Cu haz

19 august 2020   TÎLC SHOW

„Unu, doi, zece, probă de microfon. Unu, doi.” – poate așa ar suna o clasică și necesară probă de sunet înaintea unei transmisiuni radio.

Sau nu neapărat.

„Dragi cetățeni americani, sînt încîntat să vă anunț că am semnat o lege care declară Rusia ilegală. În cinci minute începem bombardamentul.” – așa a sunat din glasul președintelui american Ronald Reagan proba de microfon dinaintea unei intervenții programate la radio, cîndva în vara lui 1984.

Liderul american se afla la casa lui de vacanță din California, deci avea toate motivele să fie relaxat, dar pe lîngă aceasta, așa era omul și liderul Ronald Reagan, cu o charismă aparte și un simț al umorului provenite cel mai probabil și din cariera de actor pe care a avut-o înainte de a merge pe drumul politicii la nivel înalt.

Desigur, nu toată lumea gustă toate glumele în același mod. Chiar dacă declarația de mai sus a președintelui, evident lansată în spirit umoristic, a provocat rîsetele celor din jur și era clar una off the record, cuvintele sale au rămas înregistrate și, cumva-cumva, s-au strecurat pe undeva și au ajuns publice. Astfel, nu a mai provocat doar amuzament, ci și indignare și nu este prea greu de dedus din partea cui. Pe de o parte, Uniunea Sovietică a denunțat gluma lui Reagan, iar pe de altă parte, oponenții politici din Partidul Democrat nu au ezitat să îl acuze pe președinte că agită și mai mult spiritele în relația cu sovieticii, într-un moment în care oricum tensiunea dintre cei doi poli de putere care se confruntau pe scena Războiului Rece era destul de ridicată. Alții au considerat gluma pur și simplu una de prost gust. Dreptul lor. Altfel, este cunoscută retorica dură anticomunistă a președintelui Reagan față de Uniunea Sovietică, țară pe care a numit-o „imperiul răului” într-un celebru discurs. Fără glumă.

Ronald Reagan își păstra și exersa umorul și acasă, în privat, nu numai în cadru public. În martie 1981, în timp ce se îndrepta spre limuzina prezidențială, după o întîlnire, președintele american a fost ținta unei tentative de asasinat. A fost rănit destul de serios și dus la spital. Cînd soția lui, Nancy Reagan, a ajuns la el, i-a spus acesteia: „Draga mea, am uitat să mă feresc”.

Nu știu ce i-a răspuns Nancy.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons

Mai multe