Dacă plagiatul ia timp, cu cianură ați încercat?
…pentru că s-a tot discutat despre eroarea grandioasă făcută de Putin atunci cînd a decis invadarea Ucrainei: cum de a fost posibil să greșească într-un asemenea hal încît să-și distrugă, dintr-o lovitură, toate planurile pe care și le făcuse referitoare la locul pe care-l va cîștiga în istoria Maicii Rusia după ce-i va redobîndi statutul de supraputere pe scena internațională, va umili NATO, va dezbina Europa și va trage de urechi America etc.? Cum de i-au ieșit toate, dar toate, exact pe dos? Dacă erau muște, nu vise de mărire, l-am putea numi pe Putin Croitorașul cel Viteaz: „Șapte dintr-o lovitură!”.
Analiștii occidentali au venit cu multe explicații: informațiile false venite de la subalternii care, de teamă, îi spun ce vrea să audă (pentru că adevărul e ultimul pe lista lor de priorități), tehnica militară învechită care, însă, pe hîrtie arată foarte „la zi” (din cauza contractelor de armament date „celor care merită”, cam ca la noi cele de autostrăzi și panseluțe), generalii inepți (pentru că și gradele se conferă pe criterii care n-au nimic de-a face cu competența), soldații prost instruiți și înfometați (știm – „voi vă prefaceți că ne plătiți, noi ne prefacem că muncim”) ș.a.m.d. Toate explicații de bun-simț, pentru care, ca român, nu-ți trebuie multe studii de securitate și nici acces la serviciile străine de informații. Sînt convins că toți românii care le-au auzit le-au și aprobat fără să stea prea mult pe gînduri. De ce? Pentru că am recunoscut automat „practicile”! Atîta doar că la ruși sînt ceva mai răspîndite și mai pe față. Altminteri, pentru noi, nimic nou sub soare.
Și-acum întrebarea întrebărilor: învățăm ceva din asta? Ne uităm la televizor și vedem cum poporul rus se sinucide de bunăvoie, cu zîmbetul pe buze și-n ritmuri de muzică rock, cum au făcut-o și cei 918 membri ai cultului Templul Poporului (sic!) la comanda predicatorului Jim Jones, în jungla Guyanei. Cum au făcut-o și nemții, la ordinele lui Adolf Hitler. Jones era un predicator american, promotor al creștinismului-socialist, Hitler era un caporal, promotor al național-socialismului. Și nici unuia nu i-a plăcut cartea, dar amîndoi aveau o feblețe pentru socialism. Acum două săptămîni, scriam că și eșecul lui Putin se datorează (da, nu ridicați din sprîncene, ăsta e un eșec care „se datorează”, nu „e cauzat”) aceleiași ignorări a cărții. Pe 26 februarie, la Varșovia, Joe Biden atrăgea atenția că Putin a greșit pentru că n-a studiat istoria. Îi dau dreptate. Ceea ce, însă, lipsește din acest diagnostic al „conducătorilor” este poporul. Lipsesc condușii, de parcă ei ar fi niște mielușei nevinovați, duși la tăiere de către un măcelar nemilos. Din acest diagnostic lipsim noi.
De ce sute sau sute de milioane de oameni aleg să se sinucidă moral, sufletește sau chiar fizic, urmîndu-și conducătorul, cînd e evident că un singur om nu poate forța nici zece oameni, darămite zece milioane? Iată o întrebare pe care și-a pus-o tînărul Étienne de La Boétie (conform prietenului Montaigne, înainte de „majorat”) pe la 1550, toamna, în Discursul despre servitutea voluntară. Iată întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem toți cei îngrijorați că lumea o ia razna. De ce nu ne revoltăm cînd sîntem călcați în picioare? Cînd ne-am pierdut verticalitatea? Există, înclin să cred, un răspuns în mai multe trepte, precum era, pe vremuri, lansarea rachetelor, atîta doar că racheta asta nu merge în sus, ci în jos – deși la fel de repede. Trepte dure, dar necesare dacă nu vrem să ne trezim bînd cianură în junglă, cu zîmbetul pe buze, precum discipolii lui Jim Jones, sau sinucigîndu-ne ca popor, precum simpatizanții lui Putin.
Primul răspuns, prima treaptă (cititorii mai sensibili sînt rugați să-și pună centurile de siguranță): nu ne revoltăm pentru că sîntem proști! Am zis-o! Treapta a doua: de ce sîntem proști? Nu pentru c-am fi proști de la natură, ci pentru că sîntem prost educați. Iar cu asta ajungem la treapta a treia: de ce? De ce sîntem mai prost educați decît occidentalii pe care-i admirăm și cînd îi înjurăm? Păi, pentru că avem educatori proști. De ce avem educatori proști? Păi, pentru că educatorii nu sînt educatori, ci „făcături”. Niște falsuri. De la Standford, nu de la Stanford. Iar cu asta ne întoarcem la noi, la poporul care cumpără genți Vuiton, nu Vuitton, Adiddași, nu Adidași ș.a.m.d. Și nu pentru că am lua vreo „țeapă”, pentru că ne-am lăsa „fraieriți”, „duși de nas” etc. Nicidecum. Știm foarte bine ce cumpărăm, știm că nu e originalul. Dar vrem să ne fălim. Vrem diplome. Vrem titluri. Vrem doctorate. Vrem falsuri – ieftine, dacă se poate. De ce m-ar interesa că „profesorul” e „prrofesor”, că „doctorul” e „doctorrull” sau altă ghidușie de felul ăsta? Ce mă interesează c-a plagiat și că, de fapt, și-a luat titlurile pe furtișaguri? Așa mi le iau și eu, c-așa se fac banii și așa merge lumea.
Merge pînă nu mai merge. Pînă se împotmolește, cum s-au împotmolit și tancurile și invazia lui Putin în Rusia. Pentru că toate cauzele identificate – de la servilism la corupție și de la rapoartele false la incompetență – se reduc la unul și același factor: proasta educație. Subliniez, proasta educație, nu lipsa ei. Lipsa educației e benignă, pentru că e lesne de recunoscut și de acceptat ca atare: „Dom’le, habar n-am cum se face un tort de mere, cum se tratează adenomul de prostată sau care sînt formulele lui Lorenz despre spațiu și timp”. Asta nu mă deranjează să recunosc. Proasta educație e însă fudulă. Nu se mulțumește doar cu furatul, ci vrea să-i fie recunoscut ca act de caritate.
Și pe urmă, lumea aia moare. Cu tancuri, avioane, submarine și arme nucleare cu tot.
La noi, se așteaptă, blajin, confirmarea legii că plagiatele de dinainte de 2011 nu se mai numără ca și plagiate (?!?), procuratura a blocat accesul la plagiatul premierului (și generalului) Ciucă ș.a.m.d. Pentru a „demonstra” un plagiat în Grădina Maicii Domnului e nevoie de comisii speciale, e nevoie de o armată de specialiști în domeniul „Ana are mere, Xenia are pix”, că nu ne putem repezi, așa, fără să fim specialiști, să declarăm că nu Gigi Becali a scris Critica rațiunii pure. Putem fi dați în judecată!
De asta ne doare pe noi acum, cînd prețurile cresc, războiul bate la ușă, corupția ne ucide și ne conduc incompetenții? Nu știu, să ne gîndim. Vorba unui banc c-un ziarist chinez de pe vremea lui Ceaușescu: Dacă n-a murit nimeni nici de frig, nici de foame, nici de batjocură și nici de la plagiatele Elenei Ceaușescu, cu cianură ați încercat?
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).