Comorile ascunse din pod

Știți? Ca în copilăriile acelea din povești (adesea reale), în care nepoții se cațără în podul casei bunicilor în timpul vacanței de vară, pentru că acolo găseau tot felul de obiecte vechi, învăluite în farmecul și misterul vremurilor, ca ntr-un muzeu, și pentru că acolo… nu prea aveau voie.

Ceva mai pretențios și sigur mai înalt este podul, ascuns timp de vreo 700 de ani, din Abația Westminster, care din 11 iunie a.c. a fost deschis publicului sub forma unui nou muzeu numit „Galeriile Jubileului de Diamant al Reginei“. Spațiul a rămas gol încă din secolul al XIII-lea, cînd Henric al III-lea a reconstruit abația, iar de-a lungul veacurilor s-a transformat într-un amplu loc de depozitare, în care istoria Regatului Unit a adunat tot soiul de obiecte, de la felurite statui sau efigii în ceară pînă la piese de mobilier încărcate cu semnificație, precum tronul pe care a fost încoronată regina Maria a II-a a Angliei. Tipul acesta de artefacte, alături de numerose altele, pot fi văzute de acum de vizitatorii care ajung în pod la Westminster, unde dezordinea de altădată a fost ordonată pe patru mari teme: „Construirea Abației Westminster“, „Cult și viață cotidiană“, „Abația Westminster și monarhia“, „Abația și memoria națională“.

Accesul nu se face pe scara spiralată îngustă, care reprezenta singura cale de a ajunge în spațiul respectiv, ci printr-un turn special construit de arhitecții care s-au ocupat de restaurarea podului pentru deschiderea muzeului. De altfel, după ce au îndepărtat podeaua originală, specialiștii în conservare au descoperit sub aceasta mai multe cioburi de vitralii, pe care le-au expus pe pasarela care face legătură dintre pod și turnul nou construit.

Ferestrele încadrate în piatră ale podului din Westminster ar oferi, după spusele poetului britanic de secol XX Sir John Betjeman, „cea mai bună priveliște din Europa“. Poate e și viziunea artistică, subiectivă, deseori cu tendințe hiperbolizante, la mijloc, dar nu cred că e prea greu de imaginat că, odată ajuns în pod, priveliștea de la înălțime asupra interiorului abației te poate surprinde. În plus, că tot sîntem la ferestre, pe marginile acestora, și nu numai, sînt gravate o multitudine de inițiale, datînd de prin secolul al XVIII-lea, indicat prin scrijelirea anului: „1750“. Istoricii atribuie aceste „opere de artă“ elevilor de la școala de altădată de la Westminster, care, cînd puteau, se furișau în locurile ascunse ale abației.

Altfel, eu (cu nelipsita complicitate a surorii) pîndeam în podul bunicii mai ales țesăturile de lînă, de cînepă sau de bumbac. Voi?