De început (și sfîrșit) de an: flori de la Regina Maria a României

22 decembrie 2020   TÎLC SHOW

Cum ar fi să începem prima zi din fiecare an nou cu flori? Primite. Oferite. Sau ambele.

„Flori! Ce ar însemna lumea noastră fără flori? Cum am putea să existăm fără flori?“ – filosofia Reginei Maria a Romîniei despre flori este cuprinsă simplu în această remarcă pe care o face ea însăși. Este imposibil de povestit despre Regina Maria și pasiunea acesteia pentru flori într-un „Accent“, dar o să aleg cîteva fire, așa, pentru început (și sfîrșit) de an.

Printre primele amintiri legate de flori

Aroma florilor de portocal pe care le găsea întotdeauna, indiferent de anotimp, în camera bunicii sale, Regina Victoria a Marii Britanii: „Era un farmec deosebit în camerele bunicii. Miroseau nespus de dulce a flori de portocali, chiar cînd nu se putea zări în casă nici o astfel de floare“. 

La Malta

Pentru că tatăl ei, ducele de Edinburgh Albert Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, a fost numit la comanda flotei din Mediterană, viitoarea regină a Romîniei s-a mutat cu familia sa în localitatea San Antonio din Malta, cînd avea aproape 12 ani. Florile care înconjurau reședința malteză s-au înscris instantaneu în memoria Mariei: „Iasomia înflorea din belșug; erau mușcate înalte cît un pom, verbine, trandafiri și smocuri mari de crizanteme albe ca fulgii revărsîndu-se în cascade luminoase peste cărăruie; erau și micșunele, narcise, anemone, afară de o mulțime de alte flori necunoscute în clima nordică. O lume fermecată! Țară de basm! Într-adevăr“.

Flori de la Regele Ferdinand

Cei doi suverani ai României împărtășeau pasiunea pentru flori. Nu este de mirare că regele îi oferea soției sale tot felul de flori, dar maniera în care o făcea se remarca astfel în ochii Reginei Maria: „Avea un chip al lui de a le ține, parcă s-ar fi temut să le facă vreun rău. De-a lungul tuturor anilor, cei buni și cei răi, mereu mi-a adus flori și totdeauna le mînuia cu același gest de duioșie; de cîte ori venea la mine, fie că-mi aducea un biet ghiocel sau o orhidee de preț, îmi amintea de ceasul dintîi la München cînd atît de sfios îmi oferise primul buchet de trandafiri, ținîndu-i aproape cu evlavie, de parcă s-ar fi temut să-i frîngă...“

Ceea ce sună foarte potrivit pentru prezent este îndemnul Reginei Maria legat de arta de a crește flori (da, numește artă această deprindere): „Să cultivăm această bucurie în grădini sau în case, astfel încît, chiar atunci cînd ninge, să ne putem cufunda faţa într-un buchet de flori frumos mirositoare, să închidem ochii şi să visăm la bucuria pe care următoarea primăvară ne-o va aduce“.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: historia.ro

Mai multe