Creștinii uitați în Egipt

17 februarie 2011   TÎLC SHOW

În Egipt, oficial sînt între 9 şi 10 milioane de creştini, cei mai mulţi de rit copt, dar ei susţin că numărul atinge 15 milioane, iar alte surse, tot creştine, spun că sînt chiar 20-22 de milioane. 

Guvernul ascunde numărul real de creştini – susţine o activistă şi jurnalistă creştină care a acceptat să vorbească doar sub acoperirea anonimatului. Un alt creştin de rit copt – Ramez Sidhom – spune că „creştinii din Egipt sînt predominanţi în domenii ca medicina, farmacia, comerţul privat, industria“; statul a ascuns numărul real al creştinilor egipteni pentru că Hosni Mubarak nu a vrut să se ştie cît de mult din economia egipteană este deţinut de creştini. Jurnalista spune că mulţi creştini sînt îngrijoraţi pentru viitor: „Aici, cînd deschizi uşa, oricărui partid, oricărei organizaţii, inclusiv Frăţiei Musulmane, există pericolul ca ei să preia controlul şi totul va fi diferit. Pentru că ei au o ideologie anume, că musulmani sunniţi sînt împotriva musulmanilor şiiţi şi nu-i agreează deloc pe evrei şi pe creştini, şi îi vor trata ca atare“. Asta nu înseamnă că egiptenii creştini nu au sprijinit protestele împotriva preşedintelui Mubarak, dimpotrivă, mulţi au fost pe străzi demonstrînd, pentru că au suferit din aceleaşi motive ca majoritatea. „Trăim aceeaşi viaţă, mîncăm aceeaşi mîncare, avem aceleaşi obiceiuri, toţi bem ceai după-amiaza, ne vizităm de sărbători, înainte aveam o relaţie foarte bună.“ La întrebarea de ce s-au schimbat lucrurile, de ce nu mai este armonie între creştini şi musulmani, ziarista îmi răspunde că de vină a fost şi „otrava vărsată în mass-media, de ambele părţi, e drept“. Ea susţine că guvernul a profitat şi a marşat pe aceste diviziuni şi că i-a făcut să creadă pe creştini şi pe musulmani că sînt duşmani, ca să îi controleze mai bine. Şi Ramez Sidhom spune acelaşi lucru, ba chiar susţine că Ministerul de Interne a fost în spatele atentatului de la Biserica celor Doi Sfinţi din Alexandria, în noaptea de Anul Nou. 

„Atentatul a avut scopul de a-i întoarce pe creştini şi pe musulmani unii împotriva celorlalţi, dar guvernul a avut un şoc pentru că egiptenii creştini şi musulmani au fost solidari, ba chiar musulmanii, inclusiv cei din Frăţia Musulmană au ajutat la protejarea bisericilor în special de Crăciun.“ Demonstraţiile terminate cu plecarea lui Hosni Mubarak par să fi adus din nou înţelegere inter-religioasă – spune jurnalista creştină – dar teama rămîne. „Creştinii şi musulmanii s-au rugat împreună în Piaţa Libertăţii şi s-au protejat unii pe ceilalţi, ăsta a fost un mesaj pentru guvern: ştim că aţi încercat să ne faceţi să ne duşmănim, deci e un lucru bun, dar mă tem să nu apară o guvernare religioasă care să schimbe toate astea, pentru că va fi un iad ca oriunde există regimuri islamice radicale“ – explică ea temerile creştinilor. În schimb, Ramez Sidhom consideră că musulmanii sunniţi egipteni, chiar şi Fraţii Musulmani nu sînt extremişti. „Le place viaţa normală, dar pentru că au fost marginalizaţi şi vînaţi de guvern, au reacţionat puternic.“ – spune Ramez.  

Mohamad Mostafa, jurnalist la Agenţia naţională MENA, susţine că protestele creştinilor, după atacurile împotriva lor de anul trecut, au fost de fapt impulsul recentelor demonstraţii: „Ceilalţi egipteni, cînd i-au văzut pe creştini în stradă reproşînd guvernului că nu îi protejează de islamiştii radicali, au înţeles că este posibil să ieşi public să ceri socoteală guvernului“. Jurnalista nu exclude ideea lui Mostafa, dar consideră că scînteia care a aprins protestele, de altfel justificate – spune ea –, are surse dubioase din chiar interiorul regimului. „Demonstraţiile din Tahrir par să fi fost încurajate de cineva, protestatarii erau idealişti sinceri, şi îi admir, dar ei au fost manipulaţi.“ Au fost o serie de evenimente înainte de 25 ianuarie, cînd au început protestele, dar ele nu au fost luate în seamă în Occident: „De exemplu, cu doar două zile înainte de 25 ianuarie, brusc au fost eliberaţi din închisori, în toată ţara, o grămadă de oameni, inclusiv unii arestaţi pentru islamism radical, o parte chiar au dat interviuri despre eliberarea lor, iar presa locală a marcat evenimentul“. 

Dacă Frăţia Musulmană, de exemplu, este foarte bine organizată, creştinii nu au un lider politic anume. E drept, există liderul spiritual al creştinilor de rit copt, dar ziarista subliniază că creştinii egipteni nu cred într-un lider anume; ar fi însă periculos ca egiptenii să se organizeze în funcţie de religie. „Avem creştini în partidele politice de toate felurile, avem şi miniştri, dar ei nu reprezintă interesele creştinilor, iar mulţi îi dispreţuiesc, poate familia Sawiri se apropie de ce înseamnă a avea un lider recunoscut, mai ales Naghib Sawiri, un bogat om de afaceri care, prin fundaţii, face multe pentru creştini, din punct de vedere social.“ Ea nu ar dori să ajungă în situaţia de a alege la scrutinul parlamentar între partide creştine şi partide islamice şi a insistat că Egiptul are nevoie de secularism în politică. Femeia consideră că Europa este prea blîndă şi prea grijulie cu corectitudinea politică şi nu realizează că unii musulmani profită de libertăţi şi de drepturile omului, ca să impună propria cultură, în timp ce europenii rupţi de rădăcinile creştine îşi pierd identitatea. Ramez Sidhom consideră că liderii religioşi creştini din Occident „i-au privit întotdeauna cu oarecare duşmănie pe creştinii din Orient care au păstrat adevăratele dogme creştine“. În mai multe rînduri de-a lungul discuţiei, jurnalista a insistat ca Europa creştină să fie foarte atentă la ce se întîmplă în Egipt şi să nu creadă discursul în aparenţă moderat al Frăţiei Musulmane. Ea consideră că europenii creştini ar trebui să dea un semnal că nu au uitat de creştinii egipteni, că aceştia nu sînt singuri şi că la nevoie vor fi ajutaţi – exact aşa cum musulmanii se ajută între ei. 

Cairo  
Carmen Gavrilă este corespondent Radio România Actualităţi în Egipt.

Mai multe