Cu gîndirea magică nu te poți lupta

Agenda ultimelor săptămîni a avut ca punct fierbinte discuția despre eventuala amînare a începutului de an școlar. Solicitarea, care avea ca obiectiv menținerea pentru încă o săptămînă a turismului pe val, a fost în cele din urmă respinsă. Firește că ar fi fost scandaloasă, dar cine mai stă în zilele noastre să calculeze ce e scandalos și ce nu? Bine, totuși, că s-a respins. Însă rămîne o discuție de dus, legată de actuala structură a anului școlar, așa cum a aprobat-o doamna ministru Andronescu, proaspăt schimbată de la frîiele ministerului.

Să facem puțină istorie. Pe vremea noastră (sintagmă care mă amuză mult și voi reveni poate la ea, într-un episod viitor), anul școlar avea trei trimestre. Între trimestre erau intercalate trei vacanțe, care popular erau denumite după marile cicluri cosmice, ca să zic așa: vacanța de iarnă, vacanța de primăvară și vacanța de vară. Deși aceasta din urmă era mai lungă, totuși trimestrele erau egale ca întindere temporală sau sensibil egale. Nu era neapărat rău, dar vorbim de timpuri apuse. Dădeam trei teze, aveam trei medii, încărcătura era mare și nu cred că e cazul să ne raportăm nostalgic.

Pe vremea domnului ministru Marga, care a început marile reforme în învățămînt, s-a trecut la structura cu două semestre. Sensibil egale ca întindere temporală, acestea se încheiau cu trei săptămîni de evaluare. Era o perioadă în care nu se mai preda, iar elevii primeau cel puțin cîte o notă. Primul semestru se termina așadar după sărbătorile de iarnă, pe la început de februarie. Între semestre exista și o vacanță intersemestrială. Experimentul nu a ținut, la săptămînile de evaluare exclusivă s-a renunțat, fapt oarecum firesc, căci oricum există evaluarea de parcurs, sistemul preuniversitar nu își permite să funcționeze după model academic, unde sesiunile de examene sînt firești.

Mai nou, cele două semestre nu mai conțineau perioade dedicate exclusiv evaluării, la finalul lor. Totuși, erau echilibrate, primul se întindea pînă în februarie, conținînd și vacanța sărbătorilor de iarnă, iar înainte de al doilea exista o vacanță de o săptămînă. Vacanța sărbătorilor de Paște aducea un răgaz în timpul celui de-al doilea semestru. Nici profesorii, nici elevii nu sînt mașini, pentru a fi programați de la un an la altul după capricii aleatorii. În acest domeniu – al unei munci susținute cu individualități umane, pe care încerci să le modelezi –, din perspectiva profesorului, odihna, răgazurile, sînt decisive. Iar din perspectiva elevilor, dozarea efortului de a răspunde așteptărilor este, de asemenea, decisivă.

Varianta actuală aprobată de doamna Andronescu pare una nostalgică. O nostalgie după împărțirea anului în trimestre și după încheierea primului semestru înaintea sărbătorilor de iarnă. Ca și cum acolo trebuie să se termine un ciclu de viață. Are în ea ceva ezoteric, ceva mistic, altfel nu-mi pot explica. Primul semestru a rămas de 15 săptămîni. Iau exemplul școlii mele. Din cele 15 săptămîni, una e pentru Școala altfel, căci noi o avem fixată în octombrie, cînd vom și împlini 100 de ani de existență, deci tevatură multă. Prima săptămînă e de acomodare, teste inițiale, poate. Ultima săptămînă se duce cu încheiat de medii, elevii simt aerul de vacanță, nu o poți considera. Rămîn 12 săptămîni, de fapt. Pentru predat, recapitulat, evaluat. Cine nu e din sistem, poate nu înțelege. Iau exemplul materiei mele. La patru ore pe săptămînă, trebuie să dau cinci note unui elev, incluzînd teza. Dar pentru teză se duce încă o săptămînă, cu recapitulare, susținere, corectare. Rămîn 11 săptămîni pentru a preda și a da patru note. Nu zic de mine sau de profesori, mă întorc spre elevi. Ei trebuie să ia note la toate materiile. O spun răspicat: va fi, pentru ei, un calvar. O presiune imensă, greu de gestionat, care îi va epuiza. Tot răspicat spun: această decizie nu ține cont deloc, dar deloc, de interesul elevilor. Al doilea semestru se întinde pe 20 de săptămîni. Obligația legată de numărul notelor e aceeași. Cine stă însă să se gîndească, atunci cînd se ia o astfel de decizie, că nu e totuna să trebuiască să dai/iei cinci note în 15 săptămîni sau în 20 de săptămăni? Nimeni!

Era o problemă faptul că semestrul I era segmentat de vacanța de iarnă? Nu, în mod cert. Vacanța de iarnă ținea două săptămîni, iar cea de primăvară de acum, din timpul semestrului al doilea, ține tot cam așa. Nu e vorba despre ieșirea din ritm a elevilor, nu e vorba despre un algoritm calculat științific, pe baza vreunei curbe de efort. În plus, acum între semestre nu mai există vacanță deloc, fapt iarăși straniu și apăsător. Ca să răspund solicitărilor agenților economici din turism, era și un avantaj economic: în această vacanță, mulți elevi plecau la schi, într-o ultimă escapadă de iarnă.

Iei la bani mărunți decizia și nu îi dai de un capăt logic. Rămîi așa, suspendat, ca în fața unui mister și îl accepți ca atare. De aceea și cred că totul a fost gestionat de o gîndire ancestrală, mistică, articulată pur ezoteric. Cu gîndirea magică nu te poți lupta. Nu-mi rămînde, așadar, decît să invoc și eu spiritele naturii și să le cer să ne ajute să ducem cu bine la bun sfîrșit un nou experiment. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.