Cum am ratat petrecerea de Halloween 2007

3 noiembrie 2007   TÎLC SHOW

Aţi putea crede că, după ce am trăit trei sute de ani în New Orleans, am snaga necesară să mă duc la petrecerile de Halloween. Doar că eu mă bucur că încă mai trăiesc, OK? Cu două nopţi înainte de week-end-ul de Halloween, ucenicii mei într-ale poeziei s-au reunit în semi-întunericul de catedrală al slujbei de joi de la "Gold Mine Saloon", de pe Dauphine Street, unde s-a organizat o liturghie poeticească pe multe voci, întreţesută cu păcate şi simţiri de tot felul, o ceremonie atît de frumoasă şi care mă măguli într-atîta că a trebuit să dau pe gît vreo duzină de beuturi pe care, colac peste pupăză, episcopul, David Brinks, nici nu m-a lăsat să le plătesc. Vă puteţi închipui ce efecte poate avea un atare lucru asupra sufletului unui om, iar eu m-am simţit înălţat la ceruri şi am purces către Molly’s, unde potera poetică s-a aciuat şi s-a pus pe gîndit gînduri ’nalte, ajutată de alte şi alte băuturi. Unii dintre prietenii meu au reuşit chiar performanţa de a fi scoşi cu blîndeţe din cîrciumă, pentru comportament nepotrivit, aşa că sfîrşiră în mica mea hrubă, unde gîndurile noastre deveniră atît de înalte încît cu greu s-ar găsi cuvinte să le cuprindă. Din fericire, Laura luă frîiele în mînă în jurul orei 5 dimineaţa, astfel că mi-am redobîndit singurătatea atît de necesară poetului pentru a dormi şi a-şi împrospăta puterile. Am petrecut a doua zi împrospătînd sus-zisele puteri, apoi, pe seară, ne-am înţolit cu atenţie, eu trăgîndu-mi un tricou nou peste blugi, iar Laura fîţîindu-se de colo-colo şi probînd tot felul de veşminte potrivite unei premiere în New Orleans, hotărîndu-se, în cele din urmă, pentru nişte colanţi negri, o cămăşuţă în carouri, peste care a tras o haină de piele de colecţie, maro, lungă pînă în pămînt, care a aparţinut mamei mele pe vremea cînd Frank Sinatra era în culmea gloriei. Ne-am purtat pe noi înşine la evenimentul sezonului, premiera filmului lui Miss Pussycat, Trixie şi The Treetrunks, un film de animaţie în care eu sînt vocea unui personaj-cheie, JJ Suede, toboşar şi asasin de pisoi. Puteţi vedea filmul lui Miss Pussycat, în serial, pe Internet, pe www.vbs.tv. Premiera a avut loc la "One-Eyed Jack’s", pe Tolouse Street, unde vin, de regulă, apariţii burleşti, dar în noaptea aceea locul era ticsit de tipi ultramoderni, care se supuseseră la cazne ca să arate cît se poate de cool. În afara unui mare număr de măşti discrete sau indiscrete, mai erau şi tuşeuri fine din anii ’60, amestecate cu re-tuşeuri de porno făţiş de la finele anilor ’90. În ochii mei fără prea multă experienţă, gaşca părea teleportată de la New York şi Berlin, cu toate fiţele aferente, dar vizibil new-orleans-izată cu accente hoodoo-iste. Trixie şi The Treetrunks a fost un succes zdrobitor, iar eu am devenit un mare star şi am apucat chiar să mergem în culise, unde Quintron şi muzicanţii, care urma să cînte după proiecţia filmului, meditau intens cu ajutorul whiskey-ului. Ne-am întors apoi în sală şi am ascultat uimiţi o formaţie îmbrăcată (sau, mai degrabă, drapată) în pătrate alb şi negru, ce a pregătit atmosfera pentru Quintron şi Miss Pussycat, care au derulat o reprezentaţie muzicală atît de fermecătoare şi hipnotică încît chiar mi-am foit involuntar sărmanele picioare în ceva ce unii ar putea lua, din greşeală, drept dans. Eu nu, niciodată, îmi cunosc talentele, şi dansul nu e unul dintre ele. Mulţimea corcită din sală a rămas foarte tăcută preţ de opt secunde, apoi muzica a început să se reverse prin ei, încălzind sîngele îngheţat de caznele îmbrăcatului elegant, pînă cînd s-au pornit să ţopăie ritmic, precum o mare familie celebrînd întemeierea unei noi aşezări în spaţiul mental. Foarte curînd s-a făcut 3 dimineaţa şi au venit apoi şi alţi amigos, şi se făcu dintr-odată 6 în zori. Pe Mac-ul meu, la 6 după-amiaza, cînd m-am trezit, zăceau invitaţii la mai multe petreceri de Halloween de neuitat, pe care le-am înlocuit cu un imens castron cu macaroane cu brînză, pregătit de Laura dintr-un pachet de hîrtie, şi am stat extrem de nemişcat, în timp ce şturlubatice petreceri treceau pe străzi, ca un cîntec de leagăn. Uite-aşa am ratat petrecerea de Halloween, care pentru mine era, de obicei, cea mai grea zi de muncă din an. traducere de Ioana AVĂDANI

Mai multe