De la un Luvru la altul. Din Paris în Abu Dhabi

4 octombrie 2017   TÎLC SHOW

Istoria a început în urmă cu exact zece ani, în 2007, cînd Muzeul Luvru din Paris a acceptat să se alăture inițiativei Emiratelor Arabe Unite de a crea un adevărat cartier cultural (care ar urma să găzduiască nu mai puțin de opt muzee), localizat în vestul Insulelor Saadiyat, din Abu Dhabi.

Prestigioasa instituție culturală franceză nu numai că și-a oferit sprijinul la nivel de consiliere și în ceea ce privește împrumutul unor obiecte de artă, dar, într-un gest pur și simplu istoric, și-a pus la bătaie și numele. La fel de istoric. Astfel a luat naștere „Louvre Abu Dhabi“, care, teoretic, va împlini cel puțin 30 de ani cu acest nume – perioada reprezentînd termenul de împrumut al denumirii dintre cele două instituții.

Clădirea impresionantă din Golful Persic care va fi inaugurată pe data de 11 noiembrie a.c. este opera arhitectului francez Jean Nouvel, care s-a inspirat din geografia și din istoria (cum altfel?) regiunii și a folosit elemente ale arhitecturii tradiționale, cum ar fi geometria și lumina. După aprecierile specialiștilor, dar și la o primă vedere nu neapărat avizată, minimalismul și eleganța ar fi două caracteristici de bază ale construcției. Și albul. Fațada clădirii este îmbrăcată într-un alb imaculat și strălucior. Și grandios.

În ceea ce privește interiorul, muzeul va cuprinde 23 de galerii permanente și va rula mai mult de 600 de expoziții temporare, printre care una specială, avînd caracter inaugural. Aceasta se va deschide pe 21 decembrie sub denumirea „De la un Luvru la altul“ și va purta vizitatorii prin istoria Muzelui Luvru din Paris de la începuturi, din 1793, pînă la forma modernă.

În primele luni de la deschidere, „Louvre Abu Dhabi“ vă găzdui și 300 de obiecte de artă aduse din 13 instituții culturale de renume din Franța, cum ar fi Musée d’Orsay sau Centre Pompidou. Și din Luvru, firește. Una dintre piesele care fac obiectul împrumutului Franței către Emiratele Arabe Unite este cunoscutul portret Napoleon traversînd Alpii (1802) semnat de pictorul Jacques-Louis David.

Oare ce ar spune Napoleon acum, cînd traversează și deșertul…?

Mai multe