CSM e un fenomen

Deşi cîştigă mereu, handbalistele de la CSM Bucureşti nu sînt mulţumite de propriul joc. Un fenomen mai rar întîlnit în România?

CSM e în sine un fenomen. CSM e un OZN. Nu s-a mai întîlnit aşa ceva la noi. Această echipă e montajul artificial al Primăriei Capitalei, dotată cu un venit uriaş pentru acest sport şi adunînd tot ce poate fi mai bun din ţară şi străinătate. O rachetă ţintind fix Luna. E ca Real, Barça, Chelsea sau Juve. Şi acestea sînt construcţii pline de interese, dar şi de pasiune. Acest ultim argument lipseşte din ADN-ul echipei Bucureştiului, care e doar o strîngere de mercenare într-o entitate fără istorie. Rezultă că singura ei raţiune de a fi este performanţa. E ca şi cum ai angaja cei mai buni pădurari din lume ca să-ţi taie un codru. Poate că seara, la un ceai fierbinte, mai rîzi, mai spui o poveste, legi o prietenie. Dar treaba va fi judecată la metrul cub de lemn doborît. De aceea fetele, dacă sînt cu capul pe umeri, nu pot culca o ureche pe pernele lor de mătase. A fost un succes clar la Ljubljana, profilat însă doar pe ultima parte a meciului. Şi să nu uităm că e doar prima fază a Ligii Campionilor, iar grupa e relativ uşoară. Adevăraţii balauri vin mai tîrziu, Gyor şi Rostov. Pe una vor trebui să o lase acasă dacă vor să ajungă la nivelul minim impus de investiţia de peste două milioane de euro, adică Final Four. Ba chiar ar trebui să joace finala. Ca să nu zic că-i musai să o cîştige iar. CSM e o trupă de şoc, un soi de Robocop sportiv care va fi util doar dacă va înlănţui trofeele şi va da buzna în istoria unui sport fără mare rezonanţă mondială. Deci cu atît mai mult e nevoie de ceva unic pentru a propulsa imaginea Bucureştiului pe măsura banilor pe care cetăţenii oraşului îi dau, neîntrebaţi, acestui proiect. Aşa că, da, să fie nemulţumite. E, deocamdată, mica noastră mulţumire.