„De-a faţa“

14 decembrie 2016   TÎLC SHOW

Denumirile jocurilor de copii circulă în multe variante: unul dintre cele mai cunoscute jocuri (cu echivalente în numeroase culturi) e desemnat prin formule construite, pe un tipar caracteristic, de la verbul a (se) ascunde: de-a ascunselea (ca de-a prinselea), de-a ascunsul sau de-a ascunsa. Alte variante, şi mai frecvente, sînt contaminate cu o replică de joc (v-aţi ascuns?), prinsă în tiparul denumirii: de-a v-aţi ascunselea, de-a v-aţi ascuns (ca în titlul unei foarte cunoscute poezii a lui Arghezi), de-a v-aţi ascunsa. Evident, jocurile pot fi numite şi fără „de-a“: a juca v-aţi ascunselea. Formulele au fost consemnate începînd din secolul al XIX-lea în literatură (de Nicolae Filimon, Delavrancea, Sadoveanu etc.), în opere filologice (de B.P. Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, la cuvîntul ascunsele) şi folcloristice (de Tudor Pamfile, în Jocuri de copii).

În vorbirea copiilor, în circulaţia orală a formulei, s-a produs o transformare fonetică sprijinită de o remotivare semantică. A apărut astfel varianta de-a faţa ascunselea, în care trecerea de la v (v-aţ) la f (faţ-) nu e surprinzătoare (fiind vorba de o pereche de consoane foarte asemănătoare, diferenţiate doar de sonoritate). Probabil că schimbarea a fost uşor acceptată de vorbitorii care au reinterpretat denumirea, legînd-o de un detaliu al jocului: întoarcerea cu spatele a unui jucător, care stă deci cu faţa ascunsă în timp ce ceilalţi se risipesc prin ascunzători. Forma prescurtată a denumirii a putut întări remotivarea: de-a faţa pare oarecum mai de înţeles decît de-a vaţea („Ne jucam de-a vaţea, colindam şantiere“, tabulaturi.ro).

Apelurile infantile din Internet nu pun în discuţie legitimitatea cuvîntului faţa, concentrîndu-se asupra altor dificultăţi ortografice: „Cum este corect: dea faţa ascunselea sau de-a faţa ascunselea?“ (cum-se-scrie.ro). Deformarea s-a răspîndit foarte mult, apărînd adesea în articole jurnalistice: „Ce frumos se joacă de-a faţa ascunselea ursuleţii aceştia“ (click.ro); „De-a faţa ascunselea cu animalele de companie“ (gandul.info); „A fost ca un joc de-a faţa-ascunselea o vreme“ (zf.ro); „E un soi de joacă de-a faţa ascunselea. De orbire voluntară“ (revistacultura.ro) – sau în mesajele publicitare: „Sînt foarte multe lucruri pe care le poţi face cu frunzele căzătoare – de la aruncarea, la lovirea lor şi pînă la joaca de-a faţa ascunselea“ (vanish.ro).

În vreme ce denumirea principală a jocului a suferit o asemenea radicală transformare, e interesant că alte nume – regionale, populare – s-au păstrat destul de bine. Există o serie întreagă de desemnări care au la bază un sinonim popular al verbului a se ascunde: a se piti. Jocul este cunoscut şi sub denumirile pitita, de-a pititul, de-a pitulatul şi chiar pituluşul: „de exemplu de-a v-aţi ascunsulea (pituluşul) este un joc interesant, interactiv şi distractiv“ (brainly.ro); „la mine în oraş îi ziceam pituluşul, alţii îi spuneau de-a v-aţi ascunselea“ (out.ro). În Jocuri de copii (1909), Tudor Pamfile consemna pentru de-a ascunsul sinonimul regional chituluşul.

O altă serie de desemnări regionale cuprinde de-a mija şi de-a mijoarca (celebră prin prezenţa în Amintirile lui Creangă: „ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca“), de-a mijitul, de-a mijita, de-a mijitele – toate formate de la verbul de origine slavă a miji şi asemănătoare cu unele denumiri slave ale jocului. Varianta mijotcă era deja înregistrată în Lexiconul de la Buda (1825), cu explicaţia „un joc pruncesc“ şi exemplul mă joc de-a mijotca. E interesant că descrierea jocului de-a v-aţi ascunselea pe Wikipedia recurge intens la verbul a miji, care pare să-şi fi păstrat în acest context sensul etimologic („a închide ochii“): „Toţi jucătorii se aşează în cerc şi se numără cine urmează să mijească (a miji = a închide ochii şi a număra pînă la un număr)“; „Misiunea celui care a mijit este să se plimbe şi să îi găsească pe ceilalţi“; „Cel care va miji tura următoare este cel care a fost scuipat primul de cel care a mijit“.

În ciuda instabilităţii lor, a uşurinţei cu care cad victimă unor deformări de tipul faţa-ascunselea, numele de jocuri se dovedesc destul de rezistente şi deloc lipsite de interes lingvistic şi cultural. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe