Cultura fricii

Sfîrşit de zi. Sfîrşit, ca tot omu’ muncii, mă las să cad în fotoliu şi deschid televizorul, să-mi "clătesc creierul", că de altceva nu mai sînt bun. Şi nici nu e cazul... Aşa că privesc în zare către micul ecran. Din zările de soare pline ale Columbiei vine o ştire cutremurătoare: a fost prins X, omul de încredere al şefului Cartelului drogurilor, a cărui sarcină era să dizolve cadavrele rău platnicilor, pentru a le face să dispară definitiv, fără a mai lăsa vreo urmă a crimelor şefilor săi. - Cîte cadavre ai dizolvat? - întreabă un mascat pentru presa care filmează înfrigurată. - Vreo trei sute... - răspunde omul, cuprins brusc de remuşcări. Cine mai poate şti cîţi au fost cu precizie. Apoi îşi cere scuze familiilor celor dispăruţi şi promite să colaboreze cu poliţia. Camera arată apoi nişte gropi în care nu se vede mai nimic. Seamănă cu filmele americane despre lumea drogurilor, doar că asta e cruda realitate, cu adevărat cumplită şi înspăimîntătoare. Crainica trece apoi imediat, fără a striga "păzea!", la o altă poveste, la fel de cumplită şi înspăimîntătoare: obezitatea. Ne sînt arătate cîteva persoane "supraponderale" cedînd criminal în faţa ispitelor mîncării. Apoi vine ştirea: o faimoasă cercetătoare americană a descoperit că dulciurile şi făinoasele omoară! O fiinţă de sex feminin, cu gura aguridă şi ochi mici şi răi, acoperă tot ecranul şi ne relatează ultimele descoperiri ale ştiinţei. Uitîndu-mă la ea, mi se perindă prin faţa ochilor rugurile inchiziţiei, diviziile SS, bigotele puritanismului, femeia-comisar, sora Diesel şi alte savante de renume mondial. Cînd deschide gura, mă cutremur însă cu adevărat: dulciurile şi făinoasele sînt la fel de periculoase ca drogurile! - aruncă ea vestea ca pe un blestem asupra omenirii. La fel de periculoase ca drogurile? Nu-mi vine să cred urechilor. Inevitabil, fac o comparaţie cu secvenţa anterioară de ştiri şi nu reuşesc să văd prea multe legături. Dar dacă totuşi?... Şi încep să fabulez. Îmi aduc aminte de poşeta pe care am încasat-o în cap de la o trecătoare plinuţă, în Central Park, acum vreo zece ani, pentru că-mi aprinsesem o ţigară. Good old times, acum plinuţa ar fi probabil în puşcărie, pentru port ilegal de bomboane! Dar şi eu sînt în pericol, îmi dau seama. În cămară, în spatele unui borcan cu murături bulgăreşti, am mereu ascuns un pachet de ciocolată, din care mai iau cîte o bucăţică o dată la cîteva zile: un doctor binevoitor mi-a spus, mai demult, că s-ar putea ca, la bătrîneţe, să fac diabet, aşa că m-am speriat şi sînt prudent. Dar nu şi suficient de prevăzător, probabil. Mi-o imaginez pe femeia-comisar întinzînd un deget acuzator din micul ecran şi ţipînd la mine: De unde ai luat ciocolata? Apoi, brusc, am o revelaţie: italienii. Da, italienii şi pastele lor, la fel de periculoase ca drogurile. Acum înţeleg din ce s-a născut şi cum a prosperat mafia: trafic ilegal de spaghetti! Revin cu picioarele pe pămînt, în propriul meu fotoliu din faţa televizorului. Îl sting şi mă gîndesc la tot ceea ce colegii mei de breaslă din lumea întreagă numesc deja de o bună bucată de vreme fear culture. Trăim cu toţii într-o cultură mondializată a fricii, inventată şi mediatizată de armate de "experţi" în ale angoaselor umane. De la Patriot Act la Vegetarian Pact, ca să spun aşa, sîntem avertizaţi în permanenţă că sîntem în pericol, iar cei care nu sînt vigilenţi vor fi acuzaţi şi pedepsiţi de indolenţă criminală. Dar sînt atît de multe pericole care ne pasc la fiecare colţ de ziar şi de publicitate că nu mai ştii de ce să te fereşti mai întîi sau care sînt benigne şi care maligne. Şi uite aşa, fandacsia-i gata! Şi pentru ca totul să fie perfect, cel mai mare pericol, ni se spune, este propriul nostru corp, cu poftele sale nesăbuite, care trebuie controlate zilnic şi pretutindeni - căci corpul e mereu prezent, e cu tine zilnic şi pretutindeni... Pentru prima dată mă bucur de "indolenţa" proverbială a poporului din care fac parte: n-o fi dracu’ aşa de negru, merge şi aşa!... Ce liniştitor! Dar dacă şi această înţelepciune ancestrală este pe punctul să cedeze în faţa asaltului experţilor în cultura fricii? De curînd, o tînără cît se poate de aşezată m-a privit ca pe un criminal de drept comun şi era cît p-aci să-mi răstoarne farfuria în cap cînd, într-o seară, la un restaurant, am comandat un ciolan cu fasole... Ea comandase o salată cu un ceai avînd nu ştiu ce virtuţi medicale.