De ce se întoarce Darren Cahill la Simona?


De ce se întoarce Darren Cahill la Simona?
Adică, pricep, se subînţelege că de ce se întoarce Simona la Cahill nu mai are nevoie de nici o explicaţie?… Poate… Privită din exterior, e o clasică poveste de dragoste profesională, asezonată cu o potriveală umană evoluînd adesea pe coordonatele love-hate între care evoluează graficul oricărei performanţe, a oricui, indiferent cît e de vizibil sau invizibil. Evident, Cahill, care s-a lăsat o vreme aşteptat în circuit, are cotă mare şi ar putea antrena pe aproape oricine. Dar nu poate. Halep a făcut un asemenea marcaj sentimental la el tot anul încît omului i-ar fi fost teribil de greu să-şi trădeze cea mai bună elevă. Mai nou i-a transmis că „nu putem fără tine“, drept care australianul şi-a avansat revenirea şi va sta alături de românca lui preferată încă de la Turneul Campioanelor. Halep va avea astfel un „spate“, dar o va susţine coloana? Mare întrebare, recurentă de cînd şi-a descoperit hernia de disc. Cahill e chemat să aducă un pic de magie. Ce va găsi? O sportivă la 180 de grade față de cea pe care a părăsit o temporar. Cu el, Halep avea constanţă în rezultate şi abia la final a reuşit, cu o sforţare uria-şă, să cîştige un Mare Şlem. În 2019 a fost invers: un pustiu al succeselor, dar un Wimbledon scos dintr-un minunat joben. Misiunea lui va fi să rezolve o ecuaţie complicată: aducerea din nou în vîrf a unui om mai aproape de finalul carierei decît de începutul ei, grevat de afecţiuni şi umori, asaltat de o generaţie flămîndă şi cu o intensă viaţă privată, publică şi comercială. Şi înconjurat de o curte încă şi mai numeroasă. Dacă asta nu e provocare, atunci care e?! Ce cred că îi atrage cu adevărat pe cei doi unul către celălalt este promisiunea unei aventuri à la Bonnie şi Clyde într-o lume cu din ce în ce mai multe arme. High or die! Promisiunea unei vieţi fără rest. De roman.
Foto: wikimedia commons