două friguri s-au rezolvat mai devreme sau mai tîrziu, mai mult sau mai puțin eficient; sufletul românilor, însă, poate încă trebuie să se mai încălzească.