Cum se fac legile
- adormirea şi interesul - Pentru astăzi îmi propusesem o îndrăzneală. Voiam să arunc o privire curioasă în laboratorul legislativ! Să-mi bag degetul în creuzetul dreptăţii şi ordinii sociale! Să fiu aproape de înţelepţii pe care i-am ales ca să ne normeze viaţa! Să respir aerul maternităţii unde se nasc legile pe care trebuie să le respectăm! Pentru că, nu-i aşa, sînt bune pentru ansamblul naţiunii noastre, nu doar, ferească sfîntul, pentru cîţiva profitori. Toate astea sună cam general, aşa că am decis să mă inspir din paginile primei publicaţii care mi-a căzut în mînă. S-a-ntîmplat să fie revista 22. O citesc de mult (pentru că am ce), e nervoasă şi la obiect (nu poate să stea indiferentă) şi adună în jurul ei tot felul de oameni interesanţi (pentru că nu se-ocupă de fleacuri). Cu unii sînt de acord, cu alţii nu, dar, vorba englezului, aici e food for thought. Revista îţi dă de gîndit! Să fim sinceri, nu arată grozav, se vede că nu stă prea bine cu banii, dar, în termeni comerciali, e fruntaşă la raportul calitate-preţ. Sediul revistei e pe Calea Victoriei 120, într-un imobil cu rezonanţe istorice, dar cam delabrat. Asta e, nu sînt bani! Dar în ţara unde averile nu se fac prin muncă, ci prin machiaverlîcuri, imobilele din buricul tîrgului trezesc pasiuni. Potrivit Legii tinerilor (350/2006), o fantomatică Fundaţie Naţională pentru Tineret va prelua tot patrimoniul fostului UTC. Acareturi şi bani. Anexa legii spune şi care ar fi imobilele supuse transferului. Dar, deşi UTC-ul a avut patrimoniu, nu glumă, în anexă se găseşte doar casa din Calea Victoriei! Mă rog, dacă-i lege nu-i tocmeală, bla, bla, bla, numai că imobilul nu a aparţinut niciodată UTC-ului, ci Ministerului Culturii! Iar acesta l-a dat în folosinţă Grupului pentru Dialog Social, editorul revistei 22. Şi atunci, cum a ajuns imobilul în buclucaşa anexă? Şi de ce numai el? Singura explicaţie plauzibilă este că cineva care doreşte casa a încropit o fundaţie (fără sediu şi necunoscută Agenţiei Naţionale a Tineretului), după care a scrijelit o lege pe colţul mesei. Dar, vai, nici la "preluat" nu ne pricepem! Căci legea, prin anexa ei, e greşită! Iar şefii FNT, convinşi de adormirea parlamentară, cer acum evacuarea clădirii, prin somaţii agramate. Revista 22 n-a stat pe gînduri şi a pus o întrebare simplă. Cum a ajuns imobilul din Calea Victoriei în anexă? Lia Olguţa Vasilescu (PRM), preşedinta Comisiei pentru învăţămînt, ştiinţă, tineret şi sport din Cameră: "S-a votat în comisii şi în plen, aşa s-a ajuns. Nu mai avem ce povesti". Roberta Anastase (PD), membră a comisiei: "Anexa nu s-a discutat în comisie. Cum, imobilul nu a aparţinut fostului UTC? De obicei, experţii comisiilor verifică dacă lucrurile dintr-o lege sînt conforme cu realitatea". Mihai Rădan (Uniunea Croaţilor), secretar al comisiei: "Nu ştiu (cine a făcut anexa). Cineva care a avut informaţii, doar n-a spus prostii acolo! ANEXA NU S-A DISCUTAT, CONSIDERÎNDU-SE CĂ E UN DOCUMENT OARECUM VERIFICAT! Nu ştiu, nu sînt la curent, trece prin instanţă şi se rezolvă. Nimeni nu s-a dus să verifice fiecare obiectiv ca să vadă situaţia lui juridică". Tiberiu Toro (UDMR): "Eu am fost unul din iniţiatorii legii în legislatura trecută, dar am trecut la apărare. Cred că n-am fost atenţi". Dragoş Iliescu (preşedinte Consiliul legislativ): "Noi nu aveam posibilitatea să facem verificări de natura aceasta, să cerem acte de proprietate, (să vedem) cu ce titlu deţinea cineva imobilul respectiv. DACĂ INIŢIATORUL A SPUS AŞA ÎNSEAMNĂ CĂ AŞA ESTE! Părerea mea ar fi să consultaţi un avocat." - (citate din interviurile realizate de Maria Bercea). După o astfel de lectură halucinantă, mi-am pierdut brusc curiozitatea de a-i cunoaşte pe înţelepţii din creuzetul etc., etc. Mecanismul îmi devenise clar: iniţiatorii scriu ce vor, deputaţii votează ce cred, în rest - piară lumea! Unii vor casa, nimeni nu citeşte 22. În penultimul număr ar fi găsit food for thought: Cătălin Avramescu (de ce dormim pe noi), Traian Ungureanu (ce pericole îi pasc pe adormiţi) şi Lucian Ţion (alţii sînt şi mai adormiţi). Esenţial, căci, în politică, adormirea ascunde interese.