Datul în bărcile Snagovului

24 iunie 2015   TÎLC SHOW

Custodele lacului Snagov, Constantin Turmac, spune că pe lacul cu pricina legislaţia privind navigaţia se încalcă întruna. Nu se respectă limitele de viteză, unele bărci (de sute de cai putere) ating frecvent viteze de 100 de km pe oră, iar schiul şi alte sporturi nautice se practică şi în zone ale lacului unde sînt interzise. Vocea custodelui se aude însă abia după accidentul în care o barcă de mare viteză a sfărîmat o altă barcă, omorînd o persoană şi rănind alte cinci. 

Pînă să se petreacă asemenea lucruri grave însă, pe acel lac se pare că se întîmplau şi tot felul de altele, mult mai mărunte. Am ascultat povestea unui amic despre ce a păţit cînd, într-o zi, a ajuns întîmplător la aşa-numita „marină“ de pe malul lacului. A fost luat în primire mai întîi de nişte cîini de pripas, apoi preluat de nişte inşi binevoitori care au apărut instantaneu dintr-un local plin de ancore şi parîme marinăreşti. Mărunţei, bronzaţi şi plini de riduri, ca nişte adevăraţi

cum le-a zis amicul meu, oamenii i-au expus imediat două variante posibile de agrement: o plimbare foarte scumpă cu o ambarcaţiune de opt persoane, condusă de unul dintre ei, sau o plimbare, aparent mai ieftină, cu o barcă cu motor pe care amicul ar fi putut s-o conducă singur, fără nici un fel de permis, fiindcă motorul avea mai puţin de cinci cai putere. 

La început nu s-a arătat interesat de ofertă, dar i-a iscodit despre ambarcaţiunile aflate la cheu, în port, care i se păreau interesante. Erau lăsate acolo de proprietari contra unei chirii. „Păi, uite“ – i-a spus unul dintre cei doi

– „aia de acolo e o şalupă foarte scumpă, de peste 80.000 de euro. E cea mai scumpă pe care o avem în acest moment aici.“ Amicul a remarcat că proprietarul se afla chiar la bord, pentru un picnic la apă dulce, la cheu, cu o doamnă. „Cealaltă barcă“ – a continuat omul din port – „legată la pontonul perpendicular, este şi ea foarte scumpă şi ne-a fost lăsată de deţinător în grijă.“ I-a spus apoi şi cam care sînt chiriile percepute pe lună proprietarilor, în funcţie de lungimile ambarcaţiunilor. 

Impresionat de asemenea investiţii lăsate în locul acela ce părea cam prăpădit, amicul meu s-a gîndit că dacă tot ajunsese acolo, ar fi putut să profite totuşi de moment, să închirieze şi el o barcă mică, cu motor, pentru o oră. Şi-a convins soţia (nu prea uşor) că plimbarea merită. Mai condusese o astfel de barcă, dar, e drept, spunea el, atunci pusese mîna pe echee doar în larg, unde spaţiul de manevră era destul de mare. L-a rugat pe unul dintre oamenii aceia să-i explice cum se porneşte şi cum se operează motorul. Bătrînii

povestea el – au început să se agite imediat. Unul a adus o canistră cu benzină, altul s-a urcat într-una dintre bărcile de vreo patru metri, de unde, întors cu spatele, a început să-i explice: „Asta-i sfoara de care tragi dacă se opreşte, ăsta-i butonul de oprire, aici e neutru, aici e în viteză şi de aici îi dai gaz.“ Stînd pe mal, amicul n-a apucat să vadă şi să înţeleagă mai nimic. L-a pus pe ins să repete, dar nici a doua oară n-a prea priceput. Văzînd că ezită, omul l-a încurajat: „Uite, o întorc eu spre larg. Hai, dom’le, că-i simplu, e ca la maşină, ce naiba, eşti bărbat.“ La aşa un îndemn, amicul s-a urcat imediat în barcă, împreună cu soţia, şi s-a aşezat la cîrmă. Manevra de plecare era însă mai complicată pentru că trebuia să nimerească o ieşire îngustă dintre pontoane. Iar lucrurile nu s-au dovedit a fi ca la maşină şi nici măcar ca la motocicletă. Manevrarea cîrmei se făcea oarecum pe dos (şi amicul ştia asta), dar nici acceleraţia nu era în sensul intuitiv. N-a apucat însă să se acomodeze cu sistemul, că omul de pe mal tot insista să bage în viteză, ceea ce, la un moment dat, a şi făcut. Şi s-a trezit pornind în trombă cu botul în direcţia ambarcaţiunii de peste 80.000 de euro. Lupul de pe mal a început a răcni: „Apără cu mîna!“ Din şalupa cea scumpă, amicul a apucat să vadă cum zboară în sus o tavă cu roşii şi castraveţi, iar ocupanţii au sărit aproape peste bord ca să-şi păzească barca cu mîinile de urgia ce venea. În ultima secundă, a reuşit să evite intrarea în plin, cîrmind puternic pînă cînd în faţă i-a apărut cealaltă şalupă scumpă, legată perpendicular. Alte urlete. Soţia lui s-a ridicat în picioare, încercînd să atenueze cu mîinile impactul dintre bărci. Tot în ultimul moment, amicul a evitat contactul în plin, dar tot a produs o mică atingere. După alte cîteva viraje, ca în cadă, printre acele ambarcaţiuni de milioane, fără vreo şansă să găsească mica fantă spre larg, şi-a adus aminte de butonul de oprire. Nici acela n-a funcţionat cum se aştepta, aşa că a tras de cablul siguranţei. În cele din urmă, motorul s-a oprit – nu şi barca, a cărei inerţie a făcut-o să se izbească de pontonul de unde plecase. Proprietarul şalupei, cel cu picnicul stricat, i-a înţeles neîndemînarea şi a început să-l apostrofeze pe omul din port, care ar fi trebuit să prevină aşa o întîmplare. Acesta susţinea însă că nu s-a întîmplat mare lucru. Soţia amicului deja îşi imagina sumele uriaşe pe care ar fi trebuit să le plătească pentru repararea acelor şalupe. Noroc că totuşi nu se produsese nici o pagubă, doar panica fusese mare. Omul de pe ponton, temîndu-se de o eventuală renunţare din partea clineţilor, a insistat să nu coboare din barcă, să mai încerce o dată, oferindu-se să dirijeze el barca pînă la ieşirea dintre pontoane. În sfîrşit, amicul a ajuns în largul lacului, unde s-a liniştit, fiindcă nu mai era nevoie de manevre fine. A putut atunci admira împreună cu soţia sa natura şi celebrele vile de pe maluri, ale bogătaşilor români. 

Pe drumul de întoarcere însă, deşi nu trecuse nici pe departe o oră, benzina s-a terminat, motorul s-a oprit. Amicul a mai reuşit să-l pornească de vreo două ori, pocnindu-l şi scuturîndu-l de ultimele picături de benzină. La cîteva sute de metri de port, s-a oprit însă definitiv. Amicul a luat unica vîslă care se găsea în barcă – probabil pentru asemenea situaţii – şi, vîslind cînd pe-o parte, cînd pe alta, a ajuns încet-încet înapoi la mal. La sosire nici măcar nu l-a mai întîmpinat cineva. A legat singur barca la ponton şi l-a căutat pe „lupul de lac“ pentru a-şi recupera buletinul. Nu cred că e ceva de mirare în toată povestea asta.   

Mai multe