Coşmarul unei nopţi de iarnă

Îngîndurată, dar stăpînă pe sine, femeia traversă repede avenue Belliard şi înaintă spre intrarea principală a clădirii Parlamentului European din Bruxelles. Era dimineaţa zilei de 8 decembrie 2013 - acea iarnă ciudată a anului acela, cu siguranţă v-o amintiţi. Femeia purta un scurt mantou de blană, anume croit, ai fi spus, ca mişcarea crupei să sară-n ochi. Pe trotuarul pavat cu dale cimentate, tocurile grele ale cizmelor sale măsurau parcă timpul: un pas - o secundă; un alt pas - o alta. În vîntul dimineţii, părul negru, uşor tapat, al femeii, făcea volte. Din uşa Parlamentului, Philipe - uşierul din acea zi - privi silueta, o urmări apropiindu-se, cîntări cu falsă plictiseală crupa şi gleznele şi, în final, pe cînd femeia era aproape, spuse: Bonjour, madame Zavoranou! şi deschise larg uşa, ca bruneta să intre cu ambii umeri odată. Bonjiur - spuse şi femeia, al cărei accent uşor slav i se păru uşierului foarte fermecător. Nu pentru prima dată Philipe o vedea de aproape pe această tînără, încă, femeie; cu nici trei luni în urmă, scandalul acesteia, în plină stradă, cu o femeie în vîrstă (care - spuneau unii - i-ar fi fost mamă şi căreia juna părea a-i cere, pe un ton ridicat, partea mea de moştenire?!, unde e partea mea de moştenire, sau cam aşa ceva) ajunsese de notorietate; fusese nevoie de intervenţia băieţilor de la pază pentru ca cele două femei să-şi scoată mîinile una din părul celeilalte. Eh, asta e! - spuse Philipe, numai pentru el. De cînd cu lărgirea Uniunii, am tot văzut astfel de scene, care mai de care! Pe vremea celor 15 state (Philipe prinsese şi vremea aia, tot mai îndepărtată) parcă era mai mare plictiseală! - îşi mai spuse uşierul şi, cu o îndemînare ce-i devenise a doua natură, închise uşa în urma brunetei. Deputata europeană Oana Zăvoranu - căci despre ea e vorba - luă liftul de la parter şi urcă spre biroul său de la etajul al patrulea. Odată intrată în cameră, îşi aruncă scurta de blană pe cuier, se uită maşinal la ceas - era 9,43 a.m. - şi coborî o privire pe consola telefonului, să vadă dacă a pierdut vreun apel. Nu pierduse. Se aşeză în scaun, trase aparatul mai aproape şi, cu degetele-i amorţite, formă un număr cu prefix de România. Acolo, departe, în final se auzi o voce de bărbat. Alo? Ce faci, iubire? - spuse doamna deputat. De la celălalt capăt al firului, bărbatul, cu o voce muzicală şi totuşi sictirită, spuse: E’te, ce să fac, mă bărbieream. Şi tăcu. Te bărbiereai? Hai repede la mama, că mor de dor! - spuse femeia. Da-da, vin. Peste trei ore am avionul şi deseară’s acolo. Vezi şi tu ce mai mişcă - zise şi bărbatul, aparent absent. România, 2013 - mini-roman de ficţiune (1/3) Adevărul era altul: dl Pepe - soţul dnei Oana Z. şi noul candidat al României pentru postul de comisar european - avea ceva emoţii în vederea audierii ce urma să aibă loc peste două zile, tot aici, la Bruxelles. Iubire, o să fie bine, ai să vezi! - mai spuse femeia şi, după alte vorbe de îmbărbătare ale ei şi după alte mormăituri ale bărbatului, închise. Femeia ştia, nu avea nevoie de cuvinte: Pepe cîntase azi-noapte pînă tîrziu - fusese cheful de adio al veteranei-senator Irina Loghin, la retragerea ei din politică, transmis în direct de noua televiziune naţională, OTVR. Cu gîndul la acest eveniment de la care, fortuită, lipsise, bruneta nu se depărtă de telefon. Formă un nou număr - de data asta din interiorul Parlamentului European. Undeva, în alt birou, un alt telefon sună o dată... de două ori... şi, după a treia oară, o voce pisicoasă spuse Alo? Oana Z. întrebă cu afecţiune: Adrielo, vii la o cafea? Adriana Bahmuţeanu-Stamate - căci despre ea era vorba - spuse, cu un rîs şăgalnic: Ba, coţofanco, vin! Dă drumu’ la cafetieră, că ard de poftă! Şi nu-mi pune zahăr, că mereu nu mă nimereşti pe gustu’ meu! Te superi dacă-l iau şi pe Zamby? Oana Z. oftă, dar nu spuse nimic. Ţinea prea mult la prietena ei - iar această afecţiune era suficient de largă ca în umbra ei să intre şi Zambilică, bichon-ul cu pantalonaşi din catifea roz cu cristale Swarovski, de care prietena ei era nedespărţită. Aşadar, începea o nouă zi de muncă la Parlamentul European. Oana Zăvoranu reprezenta aici avangarda PRM-ului. La cîte schimbări nu fusese martoră! După o teribilă criză spirituală (devenise, pur şi simplu, un filosemit de-a dreptul extremist!), fondatorul şi ex-liderul partidului se retrăsese la casa din Butimanu şi-şi scria memoriile, intitulate Eu sînt ridul de pe talpa lui Moise. Acum, şeful interimar al PRM era tînărul Andrei Iucinu-Tinu - contestat la firul ierbii de experimentaţii disidenţi Bolcaş, Funar & Buruiană. Şi dna Bahmuţeanu-Stamate era deputat european, din partea PNG, celălalt partid din alianţa de la guvernare din România. Alianţa Pîine şi Magiun PRM-PNG (un nume copilăresc, dar care prinsese la mase) cîştigase relativ lejer alegerile din 2012. În urma cumpenei prin care fostul şef de stat Băsescu trecuse în 2009, noul preşedinte al României era Lu... (Va urma - da’ sînteţi siguri că asta vreţi?)