Conştiinţă profesională

19 februarie 2014   TÎLC SHOW

Un personaj de-al lui Hasek, plutonier de aţă de felul lui, are, în imaginaţia sumbră a unui teterist-cronicar de război, o conştiinţă profesională ieşită din comun. Teteristul vrea să-şi ia de-o grijă şi scrie mici istorioare de luptă (inventate), în avans, înainte chiar ca soldaţii să ajungă, propriu-zis, pe cîmpul confruntărilor armate. Plutonierul respectiv este plasat într-un context sîngeros. Sfîrtecat de schije, fără picioare şi colorat terifiant de multiple hemoragii, el continuă să înainteze, contorsionat ca o rîmă, înspre inamic. (Cumplita scenă aminteşte, vag, de un banc autohton: vine Bulă de la şcoală, plin de entuziasm, şi e lovit puternic de o maşină; deşi cu picioarele zdrobite, se tîrăşte eroic mai departe şi ajunge să fie secţionat şi de un tramvai; transformat într-o halcă sîngerîndă de carne, el se rostogoleşte, neabătut, către casă, fiind atins, succesiv, de încă trei automobile şi o motocicletă; ajuns la uşa apartamentului, loveşte, cu sforţări supraomeneşti, lemnul ei; iese mama lui Bulă şi priveşte masa diformă, de ţesut uman şi artere, care îi strigă cu ton vesel al vocii: „Mama, buba!“) Epuizat, plutonierul se lipeşte de piciorul comandantului batalionului, răcnind: „Raportez supus că aprovizionarea decurge în condiţii normale, iar gulaşul va fi servit oştii, conform graficului, la ora 18.“

Păstrînd proporţiile, un lucru asemănător i s-a întîmplat unui profesor universitar, vestit pentru simţul de răspundere cu care îşi asuma munca. Omul venea bolnav la şcoală, îşi ţinea cursurile în orice condiţii şi, spuneau studenţii, ar fi fost, probabil, în stare ca – şi mort – să sară de pe năsălie şi să se prezinte în amfiteatru cu un minut înainte de începerea orei. În mod straniu, situaţia aproape avu loc, într-o nefastă, întunecată zi de noiembrie. Deşi slăbit şi chinuit de crampe musculare, universitarul nostru veni, cu greu, să-şi facă numeroasele seminarii. Se simţea ameţit şi mergea nesigur, arătînd tuturor o paloare morbidă a obrazului (mai tîrziu, urma să se dovedească, prin analize medicale de detaliu, că, de fapt, nu suferea decît de o banală tetanie, necesitînd un prelungit tratament cu magneziu şi calciu). După jumătate de oră de dialog cu studenţii, trăi senzaţia prăbuşirii cerului peste el. Nu mai vedea bine, gura i se încleştase înfricoşător, iar braţul drept îi înţepenise în aer, în gestul scrierii unei noţiuni pe tablă. La scurt timp, genunchii i se înmuiară şi alunecă inert lîngă catedră. Lumea începu să se agite, vreo doi studenţi mai curajoşi îl scuturară violent, îl pălmuiră, încercară, în fel şi chip, să-l aducă în simţiri. Profesorul mîrîia ceva neinteligibil şi clipea, monstruos, cu convulsii exoftalmice, din ochiul stîng.

În sfîrşit, cei de la Ambulanţă sosiră şi îi dădură primul ajutor în sala de curs. O doctoriţă inteligentă îi făcu universitarului o injecţie intravenoasă cu calciu. Îl aşezară apoi pe targă şi erau pe punctul de a părăsi amfiteatrul, cînd protagonistul începu să gesticuleze, impacientat, către studenţi. Sanitarii se opriră, iar doctoriţa zise: „Da, domnule profesor, spuneţi! Ce s-a întîmplat?“ Tinerii învăţăcei se strînseră şi ei, ciorchine, în jurul tărgii, cu urechile întinse către profesor. Acesta mormăi lugubru: „În-tru-cît con-di-ţii vi-tre-ge m-au în-tre-rupt din ex-pli-ca-ţii as-tăzi, vă rog pe-pe dum-nea-voa-stră să-să stu-di-aţi sin-guri di-din cu-cur-sul li-to-gra-fi-at ca-ca-pi-to-lul ci-cinci, sub-sub-punc-te-le o-opt-do-două-zeci şi-şi şa-se. E-e o-obli-ga-to-riu pe-pen-tru e-exa-men...“ Oamenii îl priviră sideraţi, iar doctoriţa făcu un gest discret brancardierilor să-şi continue traseul (simultan, ea extrase o cantitate apreciabilă de calmant dintr-o sticluţă, pregătindu-se să i-o aplice, în venă, nefericitului bolnav). „Nu-nu ui-ta-ţi!“ mai silabisi o dată pacientul, în vreme ce ieşea din sala de curs.

Lucrurile s-au normalizat treptat. Profesorul reveni, fericit că suferea numai de tetanie, seminariile se reluară implacabil şi ziua examenului sosi mai repede decît şi-ar fi putut imagina cineva. Stupoare! Din sadism pur sau din zel, examinatorul formulă un subiect complicat, chiar din capitolul al cincilea al cursului, subpunctele 8-26. Se înţelege, nimeni nu luase în serios „tema“ dată de universitar de pe targa UPU şi, pentru că problema nu revenise în discuţiile ulterioare, de la curs şi seminar, nimeni nici măcar nu se mai gîndise la ea. Testul fu, prin urmare, un dezastru pentru întregul an. Universitarul conştiincios îi pică pe toţi, acordînd nu mai puţin de 216 note de 2 şi 3. După un moment de confuzie generală, victimele se revoltară. Merseră, în grupuri compacte, la profesor, cerînd lămuriri. Acesta îi dădu iniţial afară din birou, spunînd că el este conştiinţa personificată. Povestea a degenerat. Studenţii au intrat în grevă, semnînd memorii ultragiate către conducerea Facultăţii şi a Universităţii. Confruntat cu decanul, profesorul „tetanos“ şi-a pierdut de tot cumpătul, aruncînd după venerabilul şef cu telefonul mobil din buzunar. La Rectorat, consternarea sa fu şi mai virulentă, deoarece, se spune, a împărţit mai multe perechi de palme celor din Biroul Executiv al Consiliului de Administraţie, respectiv rectorului şi prorectorilor. Gurile rele au adăugat chiar că, într-o convulsie tetanoasă, personajul nostru i-ar fi „oferit“ un cap în mandibulă însuşi preşedintelui Comisiei de Etică din cadrul Senatului. Astfel, în regim de urgenţă, profesorul fu pensionat „pe caz de boală“, iar astăzi îşi trăieşte tetania în izolarea propriului domiciliu.

Concluzia? Stimaţi universitari, nu uitaţi ca, la timpul potrivit, să luaţi binefăcătoarele capsule de Magne B6!

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

Mai multe